Tag Archives: pădure

Vidraru

1313252430102

Dacă mergi cu cortul pe lângă Vidraru, roagă-te să nu nimeresti pe malul cu petrecăreţi ascultători de terciuri aproape muzicale. Nu că pe partea cealaltă o fi loc de găsit pacea interioară, dar, decât cu boxa-n cap, mai bine cu ceva la 2 km depărtare care poate fi categorisit drept zgomot de fond.

Dacă mergi cu cortul pe lângă Vidraru, e bine ca necunoscuţii cu care împarţi locul de camping să nu-ţi strecoare în suflet sentimentul cum că e bine să-ţi ţii lucrurile sub lacăt. De asemenea, e bine să fie un echilibru sănătos între libertatea lor şi libertatea ta, mai ales în ceea ce priveşte poluarea fonică.

Dacă mergi cu cortul oriunde, nu doar pe lângă Vidraru, e bine să o faci cu oameni alături de care să râzi şi din ochi.

Dacă mergi cu cortul pe lângă Vidraru, poţi face focul. Nu e rezervaţie, nu e nimic ocrotit (nici măcar PET-urile de carbogazoase aruncate prin pădure de către colegii noştri de specie ceva mai puţin înzestraţi la mansardă), deci micul poate sfârăi în linistea lui, cârnăciorul se poate încolăci în voie pe sârma de fontă, iar pulpiţele de pui nu vor avea de ales şi se vor rumeni după pohta celui ce-a pohtit. Colesterol să fie.

Dacă mergi cu cortul, este bine să fii în stare să foloseşti şi altceva în afară de o toaletă modernă, chiar decadentă după cum ar spune unii care se bucură de un trai mai simplu. Să poţi folosi adăpostul unui tufiş sau a unui trunchi de copac – naturel, adicătelea. Uşor în teorie, greu în practică – mie naturel îmi e să ridic colacul înainte de nr1 şi să apăs pe buton după împlinirea faptului ruşinos. La fel, e bine să-ţi laşi acasă mucoasa nazală, pentru că mirosul incredibil de frumos de lemn ars care ţi se impregnează în haine, păr şi piele va fi înlocuit în scurt timp de cel al transpiraţiei. Sau te poţi spăla, dar noroc cu apa rece de fântână sau izvor.

Data viitoare când am să merg cu cortul (pentru că, deşi mă plâng ca un orăşean delicat ca o floricică, până la urmă o să reuşesc să fac şi nr2 aşa cum făceau şi strămoşii mei), am să-mi cumpăr naibii izopren. Spatele doare chiar şi la ăia 20 şi ceva de ani ai mei.

Voie bună, vreme bună, vecini buni.

Prin Vatra Dornei, în liceu – II

Aici, după ce umblasem de nebun prin pădurea de pe lângă Vatra Dornei și traversasem, practic toată stațiunea, ajunsesem în fața pensiunii. Uitasem să spun, totuși, că pe drumul de la gara de marfă până la pensiune, începuse să picure pentru ca, pe când reușisem să ajung în dreptul bisericii Baptiste, picuratul să se transforme într-o ploaie sănătoasă.

Primul meu reflex a fost să intru și să-mi schimb hainele ude, eventual să vad dacă aruncasem și o umbrelă pe undeva prin bagaje. Spre dezamăgirea mea, am fost oprit de o ușă încuiată, din lemn masiv, în care am bătut vreo 2-3 minute, fără niciun rezultat. Continue reading

Prin Vatra Dornei, în liceu – I

Eram prin clasa a 9-a, proaspăt liceean, pe cale să plec într-una dintre primele mele excursii fără părinţi pe cap – fie că era vorba de ai mei sau ai altora. Nah, aveam una bucată diriginte cu nevastă şi copii pe cap, dar noi eram 20+ de omuleţi plini cu hormonei, aşa că balanţa era puţin cam dezechilibrată.

După un drum presărat cu problemele tipice ale plimbărilor cu autocarul (pungi de hârtie umplute cu zeamă de stomac, opriri dese pentru a planta ceva îngrăşământ prin lanurile de porumb sau pe după tufe), ajungem la destinaţie, în Vatra Dornei. Continue reading