Tag Archives: România

Spirit civic sau reclamagiu?

4 Replies

Societatea românească suferă de un soi de frică de implicare, de responsabilizare, de ceva ce aş putea probabil numi tabu-ul reclamaţiei. Pentru asta dau vina pe gloriosul nostru trecut socialist-comunist, un trecut în care, dacă deschideai gura, ori erai simpatizant securist şi informai diverse structuri ale statului, ori, dacă nemulţumirile tale erau la adresa respectivelor instituţii, aveai şanse să ajungi repejor într-o cameră foarte răcoroasă, alături de nişte tovarăşi foarte porniti în a te ajuta să-ţi îndrepţi pornirile anarhice. Ne era frică atât de posibilitatea de a deschide noi înşine gura, cât şi de cei pe care-i vedeam că fac asta şi că, totusi, scapă nepedepsiţi.

Dar regimul ăsta a dispărut la un moment dat. Versiunea oficială e că buturuga mică a spus “ajunge” şi a reuşit, ca printr-o minune, să răstoarne carul mare. O masă de oameni a decis că vrea să schimbe ceva şi a trecut la fapte. Dar, cum aşa-i românul (“…când se veseleşte” – Nicolae Furdui Iancu), după impulsul iniţial am revenit la starea de trândăveală şi de aşteptare a mâinii salvatoare întinse de stat.

Fatalismul “şi-aşa nu se întămplâ nimic dacă mă plâng” nu a devenit motto national din cauză că politicienii nu răspundeau la cerinţele poporului, ci din cauză că, obişnuiţi fiind de fostul regim să primească totul de-a moaca, oamenii nu au înţeles că libertatea aia proaspăt căpătată înseamnă muncă. Multă muncă, nu cerşeală. Aşa că mulţi s-au complăcut într-o stare de latenţă şi nu au făcut nimic altceva în afară de a cere de la stat marea şi sarea: ajutoare, alocaţii, şomaj mare – statul socialist-democrat să ne-ajute, că noi suntem ocupaţi cu frecatul mentei. N-au primit nimic, desigur, aşa că, neînţelegând unde au greşit, au ridicat sictiriţi din umeri şi au început a rosti crezul “de ce să mă zbat, şi-aşa nu primesc nimic”.

Uşor-uşor, au fost convertiţi la acest crez naţional şi mulţi dintre cei care-şi ţineau capul ridicat şi care spuneau că vor progres. Oamenii s-au înmuiat, s-au transformat într-o umilă adunătură de babe care nu fac altceva în afară de a se plânge-n grup restrâns pe prispă de acţiunile idioate ale politicienilor, ale administraţiei, ale poliţiei, ale justiţiei. Din păcate, oamenii ăştia se înmulţesc, educă suflete tinere, distrug speranţele de oameni nebuni ale celor puţini care chiar au impresia că pot schimba lumea.

Din fericire, ăia mici cresc. Unii-şi dau seama că cei bătrâni le-au băgat în cap tâmpenii şi încearcă să scape de mentalităţile de victime implicite, dar unii rămân cu braţele lipite, cusute-n încrucişarea neputinţei (sau, mai degrabă, a nepăsării). Cei care, totuşi, deschid gura şi spun când ceva îi deranjează sunt, din punctul de vedere al grupului de babe senioare şi junioare de mai sus, ori nebuni, ori măgari, ori nesimţiţi, ori inconştienţi, ori… oricum dar numai buni nu-s. E rău să vrei mai mult, să te revolţi, sa te zbaţi, nu? Deranjezi.  E de prost gust să deranjezi.

Una dintre chestiile care nu-mi convin în Bucureşti sunt glumele numite piste de biciclete. Dacă până acum m-am mulţumit doar să scriu pe blog despre asta, luna trecută, după ce mi-a plesnit vena metaforică din cauza noilor piste construite în bătaie de joc, am făcut o plângere. Oficială. Am zis că, de data asta, ar trebui să încerc să deranjez pe cineva. Astăzi am primit răspunsul de mai jos.

ROMÂNIA
MINISTERUL ADMINISTRAŢIEI ŞI
INTERNELOR
DIRECŢIA GENERALĂ

NESECRET

Bucureşti
Nr: 1564896 din 06.10.2011

DE POLIŢIE A MUNICIPIULUI BUCUREŞTI
BRIGADA RUTIERĂ

Catre,

XXXX

Prin petiţia dumneavoastră, transmisă prin e-mail la 15.09.2011, semnalaţi trasarea unei piste pentru biciclete pe trotuarul din intersecţia Str. Brasov- Bd-ul Timişoara, care pune in pericol atât siguranţa bicicliştilor cât şi cea a pietonilor. Totodată, solicitţi precizări privind posibilitatea trasării acestor piste pe partea carosabilă a arterelor de circulaţie.

