Cosmote. Într-o bună dimineaţă, pur şi simplu nu mai “prindeam” reţeaua. Mă duc frumuşel la cei de la Cosmote şi aflu că trebuie să dau 35 de lei pentru a-mi păstra numărul. Motivul? Păi s-a demagnetizat cartela, dom’le. Din senin. :| Şi nu, nu sunt genul de om care are un telefon şi 10 cartele. Fiecare sim cu telefonul lui.

Trecem peste imbecilitatea cu demagnetizarea închipuită şi ajungem la cei 35 de lei. Un SIM nou, cu un alt număr, costă mai puţin şi vine şi cu ceva credit. Ceva credit adică 5 euro, parcă. Sau 3, în fine. Eu, pentru privilegiul de a-mi păstra numărul, trebuie să renunţ la 300 de minute în reţea? Fail!

***

Trecere de pietoni, într-un loc care de obicei este semaforizat. De data asta, semafoarele se scăldau în întuneric. Pentru că era liber, trec de prima jumătate a străzii fără nicio problemă şi mă opresc pe refugiu.

Mă uit în dreapta, văd la vreo 30 de metri nişte maşini care se apropiau de mine cam repede. Pun un picior pe zebră şi aştept să văd dacă domnii şoferi încetinesc, aşa cum ar trebui în cazuri de genul. Văd că nu obţin nicio reacţie şi mă bag puţin mai ameninţător pe trecere, ca şi cum aş vrea să traversez, dar fără a avea intenţia de a trece într-adevăr. Ca răspuns, primesc un claxon lung din partea unei maimuţe-n costum la volanul unui Mercedes. Dovadă că nici haina şi nici maşina nu compensează obrazul lipsă. Sau nah, poate era vorba de prioritatea de şmecher şi nu m-am prins eu.

***

Magazinul de după trecerea de pietoni. E dintr-ăla care noaptea n-are deschis decât un gemuleţ mic, cât să strecori produsele prin el. Să nu vină careva şi să fure salamul.

În fine, aveam poftă de-o bere, aşa că o întreb pe vânzătoare (o tanti cam pe la 50-60 de ani, c-o figură tipică de “ce bine era pe vremea răposatului”) de care bere la doză are. Pufneşte, şi în locul unui răspuns civilizat, îmi aruncă pe un ton ironic: “da’ chiar vrei să-ţi spun toate tipurile de bere pe care le am?” Păi da, în pula mea, normal că vreau, altfel nu întrebam; dacă nu eraţi aşa de paranoici să vă ascundeti după o găurică de ghişeu, puteam să mă uit şi singur, mulţumesc. Aşa, trebuie să-ţi răceşti gura şi să-mi reciţi conţinutul frigiderului cu cutii de aluminiu. Putoarea naibii.

***

Îi înţeleg pe ăia care pleacă din România fără a se mai uita măcar înapoi. În caz că i se rupe cuiva inima de dorul rromâniei… rămâneţi naibii acolo unde v-aţi dus – aici nu mai aveţi ce găsi.