Tag Archives: serviciu

Ce mi-a spus Roxana acum câteva zile

Sau, mai degrabă, ce nu mi-a spus.

Nu mi-a spus că ar trebui să renunț la a mai judeca după aparențe. Că uneori e ok să arunci la gunoi jobul de birou și să o iei din nou de la zero. Că ceea ce-ți place să faci e mai important decât ceea ce-ți aduce bani. Că trebuie să fii demn și să nu te plângi de greutățile vieții – nu, nu a spus asta, dar a fost suficient să-și țină coloana dreaptă. Că a avea un vis te ajută să plutești, dar că a te apropia de visul ăsta și a-i simți textura printre degete te face să zbori.

Bun, ca să terminăm cu mugetările pseudointelectuale de liceean visător pe care uneori simt nevoia să le debitez, ce m-a dat pe spate a fost următoarea chestie:

Mi-a spus că nu vrea să lucreze într-o clinică privată, fie ea în țară sau afară, deși asta ar însemna un salariu mai mare, mediu mai curat și oameni mai prietenoși. Că vrea în spital, acolo unde sunt cazurile cu adevărat “frumoase”, unde poate să ajute. Că ar dori să ajute bătrânii, că poate ar rezista în fața bolnavilor în stadiu terminal, dar în mod sigur nu ar putea să vadă copii cu viitorul distrus.

Iar eu nu i-am spus că, deși e doar un kinetoterapeut care își duce zilele masând corporatiști grași, pentru cele de mai sus o respect mai mult decât aș putea respecta un mucos cu aere de manager care minte pentru a-și picta o imagine de om mai valoros decât este.

Vreme bună, monşer

Numai bună de ieşit cu bicicleta pe coclauri, de şters praful de pe aparatul foto şi de ieşit la un photowalk, de lâncezit într-un scaun de terasă şi aruncat bere pe gâtlej, de tolănit pe o bancă din parc şi privit, moşnegeşte, copii care se joacă şi oamenii care se plimbă.

Vreme bună pentru orice în afară de putrezit pe un scaun de birou, într-o seră modernă din sticlă, oţel şi betoane dar fără sisteme de ventilaţie funcţionale şi multe, multe, multe alte neplăceri care nu pot fi povestite decât urechilor privilegiate.

Bine era în facultate când, după 4 cursuri alături de prieteni, aveam liber la bere sau la explorat Bucureştiul pe atunci necunoscut mie.

Din tot sufletul, o primăvară frumoasă vă doresc. Ah, şi fiţi fericiţi, în puii mei, nu depresivi, aşa ca mine. :)

Mentalitate de angajator

Becali l-a dat exemplu negativ pe Mihăiţă Pleşan privind modul în care acesta cere să i se achite salariul şi l-a lăudat pe Bănel Nicoliţă spunând că nu se gândeşte la bani deşi are evoluţii foarte bune.

De aici.

În mod normal ignor orice ştire legată de fotbal sau de personajele implicate în afacerea asta, da’ aici nu e vorba nici de oier, nici de ăia care dau cu piciorul în băşică. În citatul de mai sus se află condensată toată putreziciunea de mentalitate corporatisto-balcanică a majorităţii angajatorilor români.

Pe scurt, dacă vrei să ţi se plătească salariul la timp, eşti rebel. Dacă declari că eşti împotriva orelor suplimentare neplătite, ai o atitudine nesănătoasă (pentru companie, desigur, că sănătatea ta e o chestiune care nu prea contează). Dacă programul tău se termină la 18 şi tu pleci la ora 18:15, înseamnă că rupi uşa. Dacă vrei să primeşti mai mulţi bani odată cu responsabilităţile care se tot adună, nu te gândeşti decât la binele propriu. Dacă ai curajul să-ţi contrazici şeful… sacrilegiu.

Nu se mai caută coloană vertebrală, nu se caută corectitudine, creativitate, inventivitate şi nu se doreşte ca angajatul să evolueze. La mare căutare, în schimb, se află acel mieluşel care ştie a-şi roti cât mai mult şi cât mai bine limba-n rozeta şefului, şi care e deja dat cu alifie atunci când vine momentul prielnic pentru ca treburile din companie să alunece lin la deal.

Cu alte cuvinte, angajatorul ăsta rromân de care vorbesc eu nu este nimic altceva decât stăpânul de sclavi de pe vremuri, care face ce şi când vrea muşchiul lui, în timp ce angajatul este sclavul care rămâne cu urme-adânci de bici pe spinare de fiecare dată când are pretenţia ca vreun drept să-i fie respectat.

Şi nu, nu generalizez. Ştiu că există şi angajatori corecţi care, în timp ce cei de care vorbeam mai sus îţi cer devotament gratuit, realizează că la mijloc este totuşi viaţa ta, timpul tău, sănătatea ta şi că el, ca angajator, nu e singurul motiv pentru care tu te afli în viaţă – e doar unul care te plăteşte pentru nişte servicii. Nimic mai mult. Dar tare am eu impresia că ăştia-s în minoritate.

În fine. Zu Arbeiten, am zis!

Aberandum humanum est

Pierdut bucată măricică din centrul vorbirii. Pierdut idei, inspiraţie, claritate, exprimare, fluenţă şi logică. Pierdut chef de viaţă şi de muncă. Mai ales de muncă.

Pierdut neuroni. Mulţi. Parcă eram mai dăştept înainte. Găsit prostie, găsit mediocritate. Complăcut în prostie şi mediocritate. Băgat pula.

Găsit oameni inconsistenţi şi fără coloană; prea schimbători pentru prinţipiile mele. Pierdut respect faţă de ei. Găsit sictir. Pierdut self ăstiim.

Învăţăm, evoluăm, schimbăm peisajul.