Acum un an şi ceva, mă certam cu cineva care era de părere că un sistem automat de închiriere a bicicletelor nu e fezabil pe plaiurile noastre carpato-danubiene-pontice. Părerea mea era că, dacă la alţii s-a putut, în mod sigur se va putea şi la noi, în timp ce interlocutorul era de părere că noi, românii, estem prea maimuţe pentru aşa minune tehnologică.
Cu toate astea, prin proiectul „Reţea de staţii self-service de închiriere de biciclete”, autorităţile din Cluj-Napoca ne arată că locuitorii respectivei urbe ar trebui să fie suficient de dezvoltaţi pentru a se putea adapta la aşa ceva. Pe foarte scurt, vor fi investiţi 17.6 milioane de lei pentru a pune la dispoziţia clujenilor 500 540 de biciclete, 50 de staţii de self-service şi pentru a construi încă 15 14.5 km de piste pentru biciclete. Închirierea bicicletelor se va face contra-cost gratuit (corectat după comunicatul emis de Primăria Cluj-Napoca), cu ajutorul unui card pe care vor fi trecute şi datele de identificare ale deţinătorului (probabil similar cu cardul Activ al celor de la RATB şi Metrorex).
Sibiu poate, Cluj poate, Comuna Bucureşti încă încearcă. Dar nu disper, sunt ferm convins că, uşor-uşor, lucrurile se vor schimba în bine.
Aşa cum ar spune englezul, “it feels good to be right”!
Sursa: romanialibera.ro via PortocalaMecanică @ Facebook