Tag Archives: sămânţari

Linişte…din părţi

Acasă.

Ies la geam, la o ţigară.

În stânga se aud nişte manele. Culmea, nu din locul obişnuit. Mă uit mai atent, văd o gaşcă de rromâni care au blocat cu 2 maşini o alee din spatele blocului şi s-au aşezat în cerc pe nişte borduri, lăzi de plastic şi scaune pliante. Mă uit şi mai atent, văd că dobitocii au pe lângă ei sticle şi cutii de bere, mâncare, parcă e şi o măsuţă de plastic pe acolo. Ce mai, ca la ţară, în Comuna Bucureşti. Mai lipseşte o vacă pe păşune.

În dreapta urlă nişte dobitoci cu o tâmpenie de nuntă. Sămânţarii despre care am mai vorbit acum ceva timp. Acum s-au oprit, au ieşit câţiva pe balcon şi s-au pus pe o bârfă. Parcă văd că diseară o să fie cine ştie ce şou pe acolo. Iar mi se fuuutralala somnul de weekend.

Jos, în parcare, nişte copii urlă ca descreieraţii. Bine, ăsta nu e neapărat un lucru rău, mă bucur să îi văd afară şi nu în casă, în faţa calculatorului (aşa ca mine). Dar fac gălăgie, la naiba.

La un bloc vecin, o mamă urlă de nebună “Vlăduuuţ”. Şi urlă… Şi urlă… Şi apare Vlăduţ de după o tufă. Iar i-a stricat maică-sa treaba la “ascunsa”.

Ufff, dor mi-e de pădurea de stejari.

Sămânţarul de noapte

E noaptea târziu şi te-ai săturat de dat din degete, umplând paginile virtuale ce în curând se vor numi “lucrare de licenţă”.

Vrei să fumezi o ţigară.

Stingi monitorul şi te duci la geam. Linişte de mormânt, întuneric pătat doar din când în când de razele de lumină ce se revarsă de pe geamurile unor alţi insomniaci. Un bâzâit în fundal. Opreşti ventilatorul. Da, abia acum e linişte.

Click, ridici capacul brichetei, o aprinzi şi apropii ţigara de flacără. În nici o secundă, vârful ţigării începe să trosnească uşor, iar tutunul înfăşurat în hârtie începe să se transforme în jar. Click, pui bricheta pe pervaz. Tragi un fum şi-l sufli mulţumit pe nas.

Eşti obosit, dar nu eşti deloc nervos. Eşti calm, aşa cum este şi cartierul tău în această noapte. De mult nu a mai fost aşa…

Dintr-o dată, se aud în depărtare un soi de pocnituri dubios de familiare. Întâi încet, timid: cranţ… cranţ… cranţ…. Apoi din ce în ce mai tare, mai prezent, cu mai mult curaj: Cranţ, Cranţ, CRANŢ, CRANŢ, CRANŢ!!! Da, ştiu ce sunt astea. Seminţe! Sămânţari! Coji de seminţe! CRANŢ, CRANŢ, CRANŢ!!!

Dintr-o dată, izbucneşti într-un “mai du-te naibii” zgomotos. Nu, nu a fost un gând. L-ai injurat cu voce tare. Las’ că merită. Mai tragi, de data asta cu ciudă, un fum din ţigară şi te uiţi în dreapta, unde ştii că locuieşte crănţăitorul cartierului. Nu reuşeşti să desluşeşti nimic în întuneric. O fi fugit de frică de la balcon. Măcar e din nou linişte…

Ultima picătură

Măi, animal de locuitor al oraşului Bucureşti…

De câte ori ai aruncat un ambalaj pe jos pentru că nu ai văzut niciun coş de gunoi în zonă? De ce nu l-ai pus în buzunar sau în rucsac până la primul coş care-ţi iese în cale?

De câte ori ai aruncat mucul de ţigară pe geamul maşinii, în loc de a-l depozita în scrumiera prezentă în orice automobil? Dar cutia de suc sau energizant? Dar pachetul de ţigări gol?

De câte ori ţi-ai fumat ţigara pentru ca apoi să arunci chiştocul în silă, cât mai departe, pe celălalt trotuar, între şinele de tramvai, pe stradă, pe pământul din parc? De ce nu o arunci la gunoi? Placa aia metalică de pe coşurile de gunoi pentru asta este acolo. Să îţi stingi ţigara.

De câte ori ai aruncat pe geam beţe de chibrite, oase, diverse coji de legume, mucuri de ţigară?  De ce nu foloseşti coşul de gunoi din bucătărie? De ce aruncaţi, fraţilor, sacul de gunoi pe geam?! Vă e lene să vă mişcaţi fizionomia până la tomberoanele de afară sau la gunoierul din casa scării?

