Totul s-a petrecut într-o după-amiază leneșă, după ce tocmai terminasem de îngurgitat ceva mâncare de la Angst şi eram în drum spre țigară și cafea.

După ce termin de înfulecat, deschid temător Outlook-ul, mă uit peste mail-uri căutând ceva request-uri și, respirând ușurat, decid că pauza mea mai poate fi prelungită cu 10 minute. Mă ridic hotărât de pe scaun c-o privire de om preocupat, și ies din birou fără să spun nimic.

În drum spre ieșirea din clădire mă opresc pe la tonomatul de cafea, îmi iau un espresso, mă uit din reflex spre tonomatul cu chestii de înfulecat (asemănător cu cele din stațiile de metrou) și mă pocneşte o poftă enormă de ceva dulce. Deja salivând, ochesc o ciocolățică Bounty, bag ultimele mele două bancnote în aparat, formez numărul și mă reped imediat cu mâna în trapa tonomatului, sperând că voi prinde ciocolățica din zbor.

Dar ceea ce uitasem era că, pentru a descuraja furăcioşii cu mâini lungi, atunci când cineva ridică trapa, un capac de tablă blochează accesul către cutia cu bunătăți. Şi cum acel capac era uşor înclinat spre… interior, îmi văd ciocolăţica cu nucă de cocos alunecând nestingherită spre măruntaiele tonomatului.

O lacrimă-n colţul ochiului, o înjurătură-n gând şi o cafea amară…