Tag Archives: excursie

drum-ntins

Acum cateva ore ii comentam pe facebook, usor acid, unui tip pe care nu-l stiu in viata reala. Postase un filmulet cu niste gasti de cocalari pe motociclete care o ard pe o roata, in grupuri haotice, si adaugase caption-ul “freedom”.

M-am gandit ca e o idee faina sa-i arat ce inseamna freedom, de fapt, asa ca i-am dat reply si am postat o poza cu o mobra plina de bagaje, pe un drum neasfaltat, in spatele careia era unul dintre cele mai misto peisaje pe care poti sa le vezi vreodata.

A raspuns: “prea batranesc pentru mine”.

Dar e ok. E ok, pentru ca sunt usor ametit din cauza (datorita? sa traiaisca!) prietenului Tallisker, trai-i-ar Storm-ul sa-i traiasca.

Revenind, e ok pentru ca de vreo doua ore adun materiale pentru a face un traseu cu mobra prin Scotia (de ce sa nu profit, daca tot sunt aici, la vreo doua aruncaturi de prajina de highlands…), si tocmai mi-am seama de o chestie.

Mi-am dat seama ca, dupa ce m-am uitat la cati kilomteri are traseul si am vazut ca am ajuns la vreo 3000, asa, rotunjind in minus, prima reactie nu a fost de “sa-mi bag p…icioarele, ce mult e”.

Prima reactie a fost “pai is oleaca cam putini, cre’ ca ar mai intra ceva acolo”. Nu, nu-s nebun, stiu ca unii isi baga mobra la iernat la sfarsitul lui August dupa ce au facut 3000 de km tot anul si sunt fericiti ca au avut un sezon plin. Da’ la fel sunt oameni care, dupa 1000 de km de mers cu motorul, beau o bere, fac un dus, se baga la somn, iar a doua zi se trezesc, beau o cafea, si mai baga inca 1000.

Asa ca… ce ar mai intra? Ar mai intra ceva libertate. Niste freedom dintr-asta.

Libertatea mea e fericirea mea, iar fericirea nu am gasit-o pe o roata, grabindu-ma prin oras catre urmatorul semafor. Am gasit-o cand am ajuns departe, cand am vazut locuri noi, cand am fost plouat, cand m-am dat pe drumuri faine si ondulate, cand am stat noaptea la cort.

Cativa dintre cei mai buni prieteni de-ai mei din adolescenta au fost motociclisti (unii inca mai sunt). Am invatat mirosul de benzina de mic, am mers pasager cu o casca de infanterist nazist in cap, am invatat cum sunt, in realitate, cei care merg pe doua roti. Cei care fac asta nu pentru ca e cool si pica fetele ca mustele, ci pentru ca asa simt acolo undeva in adancul lor. Pentru ca asta e libertatea. Sa simti aerul in ochi si musca in dinti. Sa ai mainile unse cu ulei, iar buzunarele unse cu bani de gaz si-atat.

Asa ca mi-e greu sa inteleg cum cineva poate trai intr-o cutie atat de mica incat sa creada ca esenta “freedom-ului” sta in comportamentul unor cocalari samantari de Victoriei cu impresii de outlaws, care nu sunt nimic altceva decat o gasca de adulti cu mintea blocata in teribilismul adolescentei.

Cu toate astea, incerc sa raman cu mintea destupata si sa accept ca sunt unii oameni care vad chestia asta drept “freedom”.

Incerc, incerc, dar, totusi… doar 3000 de km?

Amintiri din excursii – clasa a 4-a

În timp ce scriam, acum 3 zile, articolele despre excursia din clasa a 9-a, mi-am adus aminte brusc de prima excursie în care am fost vreodată, în clasa a 4-a.

Despre clasa a 4-a, aș putea spune cu mâna pe inimă că a fost un an de caca, din simplul motiv că atunci am avut cele mai multe experiențe neplăcute legate de conținutul intestinului gros. Despre una dintre aceste experiențe am vorbit și într-un articol trecut. Continue reading

Prin Vatra Dornei, în liceu – II

Aici, după ce umblasem de nebun prin pădurea de pe lângă Vatra Dornei și traversasem, practic toată stațiunea, ajunsesem în fața pensiunii. Uitasem să spun, totuși, că pe drumul de la gara de marfă până la pensiune, începuse să picure pentru ca, pe când reușisem să ajung în dreptul bisericii Baptiste, picuratul să se transforme într-o ploaie sănătoasă.

Primul meu reflex a fost să intru și să-mi schimb hainele ude, eventual să vad dacă aruncasem și o umbrelă pe undeva prin bagaje. Spre dezamăgirea mea, am fost oprit de o ușă încuiată, din lemn masiv, în care am bătut vreo 2-3 minute, fără niciun rezultat. Continue reading

Prin Vatra Dornei, în liceu – I

Eram prin clasa a 9-a, proaspăt liceean, pe cale să plec într-una dintre primele mele excursii fără părinţi pe cap – fie că era vorba de ai mei sau ai altora. Nah, aveam una bucată diriginte cu nevastă şi copii pe cap, dar noi eram 20+ de omuleţi plini cu hormonei, aşa că balanţa era puţin cam dezechilibrată.

După un drum presărat cu problemele tipice ale plimbărilor cu autocarul (pungi de hârtie umplute cu zeamă de stomac, opriri dese pentru a planta ceva îngrăşământ prin lanurile de porumb sau pe după tufe), ajungem la destinaţie, în Vatra Dornei. Continue reading