Tag Archives: curatenie

Cum se mişcă treburile într-o capitală europeană

Acum un an şi jumătate, mă bucuram că Oprescu a semnat o dispoziţie de primar prin care obliga bucureştenii să-şi spele trotuarele din jurul blocurilor în fiecare sâmbătă.

E o decizie puţin discutabilă – teoretic asta ar trebui să fie treaba autorităţilor din comună, dar e una dintre căile spre mântu.. pardon,  curăţenie, şi dacă nu se poate face mai mult, îmi convine să ies o dată pe săptămână pentru a da cu mătura/furtunul pe lângă bloc.

***

Astăzi am găsit pe Mediafax articolul ăsta, în care se discută despre un oarecare proiect de hotărâre privind normele de salubrizare şi igienizare.

Trecem peste imbecibilitatea măsurii care prevede că, dacă vrei să ţii un câine în apartament – aici ar trebui băgate şi pisicile; aţi auzit cum fac mâţele când îs în călduri?! – trebuie să strângi semnături de la vecini, asta în lipsa adăposturilor de animale finanţate de comuna bucureşti, în care să poată fi puse vietăţile care nu au primit ok-ul babei de la 3.

Trecem şi peste obligarea stăpânilor de patrupede de a strânge rahaţii de pe trotuar după dragul lor animal – chestie absolut normală într-o comună civilizată, da’ cam greu de băgat în cap maimuţelor urbane.

Şi… şi… şi ajungem la… faptul că bucureştenii tre’ să-şi spele trotuarele din jurul blocului în fiecare sâmbătă. Ah, dar să-mi fie cu pardon, m-am repetat? Am mai spus odată de legea asta? Of, of… de la o vârstă mai uiţi lucruri, mai ales dacă s-au întâmplat cu un an jumătate în urmă.

Să-i dăm cezarului ce-ai al cezarului

De-a lungul timpului, mi-am băgat picioarele şi i-am înjurat pe toţi cei care şi-au dovedit incompetenţa, fie că era vorba de o vânzătoare la alimentară, ISP-uri sau magazine online. Unii au ajuns până la a mă considera un dobitoc care obţine satisfacţie din certurile cu diverşi furnizori de servicii. Nu s-a gândit că fac asta în mod public pentru că vreau să îi ajut să ofere servicii mai bune. Unii nu pricep decât după câteva şuturi în fund.

Dar mi-am dat seama de o chestie. Niciodată nu i-am lăudat pe cei care merită asta.

***

La marginea unei şosele din Franţa, am văzut pentru prima dată cum trebuie să arate o toaletă de benzinărie. Curat-lună pe jos, cu hârtie-n cabine, cu acoperitori pentru scaunul de toaletă, cu săpun lichid lângă chiuvete, cu şerveţele de hârtie şi cu uscător electric. Mă uitam ca viţelul la poartă nouă. Asta, în timp ce la noi în ţară încă era plin de bude pline de rahat pe pereţi (nu că acum o fi altfel). Acum 8-9 ani, apropo.

Un an mai târziu, am văzut primul supermarket. Supermercado, pe limba lor. Eram obişnuit cu alimentarele noastre, unde ceri şi unde eşti nevoit să înghiţi rahatul vânzătoarei ce s-a trezit cu curul la perete. Nu unde poţi pune mâna pe produs, unde poţi să-i citeşti eticheta, unde poţi să îl analizezi şi să decizi în timpul tau dacă îţi este necesar sau nu.

În Ungaria am văzut primele şosele. Nu drumuri comunale, ca la noi. Graniţa dintre România şi celelalte ţări se simţea nu pe paşaport, ci în suspensiile maşinii.

În Metamorfosis, Grecia, aproape de plajă, este un băruleţ mic, numit Burn Out. Era chiar lângă un supermarket, unde lucra un tip ce voia să viziteze mănăstirile din România. Patronul băruleţului era biker şi avea, pe atunci, o Honda Transalp. Acolo am gustat prima porţie de servicii cu adevărat europene. Într-un bar din România, ţi se cere să-ţi iei berea şi să te cari mai repede după ce o bei. În băruleţul din Grecia au scos din congelator halba mătuită, îngheţată, şi au adus-o la masă împreună cu o farfurie cu alune. Din partea casei. Prima oară când nu mi-a părut rău să las bacşiş. Prima dată când chelneriţa mi-a adus bacşişul înapoi la masă, crezând că am dat din greşeală mai mult. Acum 5 ani.

