Astăzi, a fost un cutremur care, din păcate, s-a simţit uşurel şi prin Bucureşti. Slăbuţ, un hâţa-hâţa micuţ care nici măcar n-a fost băgat în seamnă de toată lumea.

Buuun. Imediat după cutremuraş, am pornit televizorul din birou (era după 18:00, eram în afara programului, la revedere) şi am dat pe Antena 3, să vedem dacă se spune ceva de zgâlţâială.

La televizor, o individă-l întreba pe un nene de la Institutul National pentru Fizica Pamantului (cred) dacă e ‘ăl mare sau nu (cutremurul, adicătelea). Tipul zice că nu, că astfel de activităţi sunt absolut normale în Vrancea, că nu vor fi replici majore, că totul e în ordine, că-n Bucureşti s-au simţit doar vreo 3 grade (Richter, cred), etc. Cu toate astea, madam prezentatoarea îl întreba în continuare dacă chiar nu este niciun pericol pentru oameni, dacă nu cumva ar trebui să se alarmeze, dacă vor fi replici majore, dacă… dacă.. dacă. Toate întrebările, mânate parcă de o dorinţă tâmpită de a insinua că ceea ce s-a întâmplat ar fi fost ceva extraordinar şi că românica e ameninţată de un cataclism iminent. Domnul de la telefon, la fel de calm ca înainte, repeta implacabil poezia de mai sus: totul este normal.

Toată povestea, o ştire care în mod normal, la un post de televiziune profi, ar fi sunat ceva de genul “Un cutremur de magnitudinea q a avut loc în Vrancea, la adâncimea de ţ metri. Cutremurul s-a simţit în oraşele Y, Z, X. Nu se aşteaptă replici majore”. Nu, ştirica asta s-a întins 15-20 de minute, de-a lungul unei pseudo-emisiuni încropite pe genunchi, în cadrul căreia aceleaşi informaţii se repetau la modul cel mai ridicol: o idioată care spera să smulgă cu forţa, de la cel aflat pe fir, măcar un fum de băşină senzaţională, în timp de respectivul individ spunea, în continuu, că nu e absolut niciun motiv să ne dăm paranoia pe faţă şi că niciun bloc nu va pica de la ceea ce, practic, este doar un pârţ Vrâncean.

Da’ tanti insista şi insista şi… vorba unui coleg de serviciu: mă întreb cine dracu’ le permite ăstora care, în mod normal, nu ar trebui să facă nimic altceva în afară să citească de pe un prompter, să vorbească la liber?

În loc de încheiere, stau şi mă gândesc că, totuşi, un post TV prezintă doar ceea ce este cerut de publicul său. În caz contrar, nu s-ar uita nici dracu’ la emisiuni, iar postul ar muri de foame, aşa că ceea ce vedem prezentat la tv ar trebui să fie o oglindă aproape perfectă a consumatorului român de media. Din păcate, eu, de fiecare dată când pornesc un televizor şi-mi înfig retina într-o producţie carpato-danubiano-pontică, nu văd decât oglinda unui individ neinformat, credul, tâmpit, retardat, pasionat în special de senzaţionalul superficial şi de câte flatulaţii pot scoate vedelete de carton ale mirificelor noastre plaiuri mioritice.

Sunt şi excepţii, ştiu. Apropo de asta, mă mir că Teleenciclopedia, cunoscuta emisiune de pe TVR, a reuşit să împlinească, anul ăsta, 45 de ani şi 2222 de emisiuni. La cât mai mulţi ani şi emisiuni!