Tag Archives: România

As conduce 4 ore pentru a vota

Leave a Reply

De dragul transparentei si in spiritul sarcasmului, sunt unul dintr-aia din Diaspora si am auzit ca as fi prieten cu un evreu. Sau sunt platit de el, nu sunt sigur. Ce e clar e ca sunt unul dintr-aia care cica lucreaza cu sistemul. Care anume, nu stiu, dar nu pot presupune decat ca e vorba de sistemul de calcul, pentru ca oricare alt sistem tinde sa-mi provoace greata.

Lasand gluma la o parte, daca as avea masina, as conduce 4 ore de unde sunt acum, doua dus si doua intors, pentru a sta la coada si vota. Nu am, asa ca ma gandesc serios sa iau trenul pana la cea mai apropiata sectie de mine. Sigur, as fi putut vota mai simplu, prin corespondenta dar, din pacate, informatia despre celelalte acte in afara de certificatul de rezidenta fiscala pe care le puteam prezenta a aparut fix la spartul targului, cand era prea tarziu sa ma inscriu. Sunt scuze, da, si probabil fix asta spune orice alt roman in ziua votului: sectia e la 20 de minute dus-intors de mine, dar nu am apucat pentru ca a batut vantul prea tare si mi-a mutat extorsiunea degajamentului in partea cealalta, asa ca am tras plapuma mai iaca-na pe mine. Din punctul asta de vedere, nu sunt cu nimic mai bun decat toti cei care vor sta acasa, din comoditate, duminica asta. Sau poate or avea planuri mai importante, cum ar fi sa se dea cu schiurile.

Daca citesti asta as vrea, totusi, sa mergi la vot. Daca esti prea comod, inteleg, asta e, nu o sa te scoata nimeni din casa nici cu macaraua dar, daca te numeri printre cei care nu voteaza pentru ca sunt de parere ca nu au cu cine, as vrea sa te duci. Apoi, cand te duci la vot, sa nu il anulezi. Pune stampila pe orice in afara de partidele care au format majoritatea ce a luat deciziile care te-au dezamagit in ultimii 4 ani. De ce?

Cum adica de ce? E simplu, pentru ca toti cei care te-au furat si pe care i-ai urat in ultimii 4 ani fix asta vor, sa nu mergi la vot. Pardon, in ultimii 26 de ani. Serios acum, crezi ca ii doare in cur cate voturi anulate vor fi sau cati oameni nu s-au prezentat pentru ca asa cred ei ca se protesteaza? Ba, din contra, chiar asta isi doresc; sa te simti lipsit de putere si sa stai acasa sau sa te duci dar sa iti anulezi votul.

Daca as fi in locul lor, as fi fericit daca tu ai sta acasa. Ba nu, as fi in extaz. As scoate whisky-ul ala bun si as savura un pahar in momentul in care vor fi anuntate rezultatele. M-as da pe net si as rade de comentariile indignatilor. Unora, le-as da si like. As invita colegii de partid la mine acasa, as face o hora in sufragerie, as rade si as petrece doua saptamani. Dupa care as rade si petrece inca patru ani.

Asa ca, daca tu stai acasa sau daca iti anulezi votul, ei au castigat; au o masa de oameni care ii voteaza, cu religiozitate, alegeri dupa alegeri. Electoratul lor este, cu mici abateri, acelasi. Procentele sunt, cu mici abateri, cam aceleasi. Problema esti tu si toti cei ca tine. Cei care ati putea sa ii dati la o parte, dar care credeti ca nu contati. Cei care credeti ca sunt toti hoti. Ca sunt toti facuti din acelasi aluat expirat.

Anul asta m-am uitat din afara si am vazut ca nu e chiar asa. Anul asta am vazut o Romanie in care imi doresc sa ma intorc. Am vazut o Romanie care a crescut intr-un an, asa, ca Fat Frumos, mai mult decat in ceilalti patru dinainte. Am vazut un guvern capabil, un guvern care lucreaza pentru tara, nu pentru propriul buzunar. Am vazut ca pot sa imi platesc taxele fara sa fiu in tara si sa ma duc la ore fixe la Taxe si Impozite, ca din ce in ce mai multi corupti sunt pusi la zid, ca salariile bugetarilor pot fi indexate in mod corect si sustenabil, pentru toata lumea, ca putem moderniza institutiile statului si fara Ghita si firmele lui, ca avem oameni care ne pot reprezenta si cu care liderii europeni pot discuta de la egal la egal, fara sa simta ca stau la masa cu clownii unui circ ambulant. Da, liderii europeni sunt importanti si ii vrem aproape de noi. Nu de alta, dar fara ei s-ar putea sa folosim alt alfabet in cativa ani.