In Municipiul Bucureşti pistele de biciclete sunt administrate, conform competenţelor legale, de Administraţia Străzilor ( Bucureşti, Str. Domniţa Ancuţa nr.1, sector 1, tel. 021/3101860, e-mail admstr@yahoo.com). Traseele si semnalizarea rutiera aferente acestora au fost avizate de catre Comisa Tehnică de Circulaţie a Municipiului Bucuresti si Brigada Rutieră.

In urma verificărilor efectuate s-a constatat ca pe trotuarul Str. Braşov, in apropiere de Bd. Timişoara, din direcţia ieşire Pasaj Lujerului catre Drumul Taberei pista pentru biciclete nu respecta proiectul avizat de Comisia Tehnică de Circulaţie si Brigada Rutieră, in sensul ca in loc de pistă comună pietoni – biciclişti a fost trasată pista destinată exclusiv bicicliştilor, fiind obturat spaţiul destinat circulaţiei pietonilor. Pentru nerespectarea condiţiilor din avizele eliberate societatea comercială care a trasat pista a fost sancţionată contraventional. Totodată, a fost transmisă o informare Administraţiei Străzilor pentru dispunerea măsurilor necesare dezafectării pistei menţionate.

Referitor la posibilitatea trasării pistelor de biciclete pe partea carosabilă a arterelor de circulaţie, va informam ca în urma verificării stării de viabilitate a pistelor pentru biciclişti pe 10 dintre traseele aprobate au fost identificate o serie de deficienţe atat în semnalizarea rutieră prin marcaje ,cât si în modul de separare al acestora faţă de zona destinată circulaţiei pietonilor. Totodată, au fost depistate zone în care nu sunt realizate trecerile pentru biciclişti, bordurile trotuarelor nu sunt coborâte pâna aproape de nivelul părţii carosabile, pe piste sunt create obstacole pentru circulaţia bicicletelor ( chioşcuri, refugii pentru călatori, panouri reclamă, terase sezoniere, coşuri gunoi etc.) sau spaţiul rămas pentru circulaţia pietonilor are lăţimea sub un metru. Toate aceste deficienţe au fost transmise spre remediere Administraţiei Străzilor, Primăriilor Sectoarelor 1,3,5,6 si Regiei Autonome de Transport Bucureşti.

Situatia pistelor pentru biciclişti menţionate a fost supusă dezbaterii Comisiei Tehnice de Circulaţie a Municipiului Bucureşti, in sedinta din 15.09.2011 stabilindu-se ca Administraţia Străzilor sa analizeze posibilitatea ca pistele să fie trasate pe partea carosabilă a arterelor de circulatie, in locurile in care acestea sunt improprii circulaţiei bicicliştilor sau pietonilor.

Cu deosebită stimă,

ŞEFUL BRIGĂZII RUTIERE,
Comisar şef de poliţie
NICU DRAGOŞ

E de bine, nu?

Mic Tratat de Ignoranţă Românească

Leave a Reply

A se vedea întâi filmuleţul de mai jos.

Mic tratat de economie nationala by VIOREL ILISOI de birlic

Stimabile, îţi dai seama cât de frustraţi trebuie să fie englezii când cumpără haine şi încălţaminte făcute în România, francezii când cumpără jante şi butuci Mavic (firmă foarte apreciată în domeniu, de altfel) produse pe lângă Orăştie şi maşini Dacia by Renault produse la Piteşti? Dar ce spui de americani, care trebuie să-şi trimită marfa cu vagoane Trinity Industries manufacturate de români, după care trebuie să zboare în avioane Boeing şi Airbus (de trei ori francezi, ăştia-s frustraţi rău de tot) ale căror motoare cu reacţie folosesc componente produse de GE Aviation în uzinele Turbomecanica Bucureşti?  Că tot vorbeam de conaţionalii lui Napoleon, care cred că deja au nevoie de consiliere psihologică, Eurocopter face nişte elicoptere Puma în… ah, da, în România, elicoptere care sunt vândute, printre altele, frustraţilor de Britanici. Să mai zic de francezi ceva? Michelin face cauciucuri tot în spaţiul carpato-danubiano-pontic. Să nu uităm de nordici, care şi ei sunt frustraţi nevoie-mare, unele produse Ikea tot la noi fiind făcute. Romstal, compania românească care vinde instalaţii sanitare, îi frustrează pe cei din Rusia, Ucraina, Rep. Moldova, Bulgaria si Serbia.

În ceea ce priveşte tehnologia, deşi pare-se că suntem destul de, eu zic că nu ar trebui să fim frustraţi deloc. Avem telefoane şi tablete cu Android făcute de românii de la Allview, DVD-playere făcute de E-Boda, laptopuri româneşti făcute de Maguay, pe care rulează antivirus BitDefender, românesc. Dacă nu mă înşel, Nokia încă mai produce nişte telefoane în România, iar softul cu care funcţionează unele echipamente Altcatel (Franţa, naţie de sinucigaşi) încă este scris de degete româneşti.

