Deși părinții mei, bazându-se pe experiența pe care au avut-o cu adolescentul care adoptase o definiție a cuvântului “ordonat” total diferită față de ceea ce majoritatea ar fi înțeles prin asta, nu ar fi de acord cu această declarație, sunt un individ căruia îi place o anumită ordine în jurul său. În ciuda trăsăturii generale, totuși, au fost, în trecut, momente în care locul în care trăiam trecea rapid din stadiul de loc cât-de-cât ordonat în cel de cocină infectă.

Când vara trecută m-am întors acasă doar pentru a găsi o casă pe jumătate goală, când a trebuit să-mi reînvăț obiceiurile de burlac de care nu mai făcusem uz de 4 ani, tot apartamentul era un dezastru. Nu voi intra în foarte multe detalii, dar să zicem că nu mai era nicio surpriză să găsesc o șosetă în castronul cu iahnie din care mâncasem cu o săptămână în urmă, iar covorul era atât de plin de scame, încât mă întrebam dacă are rost să-l aspir sau dacă-mi place totuși modelul nou.

La serviciu, omul pe care-l angajaseră inițial nu mai era acolo, în locul său fiind un individ cu un ghem de nervi în loc de cortex și care nici măcar nu se mai chinuia să ascundă lipsa totală de interes față de tot ce-l inconjura. Lucram ore suplimentare, dar nu le lucram pentru a avansa pe scara ierarhică a corporatiștilor fără viață, ci le lucram pentru că eram ineficient.

Asta a durat câteva luni, până când, încetul cu incetul, am început să uit. Am început să mă întâlnesc cu prietenii, să râd, să glumesc și, inevitabil, am început să strâng jegul din casă. A urmat o prietenă nouă (extraordifuckingnară, apropo), am cunoscut oameni noi si am vizitat locuri noi, iar pe măsură ce viața mea începea să curgă, din nou, într-un anumit ritm și bârlogul a început să semene din ce în ce mai mult cu ceva locuibil. Acum să nu uităm că sunt, totuși, bărbat și că ceea ce era în trecut împărțit în doi acum trebuie să fac de unul singur, așa că încă nu se poate linge pe jos, dar măcar nu-mi mai e teamă că fac hepatită dacă intru în baie.

Ideea la care vreau să ajung este că ordinea din casele noastre este strâns legată de ordinea din viața noastră. Dacă se întâmplă ceva major, ceva care rupe patternurile după care eram obișnuiți să funcționăm atât de tare încât suntem nevoiți să căutăm noi sensuri pentru viață, și mai ales dacă acea ruptură înseamnă dispariția cuiva cu care eram obișnuiți să conviețuim, tot ritmul după care ticăie viața noastră se duce dracului, iar până când ne adaptăm și reușim să găsim noi puncte de ancorare, dezordinea din noi și din jurul nostru ne va caracteriza în totalitate.