O sa spui ca sunt orb si nu vad mocirla pentru ca nu stau cu cizmele in ea. Ca ignor satele in care se moare de foame si ca, din Diaspora, totul pare roz si frumos si ca nu inteleg. Ca nu pot sa inteleg. Sper sa nu te superi (tu, cititor imaginar), dar cred ca astea sunt povestile unor oameni care nu se uita decat la covrigii din cozile cainilor gentilomi cu baston si joben. Nu am vazut cozile purtatoare de covrigi, nu am vazut nici gentilomi. Ce am vazut, in schimb, este ca noi, in general, nu apreciem cu adevarat locul in care ne-am nascut, crescut si care, fie ca ne convine sau nu, ne-a format. In mare parte, suntem asa cum suntem din cauza mediului. Cu bune si cu rele.

Nu m-am tampit, stiu ca multe nu merg. Avem infrastructura varza, avem orase triste si prafuite, sate in care oamenii traiesc fara ca nevoile lor de baza sa fie indeplinite, inca avem accese de birocratie mostenita de la tovarasii care ne trimit, cu dedicatie, Crivatul (mult mai putina in ultima vreme, ce-i drept). Cu toate aste, asa cum spuneam mai sus, am avut un an in care lucrurile au inceput sa se schimbe si imi doresc ca tara asta sa isi pastreze directia. Nu se vor schimba toate peste noapte. Nu se vor schimba nici peste 5 ani. Dar se vor schimba, si an de an am putea fi o idee mai fericiti si multumiti de tara asta in care ne ducem zilele.

M-am uitat la emisiunea de pe Antena3 cu Gadea si Ciolos. Nu pot spune decat ca paralela facuta de Ciolos intre Antena 3 si Radio Yerevan este extraordinar de potrivita, iar asta pentru ca glumele cu Yerevan isi au originea in URSS, de unde pare sa isi aiba originea si atitudinea celor ce lucreaza in groapa aia de gunoi mediatic. De altfel, mi-am adus aminte de ce am renuntat acum mai bine de 10 ani la a ma uita la televizor. Singurul castig pe care l-am avut dupa ce m-am uitat la emisiunea asta este ca mi s-a confirmat ca volumul de cacat mancat de prezentatori a crescut exponential fata de cand eram abonat la emisiunile autohtone.

Nu vreau sa mai vorbesc despre media. Nu merita. Merita, in schimb sa revin la vot.

Iesi din casa, da cu stampila, nu anula votul. Contezi, chiar daca ei vor ca tu sa crezi ca nu e asa. Contezi mai mult decat iti imaginezi.

La mulți ani, bă

Leave a Reply

Inainte, in timpul si dupa ziua Romaniei, mi-am pus viata in cutii. Am ramas cu echivalentul a doua valize generoase, care trebuie sa ma tina inca vreo trei luni, asa. Dupa lunile astea ma voi intoarce printre prieteni, printre oamenii care vorbesc si care simt la fel ca mine.

Mi-a fost, la un moment dat, rusine cu faptul ca sunt roman. Scriam Romania cu doi de “r”. Credeam ca umblu cu ciunga in par si ca toti strainii ma arata cu degetul pe strada. Credeam ca suntem, intr-adevar, inapoiati.

A trebuit sa stau un an printre altii pentru a intelege ca nu suntem asa. Avem defecte, clar, dar avem si calitati. Calitati garla si dintr-alea bune de tot, gen onestitate, caldura, calitate umana. Suntem pasnici, intelegatori, suntem oameni si interactionam cu oamenii pentru ca ne plac de ei, nu pentru ca avem neaparat ceva de profitat de pe urma lor. Putem bea o noapte intreaga fara sa fim alcoolici, si putem sa fim suparati pe viata si fara a fi deprimati.

O sa spuneti ca sunt nebun. Ca sunt orb si ca ignor ce se intampla in tara. Ca nu ii vad pe Ponta, Dragnea, Firea si pe restul pionilor, nebunilor si cailor din armata de hoti care parca vor sa ne impinga de pe marginea prapastiei. Ii vad. Ii vad prea bine si ma doare. Dar ii vad si pe cei de pe partea celalta a baricadei si stiu ca putem repara totul. Trebuie doar sa intelegem ca meritam o tara curata, fara rebuturi la conducere, si ca trebuie sa ne implicam pe cat posibil in a ne asigura ca se intampla asta. Cel mai simplu e un vot. Cel mai complicat e sa fim noi acolo, unde ii putem reprezenta pe cei ca noi.