De câte ori ai aruncat pliantul primit în Unirii sau Romană pe jos, fără să te gândeşti de două ori? De ce nu l-ai pus la coşul de gunoi? De ce l-ai luat din mâna ălora, ştiind că nu te interesează?!

De ce mănânci seminţe pe stradă, în parcuri, la geam şi arunci cojile pe jos? Te-ai gândit că nu toată lumea vrea să păşească pe un covor de coji de seminţe amestecate cu flegma ta? Ţi-e chiar aşa de greu să iei cu tine o pungă în care să scuipi cojile de seminţe?

De câte ori ai văzut pe cineva făcând una dintre chestiile de mai sus şi te-ai mulţumit să ridici din umeri? Dacă eu vin la tine şi îţi spun să ridici sticla aia de cola de pe jos şi să o pui la coş, mă faci ţăran. Dacă eu te bat pe umăr şi îţi spun să-mi dai mie pliantul în loc să îl arunci pe jos, mă faci nebun. Dacă îţi spun să nu mai arunci gunoiul pe geam, sunt nesimţit. Dacă îţi spun, în parc, să nu mai arunci cojile de seminţe pe jos, te uiţi la mine cu scârbă şi mă faci dobitoc.

Eu sunt ţăranul, eu sunt nebunul, nesimţitul, dobitocul. Eu, provincialul din Botoşani, ţăranul care a venit într-o capitală europeană să vă îndemne să fiţi civilizaţi. Un ţăran din Moldova vă spune că sunteţi la fel de civilizaţi ca o turmă de maimuţe. Ba nu, măcar maimuţele nu işi fac nevoile în acelaşi loc unde dorm. Şi da, măi bucureştenilor. Am venit aici să vă fur locurile la facultate, slujbele şi femeile. Pentru că eu le merit, nu voi. De fapt, luaţi-vă femeile. Sunt hidoase.

De ce, mă? Pentru că nu vă pasă? Dar oare vă pasă că zilnic respiraţi şi înghiţiţi jegul făcut de voi? Oare vă pasă că zilnic păşiţi pe gunoaie? Vă pasă că aţi ajuns să trăiţi într-o groapă de gunoi?

***

Şi voi, înalte oficialităţi ale municipiului Bucureşti… Vă doare-n fund de faptul că oraşul ăsta este una dintre cele mai poluate capitale din lume. În loc să faceţi parcuri, construiţi mall-uri, parcări şi catedrale idioate. Nu vă mai plac copacii, aţi ajuns să iubiţi coloanele de beton-armat. Nu vă interesează că toate străzile sunt pline de praf. Doar nu se simte în spatele geamurilor închise ermetic ale maşinilor voastre. Nu vă interesează să angajaţi personal pentru curăţarea parcurilor. Doar în campania electorală vă vede omul că sădiţi un copăcel. În afara campaniei, călcaţi fără milă pe toţi puieţii sădiţi de partidul vostru. Vi se rupe, nu?

De fapt… de ce îmi pasă mie de oraşul vostru? Puteţi să vi-l păstraţi. Sta-v-ar în gât.

Jeg

Ce înseamnă parcul? Un loc în care te poţi relaxa, unde te poţi plimba în tihnă cu bicicleta sau rolele, un loc mai curat şi mai răcoros decât trotuarele încinse de soare… Un loc verde, liniştit. Iar dacă e “dotat” şi cu un loc de joacă pentru copii, e perfect; nisip, tot felul de leagăne, topogane şi multe, multe alte chestii în care cei mici să-şi consume energia aproape inepuizabilă.

Dar un parc Rromânesc arată aşa:

Când, în sfărşit, românul alege să fie civilizat, REBU doarme la soare. Când, în sfârşit, omul vrea să facă ceva, ţăranii de la REBU lasă jegul la nici jumătate de metru de locul de joacă, jeg care, în căldura tipică verii, putrezeşte şi împute tot parcul ăla. Pentru că acolo nu erau doar ambalaje de plastic sau hârtie. Era şi ceva organic, împuţit, putrezit. La nici jumătate de metru de locul de joacă a copiilor!

Cum naiba să ridici gunoiul din parcul ăla o dată pe săptămână?! La cel mult 2 zile, tomberoanele alea trebuiesc golite! Tot o dată la 2 zile parcul ăla ar trebui măturat. Dar cine să facă aşa ceva? Rromânii în mod sigur nu. Măcar dacă ar fi un parc izolat, la dracu în praznic, dar este la 2 minute de Piaţa Unirii, mers încet!

Da, de data asta e vina celor de la REBU, pentru că nu ridică gunoiul la timp. Dar şi “populaţia” e la fel de căcăioasă. Parcul ăla e plin de gunoaie. Munţi de coji de seminţe, ambalaje, sticle goale de suc şi apă minerală, aruncate în silă sub bănci, în spatele băncilor, pe bănci. Voi reveni cu poze peste 2-3 zile.