Iertarea nu înseamnă să ajungi în punctul în care să nu mai spui sau să simți că ceea ce s-a întâmplat în trecut a fost greșit sau nedrept, ci să poți continua să trăiești în prezent, conștient de cicatricile rămase pe/în tine, fără a mai ține acele foste răni pe primul loc al atenției și preocupării tale dar lucrând activ și conștient la a fi mai bun și mai funcțional în ciuda acestora.

Responsabilitatea unor emoții nu este doar la cel care le simte, iar ele nu sunt bune sau rele, corecte sau greșite, chiar dacă pot fi plăcute sau neplăcute. De fiecare dată, însă, ele sunt utile și au scopul de a te informa de niște lucruri importante care se întâmplă prin jurul tău. Cei care le ascund și se ascund de ele trăiesc incomplet și deconectat.

Revenind la responsabilitate, lucrurile de mai sus mă duc spre concluzia că aceasta este împărțită între cel care simte și situația în care se află acesta.

Iertarea (iar aici e chestia înțeleasă greșit, din punctul meu de vedere), fiind o chestie doar a ta, ba chiar aș spune că este de-a dreptul intimă, nu presupune nicio obligație în a menține contactul cu cei care te-au rănit dacă aceia continuă să îți invalideze emoțiile, dacă nu consideră că au greșit și se comportă în același fel.

Singura obligație, să zic așa, e ca tu să îți faci partea ta. Ceilalți, dacă vor, își pot face partea lor, dar nu ar trebui să mai ai nicio pretenție față de ei. Fiind externi ție, nu ai cum să te aștepți să le poți controla în vreun fel deciziile și acțiunile.