Sucevenii – vecinii mei de judet, ceva mai putin indemanatici in manevrarea volanului trasurii fara cai – si-au ridicat, in centrul orasului, o noua placinta de kitsch “monument”.
Vorbesc de cel mai mare ou traditional de paste din lume, dupa cum spun cei de la World Records Academy.
Pe scurt, modelul de pe ou a trebuit sa fie aprobat de Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, acelasi nene care, alaturi de o adunatura de popi, a si aruncat cu sfinteala pe ou. Primarul Sucevei spune ca oul e un monument, iar Arhiepiscopul mentionat mai devreme sustine ca acesta e o opera de arta.
Toate bune si frumoase. Dar, din pacate, oul din centrul Sucevei numai monument nu e, cu atat mai putin opera de arta. De ce spun asta? Pai, pentru ca acesta este facut din fibra de sticla, iar modelul mult-prea-laudat si aprobat de IPS este facut pe niste fasii de plastic auto-adeziv.
Acuma, stau si ma intreb: De cand naiba o umflatura din fibra de sticla, facuta la repezeala si decorata cu abtibilduri ieftine, poate fi considerata a fi o opera de arta si un monument reprezentativ pentru odata falnica Cetate a Sucevei?
Sa zicem ca oul ar fi fost facut din piatra. Sau bronz. Sau chiar folie de metal (adica tabla). Ca modelul ar fi fost taiat cu dalta pe suprafata oului si vopsit cu vopseluri de buna calitate, rezistente in timp – asta ar fi fost un monument.
Sau sa zicem ca l-ar fi lasat din fibra de sticla. Dar l-ar fi pictat manual, cu un model intradevar frumos si care sa reprezinte cu adevarat frumoasele desene bucovinene de pe ouale de paste.
Sa zicem ca ar fi fost facut oricum, dar cu ceva chin, cu ceva sudoare. Cu ceva valoare care sa-l transforme in monument. Nu una-doua, uite kitsch-ul. Nu cu abtibilduri ieftine.