Dacă ai răbdare să te uiţi la ce scrie pe etichete, avem alimentarele pline de ouă şi pui de la Avicola, de unt românesc (chiar e vina mea că eşti snob şi cumperi unt elveţian?), de carne de porc crescut în crescătorii româneşti, ce-i drept după metodele yankeilor (care probabil îs frustraţi din cauză că le-am furat planurile de ferme). Am văzut şi legume româneşti în supermarket, dar dacă vrei ceva de calitate, te duci în piaţă, unde găseşti roşii crescute în pământ românesc, ridichi, cartofi, salată verde, toate mânjite de ţărână carpato-danubiano-pontică. Lactate? Tot în piaţă găseşti brânză, iaurt, lapte produs de vaci ce au păscut iarbă românească. Depinde care piaţă desigur, în Dorobanţi s-ar putea să ai dreptate şi să găseşti doar turcisme.

Dar a trecut un paragraf şi n-am mai spus nimic de frustrările francezilor. Mi-a povestit o colegă de serviciu că a fost în vacanţă în Paris, unde a vrut, la un moment dat, să cumpere roşii. Aşa că a intrat în supermarket, a trecut pe lângă raionul de produse Bio şi a rămas blocată în faţa unei etichete cu Tomates Bio / Roumanie. Oh mon dieu, Rou-ma-nie!

A, vorbim de originea mărcilor, că Whirlpool-ul tău e american, că Philips-ul e olandez, că Nokia e al finlandezilor? Hai să zicem doar că Nokia, companie finlandeză, are acum la conducere un canadian. Arctic, firmă românească, care vinde produse şi prin Oiropa, îşi produce frigiderele şi aragazurile în Turcia. Globalizarea a făcut în aşa fel încât maşina ta de spălat americană este, de fapt, înşurubată de un taiwanez, telefonul nu mai e finlandez ci făcut de Janos şi Pista, cafetiera n-a văzut niciodată Olanda, ci doar ţara de origine, China.

Aşa că, zic eu, e o tâmpenie să te plângi că românii nu produc nimic. Mai degrabă te-ai plânge că aproape toată manufactura din lume e în Asia şi nu în Europa de Est. Mai degrabă te-ai plânge că dragii şi scumpii noştri beliţi iubiţi conducători sunt atât de incompetenţi încât îi ignoră pe cei de la Rolls Royce, care tare ar dori să verse nişte bănuţi în Fabrica de Avioane din Craiova, sau că Patriciu îşi permite să aibă toate firmele în paradisuri fiscale, în timp ce afacerile lui sunt în România.

Ah, apropos, dacă vi se pare că am avut ceva cu francezii, ei bine, aşa este, sunt, la rândul meu, un frustrat… S’il vous plait, monsieur!

Iadul e plin de Danezi

Leave a Reply

Puţin cam în afara sezonului, ce-i drept, dar am citit pe la Dojo despre chestiunea asta şi mi-am adus aminte că şi pe la mine prin familie sunt unii care gândesc fix la fel – de sărbători nu ai voie să faci nimic. Aşa zice preotul, aşa dictează – cică – religia Ortodoxă: e păcat să munceşti. Sărbătorile îs scuza românului de a lenevi, de a mai irosi una dintre acele puţine zile pe care le are pe globul ăsta de noroi.  Şi ne prieşte, zău aşa. Ba chiar am vrea mai multe sărbători, una după alta, tot timpul nostru pe Pământ să fie o mare sărbătoare. Ar fi frumos, nu?

Dar danezii, mama lor de danezi, erau cu toţii afară din casă. În prima şi a doua zi de Paşte, adică. Nu stăteau la grătare şi la mici, nu trifermentizau excesul culinar de cu o noapte înainte, ci curăţau frunzele moarte, scoteau buruienile dintre flori, tăiau gardurile vii, udau iarba, tăiau lemne, reparau acoperişurile caselor, văruiau, aranjau bolovani în curte, cărau crengi dintr-o parte în cealaltă, săpau, pliveau, montau foişoare noi în spatele casei. Danezilor nu le păsa că în viaţa de apoi or să ajungă pe mâna lui Scaraoţchi. Ei erau prea ocupaţi cu construirea propriului rai, aici pe Pământ.

Asta, în timp ce noi leneveam cu burta la soare, istoviţi fiind de atâta stat degeaba. Noi nu aveam voie să punem osul la treabă, deasupra noastră veghea ochiul “vulturului sfânt”, care ne oprea din călcatul strâmb şi care avea grijă de bunăstarea spiritului nostru aflat în drumu-i glorios spre Rai.