A durat un an sa inteleg asta. Mi-as dori ca toti cei care sunt dezamagiti de tara asta sa plece macar un an si sa stea printre altii, dar sa nu se coaguleze in comunitati de romani. Nu, sa traiasaca ca cei pe care ii admira, sa vorbeasca cu ei, sa incerce sa ii inteleaga.

Toata lumea e diferita, asa ca unii vor fi mai fericiti acolo. Sa ramana, cred ca cel mai important in viata e sa fii fericit. Dar garantez ca cei cativa care se vor intoarce vor fi mai linistiti, mai siguri pe ei, mai impacati cu originile lor.

Nu e vorba de nationalism aici. Nu. E vorba de a fi impacat cu cine si ce esti. Eu sunt botosanean, roman, balcanic si european. Mi-as dori ca cei din jurul meu sa fie si ei impacati cu ceea ce sunt si sa se concentreze pe ce e important. Mi-as dori sa construim.

Cat de mult trebuie protejat poporul de ororile sexului?

Leave a Reply

Ultima apariție cinematografică al cărei nume pare să fie pe buzele tuturor este Nymphomaniac, un film controversat ce a luat nastere de unde altundeva decât dintre circumvoluțiunile lui Lars von Trier, un regizor care, printre altele, a scos si ceva filme porno, două dintre care chiar au contibuit la legalizarea pornografiei in Norvegia.

Varianta scurtată și cumințită a lui Nymphomaniac se întinde de-a lungul a 3 ore, așa că, din motive oarecum evidente, s-a decis împărțirea acestuia în două volume ce vor fi proiectate în cinematografe ca două filme separate.

Am fost la prima parte în ceea ce cred că e cel mai civilizat cinematograf din Bucuresti (nu am să spun care, sic, pentru că vreau să rămână așa), atât din perspectiva sunetului, cât și a imaginii, a scaunelor, a calității oamenilor care-l frecventează și a faptului că nu se vând nici băuturi și nici crănțănele. Un… hai sa zic templu dedicat filmului, nu consumului de carbohidrați dătători de nevi în timpul proiecției. Am precizat asta pentru că nu am avut parte de co-spectatori care să comenteze de-amboulea la fiecare scenă mai altfel, lucru care contribuie extraordinar de mult la calitatea experienței cinematografice.

Pe foarte scurt, a fost foarte interesant și sunt de părere că este un film bun. Au fost și niste scene ceva mai explicite, au răzbătut și niște versuri ale lu’ nenea Poe, mi-am îmbunătățit și cultura generala cu niste paralele la pescuit, s-a vorbit și de Fibonacci, am avut parte si de destul de multe scene în care trebuie să gândești nițel pentru a-ți da seama despre ce este vorba. În mare, nimic extraordinar de scandalos, dar destul de multe lucruri spuse într-un mod foarte… sugerat. Nu mă refer la partea strict sexuală aici, din punctul ăsta de vedere sunt foarte puține lucruri spuse în mod indirect.

Tipic lui Lars von Trier, totuși, și în concordanță cu experiența mea trecută cu Antichrist, se pare că prima jumătate a lui Nymphomaniac este destul de digerabilă. Spun asta, pentru că cei de la CNC (Comisia de rating a Centrului Naţional al Cinematografiei) au decis să catalogheze Nymphomaniac Vol. II drept IM – 18 XXX, ceea ce încadrează filmul în categoria „filmelor interzise minorilor şi proiecţiei cu public”.

Adevărul e că Herr Trier are tendința de a deveni mai brutal spre a doua jumătate a filmului, dar Indiferent de cât de explicită și scandaloasă ar fi a 2-a parte, decizia CNC-ul spune foarte multe despre nivelul la care suntem plasați de către autorități, în ideea că se presupune că nu suntem capabili să luam, de capul nostru, o decizie informată cu privire la cantitatea de scene explicite pe care putem să o digerăm.

Soluția este, se pare, să bage filmele care contin astfel de scene dar care au valoare artistica și al căror scop principal nu e pornăiala (deși scenele explicite în cazul ăsta au un rol destul de important în… exprimarea ideii autorului) în aceeași găleată cu filmele porno de duzină și astfel să îi scape de câteva nopti nedormite pe idioții care nu sunt în stare să-și facă temele înainte de a-și mișca fundul la cinema.

