Astăzi, aflat fiind în toiul activităţii de hunter-gatherer de supermarket, ajung la raionul cu fructe, în dreptul piersicilor cu paşaport de grecia, la 5 lei kila.
Lângă mine, un moşneag dintr-ăla de te miri cum de mai are putere să iasă din casă, cu spinarea cocoşată de anii care i-au trecut fără milă peste coloana vertebrală a vietii şi cu cataractă la unul dintre ochii care, cu siguranţă, într-o tinerete de mult apusă, erau folosiţi pentru a analiza temeinic lungimea (sau, mai degrabă, “scurţimea”) fustelor de domnişoară. Tocmai terminase de umplut o pungă de piersici şi, în timp ce o muta cu mişcări lente, bătrâneşti, spre coşul de cumpărături, se opreşte brusc (bine, cât de brusc se poate opri un asemenea om), se întoarce spre mine şi-mi spune:
«Ştiţi, în timp ce puneam şi eu piersici mai devreme în pungă, aşa ca dumneavoastră, m-am gândit că, în drum spre magazinul ăsta, am trecut pe lângă un restaurant – e mai colea, după colţ, pe dreapta – care se numeşte Zorba Grecul. Ştiţi care e treaba cu restaurantul ăsta? Nu se potriveste. Nu se potriveşte numele ăsta cu ce e în jur; decât Zorba, mai bine îi spuneau Zorbagiul; mergea mai bine. De la zurbagiul, mă înţelegeţi? Ei, nu e amuzant?»
Mi se pare incredibil cum un om atât de fragil fizic mai poate deţine o minte care încă să fie în stare să sclipească şugubăţ cu o glumă bine plasată, cum încă poate sa facă legături sprinţare între numele unui grec si cel al unui scandalagiu. În avântul tinereţii, ne imaginăm bătrânii ca fiind indivizi trecuţi, neimportanţi, fără valoare, incapabili de a raţiona, care nu ne pot ajuta cu nimic şi care pur şi simplu stau fără folos în calea noastră. Ne împiedicăm de ei în autobuze, pe trotuare, în magazine. Ne deranjează, ne incomodează, am dori să dispară toţi, ca nişte cârpe de şters pe jos, decolorate, stoarse de esenţa vieţii, cu fibrele rupte şi roase, niste cârpe care nu au ce căuta în altă parte decât la gunoi.
Cel mai singur eşti la bătrâneţe. Ştiu asta de la bunicii mei. Rămâi cu copii tăi şi cu copii copiilor tăi. Copii şi copii ai copiilor pe care-i vezi de 3 ori pe an şi care uită să te sune când e ziua ta. Rămâi cu cei 2-3 cunoscuţi pe care i-ai câştigat în vremuri mai bune. Rămâi cu respectul vecinilor mai tineri, dar cu un respect închis, rezervat, obligat, de faţadă. Un respect fals. În rest, când încerci să comunici cu cei din jur nu primeşti decât tăcere, “n-am timp, lasă-mă”, “lasă-l că e senil, nu vezi?”, sau, în cel mai rău caz, vreo înjurătură care să se fi scurs nebăgată în seamă de cenzura bunului simţ.
Mie mi-e dor de bătrânii mei. De bunici. Nu a mai rămas niciunul, nu mai am niciun expirat dintr-ăsta pe care să-l înpung cu întrebări şi să învăţ, cu ochi mari de copil, din experienţele lui. Din trecutul ei de asistent medical, din trecutul lui de inginer de telecomunicaţii, din canal, din patentele furate de comunişti. Bătrânii, până la urmă, asta sunt: nişte cărţi groase, volume preţioase îmbrăcate în piele patinată, care, daca nu-s citite, plâng. Da, volume care plâng şi ale căror lacrimi alimentează imensul lac al ignoranţei. Dar nu asta e cel mai trist. Cel mai trist este când un un tânăr are curajul să dea praful la o parte de pe copertă şi să înceapă a citi. Şi citeşte, citeşte, învaţă, absoarbe personaje, întâmplări, zicale amuzante, învăţături, până când, dintr-o dată, fără niciun fel de atenţionare, totul se năruie la mijloc de capitol.
Până la urmă or să dispară şi bătrânii ăştia care ne-au incomodat atât de mult. Dorinţele noastre idioate se vor împlini. Vom deveni noi, la rândul nostru, bătrâni. Vom fi călcaţi pe nervi nu de cei ca noi, ci de tineretul incompetent care nu se va putea măsura nici cât negru sub unghie cu vajnicii piloni ai societăţii care am fost noi odată. Vom fi marginalizati de societate, de clasa politică, vom fi ultimii care contează atunci când se ia o decizie.
Şi totuşi, unii dintre noi vor avea, poate, puterea să meargă la magazin, să-şi cumpere fructe şi să facă o glumă drăguţă despre numele vreunui restaurant. O glumă care să-l facă pe unul din tinerii ăia incompetenţi să zâmbească.