Imi aduc aminte casa in care trebuia sa aiba loc concertul, artistii care-si pregateau instrumentele, zumzetul international al oamenilor care asteptau in timp ce stateau pe unde apucau, inghesuiti pe canapea, pe scaune, pe jos sau in picioare. Eram, amandoi, parte din ceva mare intr-un loc mic.

Poate ignoram cantecul asta daca prima data cand il auzeam nu era dupa ce fusesem deja prea mult timp departe unul de celalalt. Daca nu eram in Cambridge, departe de prieteni si de tot ce a insemnat viata noastra pana atunci. Daca nu ne aveam decat unul pe altul. Daca Joseph & Maia nu ar fi cantat la 2-3 metri de noi, si daca nu eram intr-o camera de zi in care vreo 30 de oameni nu aveau curaj nici macar sa respire.

Ochii cascati mari, pielea gaina si, recunosc, apa care se incapatana sa iasa pe langa gene. Cam ca acum, cand am ascultat-o pentru prima data dupa cateva luni.

… asa ca da, mi-e dor si mi-e urat fara tine.