Dimineaţa, în Parcul Tineretului. Răcoare, linişte, oameni care hrănesc porumbeii. Zen.

Mănăstirea Comana

Nu e “stairway to heaven”, ci e scara care ducea către clopotniţă (bine, nu am văzut niciun clopot acolo, erau doar două scânduri şi ciocanele de bătut toaca). Nu ştiu dacă era voie sau nu de urcat până acolo, dar m-am riscat. Dovadă, poza de mai jos.

După am ce am catadicsit a coborî din turn, m-am plimbat prin curte şi am reperat o cruce foarte veche. Ignorant din fire, nu am stat să descifrez ce scrie, şi nici nu am căutat pe cineva care să-mi explice ce şi cum.

Super zonă, o băncuţă pe marginea lacului. 10 metri mai sus era o casă superbă, făcută cu gust. Trebuie să fie incredibil să-ţi bei cafeaua de dimineaţă aici. Pentru genul ăsta de tihnă, zău că merită să tragi ca bivolul pentru a strânge bani (vorba vine, ăia care “trag” nu or să aibă niciodată suficienţi bani încât să-şi permită aşa ceva).

Acelaşi loc, obiectivul mutat ceva mai la dreapta.

Bragging rights. Le merit, aşa că gtfoh.