Nu zic că e urât, greşit, învechit să-ţi respecţi tradiţiile, oricare ar fi acelea, dar e chiar nu e sănătos să-i bagi cuiva pe gât nişte obiceiuri seci, obiceiuri care poate nu-l fac pe respectivul să vibreze în niciun fel. E cumva împotriva spiritului de toleranţă pe care ar trebui să-l simtă orice uman modern. E mai degrabă dovadă de mentalitate medievală.

De gustibus sau, mai pe înţelesul românului, fiecare cu pizda măsii.

Românii şi japonezii, mahalagioaica şi gheişa

2 Replies

Citesc pe la Heinrich cum că, într-o încercare idioată de a mări vânzările Dacia, guvernul nostru drag şi scump a mărit iară taxele auto pentru maşinile străine. Logica lui este clară şi, zic eu, de nezdruncinat: a fost mai ieftin să facem maşini proaste care să se înţeleagă bine cu drumurile noastre la fel de găurite ca faţa unui adolescent la pubertate, decât să ne apucăm să dezvoltăm cum trebuie infrastructura din ţară.

Aşa că nu avem nevoie de autostrăzi, că nici Dacia noastră nu poate merge prea repede. Nici de drumuri fără gropi, că Dacia are garda la sol generoasă. Se strică ceva? Nu-i nimic, piesele-s ieftine. Dacia are portbagaj mare, pentru că tot franţuzul ştie că atunci când românul se duce la cumpărăturile de sărbători, apăi cumpără serios, nene. Plus că niciodată nu ştii când trebuie să cari până acasă un porc primit de la rubedeniile de la ţară, nu?

Logica lui Heinrich, la fel, zice că Japonezii au cam toate insulele împânzite de autostrăzi, nu prea au gropi şi, dacă doamne-fereşte se întâmplă ca o şosea se prăbuşească în urma unui cutremur urmat de un tsunami, nicio problemă, totul se repară într-o săptămână. Sau în mai puţin, depinde dacă plouă. Plus că, de sărbători, sushi-ul poate intra şi în torpedou, iar porci nu prea vezi pe insulele Japoneze. Aşa că ăia mici cu ochi oblici şi-au făcut maşini performante, cu portbagaje normale, maşini care merg pe autostrăzi ale căror suprafeţe de rulare zici că-s trasate cu rigla (spre deosebire de ale noastre, care parcă au fost trasate cu mâna liberă de un preşcolar). Au şi maşini de cărat, desigur, da’ la ei alea se cheamă camionete, dube, camioane sau TIR-uri, nu Dacii.

Nu pricep totuşi, de ce ar trebui să ne raportăm la Japonia. Cel puţin mie îmi este clar că ăia mici fac parte din total altă clasă decât noi şi că sunt mândrii deţinători ai unei mentalitalităţi la nivelul căreia societatea românească nu va ajunge niciodată. Niciodată adică niciodată, nu în 50, 100, 1000 de ani. Ni-cio-da-tă. Pentru că noi suntem balcanici şi, oricât de corecţi sau harnici am vrea să fim, nu o să putem scăpa în vecii vecilor de sângele ăsta, de gena asta a hoţiei şi a lenei, genă adânc implantată-n creierele noastre de maimuţe evoluate. Ăştia suntem, c’est la vie, nu e nicio ruşine.

Aşa că, zic eu, mai bine ne-am am alege altă ţară cu care să ne comparăm muşchiul rromânesc. Una bananieră, dacă se poate, una-n care hainele-s opţionale, în care vedetele noastre care apar pe sticlă numa-n chiloţi s-ar simţi numai bine. Nu că la noi or avea vreo jenă. Mai bine, hai să ne mutăm toţi în respectiva ţară şi să lăsăm spaţiul ăsta carpato-danubiano-pontic liber, poate-poate s-or încumeta japonezii să vină aici şi să profite de tot ceea ce insulele lor nu le oferă: resurse minerale şi naturale, spaţiu berechet, câmpie, un petec de mare liniştit şi, nu în ultimul rând, o Vrancea cu ceea ce poate ei ar caracteriza drept pârţuri faţă de zgâlţâielile din Cercul de Foc al Pacificului.

Întrebare si răspuns

Leave a Reply

Apropo de asta.

R: X, noi avem o tastatură bluetooth pe aici?
N: De ce-am avea? Pentru ce ai nevoie de ea? Nu contează, şi-aşa nu-ţi foloseşte la nimic. Cu fiţe dintr-astea, la anul, că au fost îngheţate bugetele; dacă vrei, îţi trimit mailul cu bugetele. Da cine a cerut, că numai Ţ cere dintr-astea?

Iar eu, culmea, aveam impresia că Brăduţ exagerează.