E mare, grea, puturoasă şi, momentan, prost reglată. Are două roţi (pare-mi-se puţin cam descentrate), două cauciuce (care ar trebui schimbate cu unele de asfalt), una bucată cadru argintiu în stare ok-ish (noroc că e de aluminiu, că altfel era şi ăsta ruginit), pedale care par să trebuiască strânse, nişte schimbătoare julite şi lanţ murdar. Ah, şi dinam, deşi viitorul e pe leduri şi baterii.

E bicicleta pe care am călărit-o acum nişte ani, pe când eram la liceu, şi pe care plănuiesc să ajung la muncă de acum încolo. Cel puţin când vremea-mi va permite.

Are şi-un nume. Nu e de domnişorică, capitală europeană sau de floricică. Bine, e feminin, că ar fi fost puţin cam ciudat să călăresc un biciclet. Numa’ că numele e cam de porc. Pe bune, adică; o cheamă “Scroafa” (cu variaţiunile “fier prost”, “jeg”, “căcat de bicicletă”). :D

***

Tot legat de asta, trebuie să o şi ţin pe-undeva. Pe casa scării, în uscător sau în alte locuri dubioase nu o las nici bătut, aşa că locul ei e în apartament. Având în vedere că nu numai eu voi avea bicicletă şi că nu dispun de foarte mult spaţiu, trebuie să găsesc o soluţie pentru stocarea agregatului.

M-am documentat puţin şi, până acum, cea mai ok soluţie mi se pare asta. Dacă ştie cineva ceva mai bun (eventual care să fie compatibil şi cu bicicletele de damă), aruncaţi un comentariu pe-aici.

P.S. Foarte descriptiv titlul, eh?