Ajunge domnu Gigi dintr-un oraş de la dracu-n praznic, dintr-un colţ al ţării, în Bucureşti. Omul vine aici în căutare de bani mai mulţi, de o viaţă mai bună. Fără facultate terminată, fără nimic. Doar cu liceul.

La început, munceşte de rupe, locuieşte în cele mai mizere locuinţe, abia se târăşte prin jungla numită “Capitală”. Până la urmă, după vreo 3 ani, ajunge să lucreze în sfârşit undeva unde poate câştiga destul de mult pentru a duce o viaţă bunicică, îşi găseşte un loc în care să poată sta bine, poate pleca în vacanţă undeva în afara ţării, poate să îţi cumpere ce vrea el de mâncare, e ok.

Dar domnul Gigi are o problemă imensă. Nu reuşeşte să scape de ermetismul gândirii unui provincial. Stereotipul Bucureşteanului nesimţit, analfabet şi înapoiat dpdv social este arhicunoscut. El ajunge să creadă cu tărie că toţi cei care au trecut pe buletin “Bucureşti” sunt aşa. Ajunge să se creadă un zeu printre mizerabilii muritori de capitală, inventează un cântecel ce conţine (şi) versurile “Bucureşteni borâţi, Bucureşteni borâţi, iiha măria ta, Bucureşteni borâţi!”.

Dar, fiind aşa, ajunge să fie fix întruchiparea nesimţitului Bucureştean, fix acea persoană pe care o urăşte. Dar nu îşi dă seama. Nu îţi dă seama că e fix ţăranul de Bucureşti atunci când urlă pe geam “gool” sau “muie” în timpul unui meci. Nu îţi dă seama că el e ţăran atunci când aruncă în silă pe geamul din bucătărie beţe de chibrit arse, oase de pui şi alte tâmpenii. “Doar sunt biodegradabile, nu?” Nu, sunt gunoaie, ţăranule. Nu îşi dă seama că nu e corect să lovească pe cineva în autobuz şi, în loc să-şi ceară scuze, să privească acea persoană cu dezgust. Când e vina lui.

Dar nu e tot. Gigi devine şi ipocrit. E corect cu toată lumea, în afară de el. Îi cere colegului de apartament să spele cada cu detergent după ce face duş, dar el nu se atinge de căcatul ăla de cârpă cu lunile. Colegul de apartament trebuie să toarne câte o găleată de apă pe zi într-a doua baie pentru că e defectă instalaţia, dar Gigi nu pune mâna pe găleata aia nici să-l baţi. Dacă gigi îşi ţine hainele jegoase pe podeaua băii cu săptămânile, colegul de apartament e muştruluit când uită o pereche de şosete pe calorifer, după ce face duş. Gigi nu are coş de gunoi. El are o pungă mică pe care o ţine în bucătărie în care pune gunoiul pe o zi şi teoretic o duce la ghenă zilnic. Practic, odată la 2-3 zile. Gigi are voie să ocupe tot frigiderul, în aşa fel încât colegul de apartament nu are loc să pună un căcat de conservă acolo. Mama lui Gigi poate veni cam odată la două luni (notă: Gigi are vreo 30 de ani), să stea două săptămâni aici şi să: umple cada periodic cu un mix de apă, detergent şi haine şi să o ţină aşa o mare parte a zilei, să umple uscătorul de haine în aşa hal încât colegul de apartament să nu aibă loc să-şi usuce o pereche de chiloţi, să se apuce în weekend de la ora 7 dimineaţa de trântit căcaturi prin bucătărie şi să vorbească ori cu soţul ei, ori cu un frate de-a lui Gigi (că de fiecare dată când vine ea, tre sa fie şi unul dintre ăştia doi) atât de tare încât colegului de apartament să-ii sară tot somnul. La Gigi pot veni din când în când amici care să stea aici câte o săptămână, cu care să se apuce de făcut mici şi să împută toată casa (Gigi nu ştie ce-ii aia să laşi uşa de la baie deschisă, să se facă curent în casă pentru a ieşi putoarea de mici mai repede). Dar dacă prietena colegului de apartament vine seara şi pleacă dimineaţa devreme, pe la ora 7 sau 8, timp de o săptămână, singura ei treabă în restul apartamentului fiind o vizită ocazională la baie, colegul de apartament e întrebat subtil “auzi, prietena ta s-a mutat aici?”

Să nu mai spunem că m-am săturat dracului să îl salut pe boul ăsta când îl văd prin casă şi să nu primesc niciun răspuns. Asta când i-am dat acces pe routerul meu wireless, pe netul meu, plătit din banii mei, şi nu am făcut niciun fel de scandal când trăgea dobitocul cu 3 mega de pe el şi-mi mânca toată banda.

Şi acum, futui cada pizdii măsii, am aflat că trebuie să plec mai devreme de aici pentru că aşa i se scoală pulii ăsteia blegi.  Pentru că nu îi convine că e cada jegoasă, că nu îi convine că iar a venit prietena mea aici, că nu îi convine că… pizda măsii ştie ce dracu nu îi mai convine.

Şi se mai mira de ce pula mea au plecat pe neveu ăia de stăteau înaintea mea în camera asta. Se mai mira de ce i-au tras ăia “ţeapă”. Şi la început mă miram şi eu. Uite că am aflat.

Aşa că am descoperit de unde au apărut majoritatea ţăranilor de Bucureşti. Provincialii veniţi aici să se afirme, să facă bănet căcălău şi să fie oameni “dă capitală”. Nu cei care au trăit aici de multe generaţii. Nu cei care sunt întradevăr bucureşteni, ci cei care…sunt ţărani.

Gând de după: Cred că intuiesc de ce e ăsta aşa de dobitoc. E nefutut. În ăştia 2 ani cât am stat aici, cu el în apartament, nu l-am văzut o dată cu o femeie la el. Niciodată. Ever! Cred că de ziua lui am să îi fac cadou o curvă (da, cacafonie dar mi se cam rupe).

Completare: Şi eu sunt provincial, culmea, din acelaşi oraş cu Gigi. Şi mie mi-a fost greu la început, până să mă obişuiesc cu jungla de aici. Nu mă descurc nemaipomenit, nu mă consider a fi “împlinit” (de aia am şi nevoie de colegi de apartament). Dar eu nu am venit aici să fac bani. Am venit aici să învăţ. Consider că am rămas om şi nu m-am transformat în maimuţă. Sau cel puţin sper.