Daca as fi in locul tau, as citi asta inainte de a da cu ochii pe ce am scris eu mai jos.
Acum, trecand peste chestiile legate de spiritualitate si peste cuvantul “mindfulness” care ma irita la culme pentru ca e la mijlocul a o groaza de escrocherii (orice lucru bun trebuie sa fie abuzat, nu?), cred ca ceea ce a scris nenea ala in articolul din link e adevarat si seamana mult cu ceea ce faceam acum ceva vreme, cand mi se spunea ca sunt un ascultator bun (si cand scriam pe blog chestii relevante, de care sunt inca oarecum mandru).
Din pacate, in ultimul timp am devenit un pic reactiv si – total atipic – uneori ma trezesc vorbind aiurea in tramvai fara a avea neaparat ceva de spus.
Ce nu scrie in articolul ala este ca, pentru a putea fi un ascultator bun si pentru ca toate exercitiile alea de introspectie sa functioneze, ai nevoie de cineva care sa fie, la randul sau, un ascultator bun cu tine. Care sa te puna pe tine pe primul loc (dar cu adevarat, nu doar declarativ – adica sa ii pese mai mult de ala din fata sa decat de rahaturile proprii), macar un pic, si care sa nu raspunda cu “stai sa vezi ce am facut eu” cu scopul de a intra in competitie cu tine, si nici care sa inceapa sa vorbeasca despre un alt subiect, care nu are nicio treaba cu starea ta de spirit sau cu ce spuneai tu mai devreme, rupand cursul conversatiei in mod artificial.
Cineva care sa fie interesat de ce spui, sa-ti puna intrebari, sa vrea sa afle mai multe despre ce ai tu de zis, nu care sa-si spuna “bun, da, te-am ascultat, bravo, ma doare-n cur, acu’ hai sa vorbesc despre mine”. Ce-i frumos e ca nimeni nu o sa se simta vreodata neascultat, pentru ca la un moment dat te saturi de vorbit si ii spui tu celuilalt sa mai zica el/ea de ce-l roade. Si atunci sunteti toti fericiti si cu curatenia la mansarda facuta.
E ca un fel de circle jerk, ca sa ii spun asa, un pic vulgar, in lipsa caruia devii foarte singur intr-o mare de oameni.
Pe vremuri ii zicea prietenie… cand stateai si vorbeai despre chestii toata noaptea, fara sa simti nevoia sa te duci intr-un club zgomotos in care lumea oricum nu vorbeste pentru ca e prea ocupata cu a fi cool in singuratate, si fara sa simti nevoia sa-ti verifici cacatul digital din buzunar, poate-poate iti mai ridica cineva, cu un like, spiritul spart ca o oglinda aruncata-n coltul camerei, in care nu se mai uita nici dracu.
Asta asa, in ceas de noapte si pentru ca suntem toti prieteni aici. :)
