O campanie bine gândită, fără grafice obositoare, fără culori aruncate peste tot, simplă.
Nu ştiu cât succes vor avea, având în vedere că radio-ul nu se prea mai ascultă decât în maşină, dar mie îmi place. Când voi avea ocazia, voi intra pe frecvenţa lor.
Am să actualizez post-ul în zilele viitoare cu mai multe imagini ale afişelor. Am apucat să fac doar o singură poză, că venea autobuzul. :)
În ultimele articole am folosit destul de des termenul “ţăran”, nu neapărat într-un mod corect.
Vreau să fie clar, nu m-am referit la omul de la ţară ce-şi duce liniştit vaca pe păşune dimineaţa, care stă pe prispă, care coseşte, care are curtea plină de păsări. Ăla e om bun, nu are pretenţii de orăşean, nu are fiţe, nu are vise umede cu piramide formate din cărămizi de valută. Ba chiar omul ăla îl urăşte pe orăşean pentru maşini, pentru că nu-şi mai poate vinde cum trebuie grâul şi porumbul, pentru că…
M-am referit la cei ce locuiesc la oraş dar au apucături de maimuţă. M-am referit la cei ce îi puteţi găsi pe site-ul dedicat lor, cocalari.com. M-am referit la cei care nu înţeleg că “libertatea ta se întinde până unde încalcă libertatea mea”.
Acasă.
Ies la geam, la o ţigară.
În stânga se aud nişte manele. Culmea, nu din locul obişnuit. Mă uit mai atent, văd o gaşcă de rromâni care au blocat cu 2 maşini o alee din spatele blocului şi s-au aşezat în cerc pe nişte borduri, lăzi de plastic şi scaune pliante. Mă uit şi mai atent, văd că dobitocii au pe lângă ei sticle şi cutii de bere, mâncare, parcă e şi o măsuţă de plastic pe acolo. Ce mai, ca la ţară, în Comuna Bucureşti. Mai lipseşte o vacă pe păşune.
În dreapta urlă nişte dobitoci cu o tâmpenie de nuntă. Sămânţarii despre care am mai vorbit acum ceva timp. Acum s-au oprit, au ieşit câţiva pe balcon şi s-au pus pe o bârfă. Parcă văd că diseară o să fie cine ştie ce şou pe acolo. Iar mi se fuuutralala somnul de weekend.
Jos, în parcare, nişte copii urlă ca descreieraţii. Bine, ăsta nu e neapărat un lucru rău, mă bucur să îi văd afară şi nu în casă, în faţa calculatorului (aşa ca mine). Dar fac gălăgie, la naiba.
La un bloc vecin, o mamă urlă de nebună “Vlăduuuţ”. Şi urlă… Şi urlă… Şi apare Vlăduţ de după o tufă. Iar i-a stricat maică-sa treaba la “ascunsa”.
Ufff, dor mi-e de pădurea de stejari.