În plină campanie electorală și cred că prima dată când, în totală nepotrivire cu personajele lui Caragiale, știu cu cine votez, au început să-mi zboare prin minte gânduri de ce-ar fi dacă.

Dacă ce?

Dacă am avea o șansă de țară ca în afară. Nu get-beget, că zău dacă nu ar fi înspăimântător să ne răcim berea doar uitându-ne la ea, ca nemții. Sau, dacă am fi atât de bine puși la punct încât încă de la graniță îți vine să caști, așa ca-n Elveția. Sau, doamne-ferește-scaraoțchi-te-trăznește să fim jemenfichiști așa ca…

Trecând peste toate detaliile uneori dubioase care compun și definesc caracterul unei țări, toate națiunile de mai sus, plus celelalte prin care am avut norocul să mă perind, au o chestie în comun. La ei, chestia asta despre care vorbesc e la rang de calitate, deși la noi se pare că e fix cel mai mare defect pe care-l poți avea dacă vrei să te “descurci” în realitatea mioritică.

Mă refer la decență, și nu la aia care ține de pudoare, ci la aia care ar trebui să facă parte din bunele moravuri, cea din care ar trebui să se nască respectul. Nu pentru alții, ci pentru sine.

Dar – pentru că întotdeauna există un dar – la fel ca răceala nemțească, perfecțiunea elvețiană și durerea-n cur(ul vecinului dacă se poate, s’il vous plait) franțuzească, ceea ce ne caracterizează pe noi, ca popor, e șmecheria. Antonimul decenței, carevasăzică.

Ne caracterizează idiotul care astăzi, pe la Plaza România, după ce aproape a dat peste niște oameni pe un trotuar imposibil de îngust, a traversat strada pe bicicletă și a început să-și flexeze mușchiul imaginar în fața vițicilor care-l acompaniau, și ele tot pe bicicletă, apostrofând o șoferiță care oprise mai brusc pentru a nu-l lipi de asfalt.

Ne caracterizează cel care-l reprezintă pe idiotul ăsta, un porc care ar fi trebuit să se retragă din viața politică din secunda în care s-a aflat că e un plagiator de doi lei. Dar, nu-i așa, asta ar fi fost o greșeală – poporul român știe că sus nu se ajunge prin corectitudine și decență ci prin șmecherie. Plus că șmecher e ăla care profită de ocazie și câștigă 50 de lei și o plimbare moka la București pentru a asista la al 15-lea congres. Măcar ăsta nu e cizmar.

Ne caracterizează toți cei care au ignorat un referendum corect și valid, pentru că ei sunt șmecheri și conduc țara după cum vrea mușchiul lor, nu după cum vrea poporul.

Ne caracterizează și cei în direcția cărora poate singura instituție cât-de-cât întreagă la cap din țară arată cu degetul și care sunt protejați pentru că, nu-i așa, parlamentul e șmecher și a intrat în vacanță.

Ne caracteriza și prin al 2-lea război mondial, șmecheria, când am întors armele împotriva Germaniei.

În fine, m-a cam luat valul. Am uitat că trăiesc într-o bulă, iar uitarea e extraordinar de frustrantă în momentul în care ceva sau cineva îți sparge balonul de săpun.

Începusem în iz electoral. Așa, ușor rânced. Pentru a încheia în aceeași aromă, nu cred că va ieși candidatul care m-a convins. Cred că sunt prea puțini ca mine, care nu sunt prinși în rutina circului și a pâinii. Ca voi, cei care vă dați pe internet, care aveți opinii, care aveți gânduri de ce-ar fi dacă.

Ce-ar fi dacă am merge toți la vot?