F64 este un magazin de echipamente foto, situat pe undeva prin spatele blocurilor de lângă Parcul Izvor. Am ajuns la ei după ce mi-au fost recomandaţi de un amic. De acolo mi-am luat aparatul foto, geanta, obiectivul, trepiedul, diverse filtre şi restul mărunţişurilor pentru aparat. În total, cred că le-am făcut vreo 4-5 vizite, iar de fiecare dată am fost tratat regeşte, indiferent că am cheltuit 50 sau 1500 de lei. La ei, în urma recomandărilor mele, s-au dus şi nişte amici şi şi-au cumpărat aparate foto şi alte accesorii. Şi ei, la fel de mulţumiţi ca mine. Momentan cred că F64 este, dacă nu singurul, atunci cu siguranţa printre prea-puţinele magazine din România în care lucrează personal cu adevărat calificat. Felicitări.

***

Suntem cu ani buni în urma Europei, dar în loc să înfigem bărbia în piept şi să ne punem pe muncă, avem tupeul să comentăm şi să îi înjurăm pe cei care refuză să zică “las’ că merge ş-aşa”. Poate sunt eu prea neamţ. Sau poate nu.

Şi nu, nu mă laud cu nimic. Doar compar două zone diferite ale Europei, în care am avut norocul să pot ajunge.

Apropo. Dacă reuşesc să ajung astăzi prin toaletele din pasajul de sub Piaţa Universităţii, am să pun un articol cu două poze. Înainte şi după. Să se vadă cât de bine ştim noi, Românii, să păstrăm.

Teoria (dez)ordinei și a vaselor (ne)spălate

Acum mulți ani, înainte să trebuiască să încep să mă descurc singur, pe vremea când încă locuiam cu părinții mei, eram incredibil de dezorganizat. Toate lucrurile erau aruncate prin cameră și nimic nu avea locul său.

Da, era foarte deranjant din punct de vedere vizual dar, pe atunci, mi se cam rupea de cât de frumos arată camera. Dacă aveam nevoie de ceva, puteam găsi acel lucru fără a face niciun fel de efort și fără a mă apuca să răscolesc. Nu m-am simțit niciodată ca și cum aș fi căutat acul în căruța cu fân. Continue reading

Schimbări. Curățenie și haos.

Astăzi dimineață, în timp ce-mi umpleam plămânii cu fum, stomacul cu ceai + checul colegului de apartament și priveam dezastrul din bucătărie, mi-am adus aminte cât de “ordonat” eram acum 3-4 ani.

Singurele lucruri ce erau puse într-o oarecare ordine erau hainele curate. În rest, podeaua era locul perfect de depozitare pentru pixuri, cărți, caiete, coli a4, rigle, cutii goale, componente de calculator și multe, multe alte măruntișuri inutile. Totuși, deși știu că nu pare, toate aveau locul lor. Știam că găsesc cheile pe lângă dulap, în stânga cutiei cu dropsuri de mentă. Patentul lui tata era de fiecare dată sub biroul calculatorului, în partea stângă. Lampa era ori în dreapta scaunului de la birou, ori pe sub pat (în funcție de ce făcusem în seara aia). Era haos, dar pentru mine totul, absolut totul, era la locul său. Continue reading

În sfârșit, Rromânul este obligat să ia mătura în mână!

Primarul Capitalei, Sorin Oprescu, a semnat o dispoziție care obligă Bucureștenii să spele, o dată pe săptămână, trotuarele din jurul caselor și ale blocurilor în care locuiesc.

Deși vor fi mulți care se vor plânge, sunt de părere că decizia lui Oprescu este una bună, asta dacă va fi pusă în practică, desigur. Acum trebuie să strângeți după voi, nu să stați să plângeți că REBU sau alte firme de curățenie nu își fac treaba. Și faza cea mai frumoasă știți care e? Nu aveți cum să spuneți nici că dispoziția semnată e Oprescu e “ca în România, frate”. Prin țările civilizate chestia asta se practică de ani buni.

Dar – pentru că de fiecare dată trebuie să fie un “dar” – sunt curios dacă această dispoziție se va aplica (a se citi “absolut sigur că nu”), deoarece “legea” asta cică există de prin 2004, ca o hotărâre a Consiliului General al Primăriei Buc. În cel mai bun caz, acele amenzi despre care se vorbește în articol vor fi date  timp de…3-4 luni, până când uită toată lumea de legea asta. Amuzant, nu?