Tag Archives: detalii

Detaliile contează

Un set de burghie Bosch este… un set de burghie Bosch. Nu prea ai ce să spui despre ele, în afară de faptul că-s scumpe, durabile, facute cu cap si… cam atat, nu? Ei bine nu, pentru că, fir-ar ei să fie de nemţi, nu ştiu cum dracu’ au reuşit, dar până şi ambalajul l-au gândit cum trebuie.

Să mă explic. Mai jos e poza cu burghiele ambalate. Carton cu găurică de atârnat de suport, ferestruică din plastic, mulată pe forma produsului, dimensiunile notate într-un loc uşor de observat, imagine cu materialul pentru care sunt făcute, etc. Mă rog, chestiile normale.

La fel de normal mi s-ar fi părut ca, odată ajuns acasă, ori să rup ambalajul într-aşa hal încât după aia să culeg bucăţelele de hârtie din jurul meu, ori să pun mâna pe o foarfecă şi să-l tai. Cum de regulă nu am niciodată o foarfecă la îndemână atunci când am nevoie de ea, aş fi luat un briceag/cuţin/alt obiect ascuţit şi, aşa cum fac de obicei, în afară de ambalaj aş fi tăiat şi o bucată de eu. Bonus. :)

În drum spre casă, observ o linie punctată cam pe unde-s săgeţile roşii – ca la biletele de la concertele unde trebuie să rămâi cu cotorul pentru control. Întorc ambalajul, văd că nu e găurit şi pe cealaltă parte, aşa că-l îndoi puţin în dreptul liniei. Văd că se rupe, îl îndoi de tot şi mă trezesc cu suportul de plastic în care erau burghiele în mână, suport din care puteam culege burghiele direct, fără să trebuiască să mai desfac/tai ceva.

Bun, e o chestie minoră, nu va schimba niciodată lumea, dar e una dintre soluţiile atât de simple şi ingenioase încât, după ce afli de existenţa sa, te trezeşti întrebându-te: “eu de ce nu m-am gândit la asta până acum?!”

Şi da, sunt conştient că am plătit cu vârf şi îndesat ambalajul ăsta inovator.