Plecare

Băneasa este aerogară, nu aeroport. Românii nu ştiu să stea la coadă şi se bulucesc ca dobitocii, blocând şi ghişeele de lângă cele la care au ei treabă. Cu cât eşti mai mare, cu atât ai dreptul să vorbeşti mai tare decât restul şi să te bagi mai cu nesimţire în faţă.

În avion, copii stau dezlegaţi şi nesupravegheaţi, în timp ce părinţii dorm fără nicio greaţă. Cu aşa animale după ei, nici nu îmi este de mirare că săracii oameni sunt extenuaţi. Din păcate e şi vina lor. Apropo, prin scaunelele din avion se simt extrem de bine şuturile.

E bine să bei bine, eventual să şi mănănci, înainte să intri în aeroport. Cred că stewardesele s-au plictisit de mutrele şocate ale celor care află cât costă un suc. 4 euro. E scump să ridici nişte sticle de chimicale-n aer.

În Grecia, după ce am trecut de controalele de pe aeroport, am ajuns pe mâna ghidului şi-n autocarul agenţiei. Ne-am plimbat prin mai multe staţiuni, pe la diferite hoteluri, unde au coborât, pe rând, cei din autocar. Nasoală meseria asta de ghid. Trebuie să fii zâmbăreţ, glumeţ şi bine dispus tot timpul. Într-un sfârşit, am ajuns la hotelul nostru, ne-am gazat la Hotelul Zervas Beach şi am început să explorăm.

Staţiuni

Am stat în Stalida, un fost sat pescăresc transformat într-o staţiune plină de rahaturi ieftine pentru turişti. De-a lungul străzii principale sunt doar magazine şi restaurante, în rest hoteluri. Cred că sunt şi ceva căsuţe locuite de «localnici», dar sunt ascunse destul de bine. Cam aşa e toată coasta nordică.

Britanicii sunt “animalele” cel mai des întâlnite în lunile de vară. Din spusele celor de pe acolo, englezoii vin înarmaţi cu pastiluţe, iar prima chestie pe care o fac când ajung în staţiune e să-şi cumpere o navetă de vodkă. În timpul sezonului, sunt muci 24/7. Cică pe undeva pe aici a murit şi un turist din uk, tocat de maşina de gunoi, după ce amicii săi l-ar fi pus într-un tomberon, în glumă.

Sate

Dacă vrei să vezi cum arată şi cum se trăieşte într-un sat tradiţional Cretan, nu prea ai ce căuta în partea de nord a insulei. Cel mai bine e să închiriezi o maşină şi să te plimbi prin centrul şi sudul insulei.

Grecii locuiesc în căsuţe mici, sărăcăcioase, simple, fără mari pretenţii. Ca principale activităţi au crescutul oilor şi a caprelor, îngrijirea livezilor de măslini, de portocali de mandarini, etc. Tot timpul i-am văzut îmbrăcaţi cu sacou şi cămaşă, indiferent că veneau de pe plantaţie sau că stăteau în tavernă cu spatele la perete, uitându-se la cine mai trece pe stradă.

Mentalitate, ospitalitate, mâncare şi băutură

Ca o mică paranteză, eşti puţin retard dacă te duci să mănânci pizza într-un loc plin de mâncare bună, sănătoasă, unde peştele şi fructele de mare-s aproape la fel de proaspete ca-n mare. Cel puţin dacă nu eşti în Italia. Şi totuşi am numărat pe puţin 5 pizzerii numai în staţiunea în care am stat eu.

Cretanii sunt conştienţi că, pe timp de vară, dacă n-ar exista turişti, ar sta şi-ar asculta zumzet de stomac înfometat. Iarna-s ocupaţi cu măslinele, dar vara turismul este viaţa lor. Aşa că sunt extrem de primitori şi ospitalieri. Atât de ospitalieri, încât cineva venit dintr-o zonă mai… balcanică, să zicem, ar putea să aibă un mic şoc.

Grecii şi în special cretanii mănâncă simplu. În principal legume şi doar o dată sau de două ori pe săptămână mănâncă carne (în general de oaie, miel, capră, berbec). Brânzeturi, salate proaspete, legume fierte sau prăjite-n ulei de măsline, ceva chifteluţe cu spanac, brânză feta şi mărar (spanakopita), musaca, o mâncărică fără carne cu fasole-păstăi şi cartofi (cred că fasolakia se numeşte), un soi de sărmăluţe foarte mici, doar cu orez, fără carne (dolmatas), frigărui (souvlaki). Toate, bunătăţuri din care trebuie neapărat gustat câte ceva.

Cele mai interesante taverne sunt alea în care eşti invitat de ospătar sau de patron sau cele în care-i vezi pe greci stând înghesuiţi în jurul unei mese. Sunt şi locuri care au oameni special angajaţi pentru a te culege de pe stradă, caz în care nu merită să intri. Trebuie să ai nas pentru a te prinde de diferenţe.

Presupun că mentalitatea de bază, adânc înrădăcinată acolo, este că trebuie să munceşti pentru a atrage clientul, chiar dacă asta înseamnă să-l iei de mână din stradă şi să-l tragi la tine-n tavernă. Dar mai este ceva. Dacă tot l-ai chemat la tine-n tavernă, înseamnă că-ţi pasă de maţul clientului şi trebuie să-l tratezi ca un oaspete, nu ca pe un portmoneu.