Înțeleg nevoia de a limita accesul la filme de genul pe posturile de televiziune publică, unde poate intra un copil din greșeală. Dar cum nici merele nu-s pere și nici iarna nu-i ca vara, cinematograful nu e un loc în care să te afli din întâmplare, mai ales cu toată familia după tine, ci e unul în care te duci cu premeditare și, sper eu, în urma unei minime documentări.

În realitate, se pare că asta nu se prea întamplă. Pot da drept exemplu un cuplu care și-a târât boracul de vreo 10 anișori, așa, la The Weight, un film coreean cu scene destul de explicite și cu un trailer care setează extraordinar de corect așteptările. Să exemplific:

Cu alte cuvinte, dacă parinții ăia idioți care s-au ridicat revoltați la mijlocul filmului pentru a-și salva odrasla de ororile de pe marele ecran s-ar fi uitat la acel trailer sau dacă ar fi citit vreo recenzie, ceva, ar fi știut că ăla nu e un film la care să-ti duci copilul.

Dar nu, nu au facut asta, și mulțumită idioților care… hai să zic că vor să fie surprinși de viață, CNC-ul a decis că partea a doua a peliculei lui Lars von Trier e prea pornache pentru pudicul public din Românica, asa ca trebuie interzisă în cinematografe.

Am spus idioți de prea multe ori? Bine, pentru că asta sunt. Niște idioți.

În timpul ăsta, publicul comân consumă pornache mizerabil pe bandă rulantă și bârfe de duzină despre cine s-a futut cu cine în toate ziarele de “mare” cultură ce sunt afișate fără inhibiții pe toate tarabele. Nu mai spun că din secunda doi în care dai drumul la televizor ești asaltat de talk-show-urile și de reality-show-urile căcăcioase care sincer cred că-s mult mai dăunatoare decât imaginea unei felații în tren, felație care oricum nu are decât foarte puțină treabă cu actul sexual în sine. Dar nu, astea-s ok, problema e cu un regizor danez care a avut tupeul să facă filme cu scene explicite care nu pot fi înțelese la un alt nivel decât cel carnal și al căror rol nu e in niciun caz să provoace un orgasm unui popor îndobitocit de Libertăți, Click-uri și Can-can-uri. Poate doar unul intelectual, dacă publicul nu ar fi impotent la capitolul ăsta.

Dacă nu ați făcut asta deja, recomand cu tărie citirea articolului din link-ul de mai sus, asta pentru a vedea mai bine cine este în comisia care a decis că Nymphomaniac, Vol. II este prea hardcore pentru a fi difuzat într-un cinematograf.

A, am spus că suntem prima țară din Europa care cenzurează filmul ăsta în cinematografe? Măcar la asta, la cenzură adică, să excelăm, dacă la altceva se pare că nu suntem în stare.

Cum să-ți fie rușine de produsele proprii

1 Reply

Plafar, firmă românească cu o căruță de tradiție. Ăla din Plaza România, dacă are vreo importanță (adicătelea da, “dă fițe”).

Ceaiurile sunt puse la vedere, pe rafturile laterale, luminate frumos, să poată fi văzute de oricine intră în magazin. Toate sunt dintr-alea de costă de te usucă, numai Sonnentor și alte bășini la fel de exclusiviste. Zona e delimitată în stânga de niște pastile, iar în dreapta de niscaiva suplimente. Deci, teoretic, atâtea ceaiuri au ei.

Nu, stimabile. Mai sunt și altele, numai că se rușinează cu ele. Mă refer desigur la alea producție proprie, ieftine, bune și cunoscute de toată lumea. Le e atât de rușine cu ele, încât le-au ascuns undeva în spate, unde să nu poată fi văzute de cei care intră. Trebuie să mergi la ultimul raft și, în jumătatea aia orientată spre curul magazinului, găsești ce cauți. Îs așa de bine ascunse încât, dacă nu întrebam vânzătoarea, nu aflam. Încă ceva. Au acolo doar 2-3 tipuri de ceaiuri producție proprie, restul n-au mai avut loc în magazin. Nu care cumva să le facă concurență stăpânilor care vând, la supra preț, plante uscate ambalate în cartoane frumos colorate.

Plafarul tradițional, cel care pe vremuri te aștepta cu mirosuri de ierburi, cu tot soiul de siropuri, faguri, polen, propolis și miere extrasă ca la carte, acum arată ca un supermarket rece, tras în țiplă, cu produsele aranjate în funcție de profiturile obținute, nu în funcție de categorii, de utilități. Unul condus prost, la o adică, deoarece alte supermakerturi fac o treabă mult mai bună când vine vorba de promovat produsele proprii.