Astăzi dimineaţă, mă anunţă don’şoara prietenă că stimabilul domn vecin de dedesubt (cel care a avut norocul să fie inundat acum ceva timp de o ţeavă şpartă de la mine din apartament) s-a înfiinţat la uşa noastră şi a început să facă tam-tam că cică i-am fi ars pilota cu ţigara.

Nefumătorul de mine era la muncă, aşa că primii suspecţi din bătătură au fost don’şoara prietenă şi domnul coleg de apartament (care e bătut în cap şi fumează în continuare în camera lui, deşi i-am spus de o mie de ori să-şi mişte curul leneş pe balcon, că intră mirosul în pereţi şi că, după ce o să zboare de aici, nicio zugrăveala zugrăvelilor n-o să mă scape de putoare. Bun, el spune că nu, da’ oricât de înfundat mi-o fi nasul, oricât de mult o sta el întins pe geam şi oricâte beţişoare parfumate ar arde el în cameră, tot se simte mirosul). Revenind. Cum nenea coleg de apartament era şi el pe la muncă la ora aia, singurul suspect rămas… don’şoara.

Sus-numita i-a explicat frumuşel că la noi nu s-a mai fumat pe balconul din apartament de vreo 2 săptămâni (asta pentru că în ultimul timp am avut tot timpul ţoale la uscat, aşa că i-am expediat pe fumători pe balconul de pe casa scării – da, este balcon ş-acolo) dar că, în orice caz, mulţumită invenţiei numită “scrumieră”, de la noi nu se aruncă muci pe geam. Mucuri, pardon. De ţigară. Cu alte cuvinte, du-te nene şi te învârte. Nenea, după ce a mai făcut puţin scandal, s-a întors şi a început să coboare scările. După 2 trepte, ezită puţin şi spune “de parcă n-ar fi fost de ajuns ca m-aţi inundat”.

Poate aş fi ignorat tot episodul ăsta şi nici măcar nu m-aş fi obosit să scriu ceva, dacă nu ar fi scos pe gură ultimul rahat. Spunând chestia asta, dom’ vecin a demonstrat doar că e un dobitoc cu “obitoc” mare. Când a fost problema cu inundaţia, reuşisem să ne înţelegem cu pocinogul şi rămăsese totul ok. Nu e ok să te apuci să dezgropi o problemă moartă – decât poate dacă eşti hoţ de morminte, caz în care se acceptă, având în vedere că asta e “meseria” ta. Dar în relaţiile normale, ce e încheiat, rămâne naibii încheiat.

De fapt nu ăsta e singurul motiv. Mai e şi problema că, la bloc, mai sunt şi alţi vecini. Unde mai pui că mai există şi o chestie numită vânt, care are prostul obicei să ducă lucruri uşoare dintr-o parte-n cealaltă. Ca de exemplu mucuri de ţigară. Sau scrum. De ce a venit nenea ăsta ţintă la noi? În apartamentul ăsta sunt oare singurii fumători din zonă? Avem noi faţă de piromani? Sau poate că are impresia că noi am fi vreun soi de molimă Egipteană şi, dacă tot l-am trecut prin apă, trebuie neapărat să-l pedepsim şi cu foc? Urmează broaştele care sar din aparatul de aer condiţionat, sângele la robinet, păduchi-n saltea, muşte-n loc de parchet şi o molimă care să lovească-n animalul de companie.

Nu e ok să tragi concluzii nefondate. Deloc.

Of, of, futu-i pilota dracu’…