Ideea e să-ţi faci clienţii să se simtă bine, relaxaţi, să îi faci să îţi dea cu plăcere banii pe ce au consumat la supra-preţ, să lase bacşiş, dar să vină şi a doua zi. Contează enorm să treci pe la masă şi să-ntrebi dacă e totul ok, să mai spui o  glumiţă, să-ntrebi clientul ce mai face, de unde este, etc. Da, vorbăraie subţire, dar vorbăraie care contează enorm, atât pentru client, cât şi pentru tine. Pentru că sunt extrem de multe şanse ca un client care se simte bine la tine să mai vină odată, eventual cu încă nişte prieteni. Prieteni care, dacă şi ei se simt bine … :)

O chestie foarte plăcută a fost că aproape de fiecare dată am fost serviţi cu câte ceva din partea casei. Ba un păhărel de raki, ba un ouzo, ba ceva dulciuri, ceva-ceva tot a fost.

Nu ca la noi, unde un Gigi deschide o terasă şi aşteaptă cu mâinile-ncrucişate să pice o muscă-n paharul cu apă amară. Iar când respectiva muscă ajunge din greşeală la Gigi-n curte, aceasta e tratată cu curul şi îndemnată să plece mai repede, pentru că-l obligă pe Gigi să-şi mişte fundul. Apoi, Gigi se întreabă de ce nu-i merge afacerea.

Dar am deviat.

Au fost o groază de locuri mişto în care am mâncat. Din păcate, nu îmi mai aduc aminte decât de câteva, pe care voi încerca să le-nşir aici: Taverna lui Jannis, Golden Heart, din Stalida. Taverna Kelari situată în piaţa centrală din Mohos (un sătuc liniştit, extrem de frumos), chiar lângă biserică. În Mohos se organizează, în fiecare miercuri, începând cu luna Iunie, seri greceşti. [voi mai completa]

Singurul loc în care m-am simţit servit exact ca în România a fost în taverna Stefanos din Krasi , unde, culmea, ospătăriţa era româncă. Comandă uitată, urechi îndreptate doar spre o anumită zonă a mesei (a trebuit să repet de vreo 4-5 ori că vreau o bere), produse care deşi erau din partea casei au apărut pe bon, toate ca la noi.

***

Cafeaua grecească. Se serveşte întotdeauna cu un pahar de apă alături, apă cu care se clăteşte gura înainte de a sorbi din ceşcuţă. Dacă nu vi se oferă acel pahar, aveţi tot dreptul să faceti gât.

În caz că vă pune dracu să cereţi o cafea turcească, gândiţi-vă ce sentimente va apucă când sunteţi întâmpinaţi cu “nem to dom” într-un magazin din România. Grecii nu-i prea suportă pe turci.

Cele mai bune şi ieftine cafele le-am baut în tavernele dărăpănate, sărăcăcioase, care nu au nimic din aspectul strălucitor, fals-tradiţional, atât de iubit de turişti. Tavernele astea-s de obicei ocupate numai de greci şi, deşi de fiecare dată când ne-am aşezat printre ei am fost atracţia principală a celor de pe terasă, nu ni s-a întâmplat nimic. N-a muşcat niciunul. :)

Băuturica. Vinul lor e sec, tare şi bun; nu am băut din cel la sticla, ci doar în taverne, vărsat. Au şi o zeamă mai ciudată la gust, un soi de vin răşinos, numit Retsina. Raki este tescovina grecească. Şi Ouzo, desigur.

Ză iEnd

În Creta, iarna plouă iar vara e cald de te usuci. Primăvara, momentul în care toată natura înfloreşte, este anotimpul perfect pentru a vizita această insulă din Mediterană. Aşa cum am spus deja, merită să faci un mic efort şi să te plimbi prin zonă; ai ce vedea şi nu cred că vei fi dezamăgit.

Desigur, dacă vrei o vacanţă în care să stai şi să freci menta-n statiune, poţi şi asta; staţiunile sunt destul de dezvoltate încât să-ţi ofere cam tot de ce ai nevoie. Numai că e păcat.

Deşi, dpdv al mentalităţii, grecii seamănă cu românii, sunt totuşi cu câţiva ani buni de educaţie în faţa noastră. Sunt primitori şi sunt conştienţi că turiştii le aduc pâinea pe masă. Sunt civilizaţi, ştiu să-şi păstreze lucrurile şi nu au obiceiul să se cace unde mănâncă. Şi, nu în ultimul rând, îşi păstrează tradiţiile şi nu sunt ruşinaţi de ele.

Satul cu miniştri

Pentru a şti şi pentru a mă simţi cu adevărat întors în ţara mea, în Rromânia, la ieşirea din aeroport am dat piept în piept cu rromânii noştri taximetrişti, cu subţiori transpirate şi cu praful şi haosul creat de şantierul din faţa aeroportului. Plus că la ghişeul RATB am dat peste o cucoană extrem de supărată că am avut tupeul să o deranjez din somnul ei de veci şi să-i cer un bilet de o călătorie pe o linie express. Pare-se că se vând numai cu două călătorii şi că am fost extrem de nesimţit să o întreb dacă nu se dau şi cu o singură călătorie.

Eh, de ce naiba or fi bucureştenii atât de stresaţi?

***

Unele poze au fost postate zilele astea, altele vor fi postate şi în viitor. Le găsiţi cam pe toate aici.