Dat fiind că mi-am mutat toţi banii la ING (şi AlphaBank, dar grecii-s doar pentru credit), e şi normal să renunţ la celelalte conturi şi bucăţi de plastic inutile din portmoneu.

Dacă la BRD m-am lămurit cum stă treaba (am apucat să-mi închid doar contul de economii – cardul încă e activ), felul în care reacţionează BCR-ul în faţa provocărilor ridicate de dificila operaţiune de închidere a unui cont îmi era total necunoscut.

Bun, astea fiind zise, într-o pauză de masă mi-am luat inima-n dinţi şi mi-am deplasat fizicul spre cea mai apropiată sucursală BCR. Intru în bancă, mă duc la un birou ce părea a fi liber, spun ce vreau, mi se dă un formular şi, din cauză că angajatul se ocupa deja de un client (nu observasem haina lăsată pe spătarul scaunului) sunt rugat să-l completez în timp ce aştept să se elibereze unul dintre colegi.

După ce am completat formularul şi am aşteptat vreo 20 de minute, îmi vine şi mie rândul. Pun pe birou formularul, actul de identitate şi cardul. Angajatul le ia, se duce la copiator, îşi face copiile, se întoarce, butonează ceva la calculator, îmi semnează şi ştampilează cererea, la revedere, contul a fost închis.

Cum, spun eu în timp ce fac ochii mari, nu e nicio problemă dacă am deschis contul la altă sucursală? “Nu, au fost probleme de genul ăsta în trecut, dar s-au rezolvat. Acum nu mai contează unde v-aţi deschis contul.”

Timp total petrecut în faţa biroului? Maxim 5 minute. Frumos.