Lucrurile care acum o atrag la tine, care poate chiar o fac să te iubească, acele mici ticuri, obsesiile drăguțe, tiparele, trăsăturile pe care nu le vede decât un ochi de îndrăgostit si care pentru noi ceilalți, cei profani, nu sunt decât niște platitudini, acelea vor fi lucrurile pentru care, în viitor, te va urî din toată inima.
De ce? O fi din cauză că timpul e un căcat de fluid care sapă adânc și în direcții nebănuite. Cât durează până când scobește un canion suficient de lat între voi doi depinde de caracteristicile materialului care vă leagă, dar partea bună este că, uneori, materialul e suficient de tare încât timpul să trebuiască să se mulțumească cu o ridicătură din umeri și un stânga-mprejur, cam cum a trebuit să facă tânăra Dunăre la Schlögener Schlinge.
Dar asta doar din punctul meu îngust de vedere, pentru că motive sunt o groază, iar în chestiuni dintr-astea nu există adevăruri absolute. Sau poate există, mai știi?
Demotivator? Nu, aducător cu picioarele pe pământ. Nu toate poveștile se termină cu “fericiți până la adânci bătrâneți” – dar asta nu înseamnă că nu poți să mai bagi o fisă și să o iei de la capăt. Până la urmă, unele basme chiar se termină în păr grizonat, nepoți și tabieturi comune, cu atenție alese de-a lungul a multor ani petrecuți împreună. Nu toate, din păcate…
