Tag Archives: civilizatie

Să-i dăm cezarului ce-ai al cezarului

De-a lungul timpului, mi-am băgat picioarele şi i-am înjurat pe toţi cei care şi-au dovedit incompetenţa, fie că era vorba de o vânzătoare la alimentară, ISP-uri sau magazine online. Unii au ajuns până la a mă considera un dobitoc care obţine satisfacţie din certurile cu diverşi furnizori de servicii. Nu s-a gândit că fac asta în mod public pentru că vreau să îi ajut să ofere servicii mai bune. Unii nu pricep decât după câteva şuturi în fund.

Dar mi-am dat seama de o chestie. Niciodată nu i-am lăudat pe cei care merită asta.

***

La marginea unei şosele din Franţa, am văzut pentru prima dată cum trebuie să arate o toaletă de benzinărie. Curat-lună pe jos, cu hârtie-n cabine, cu acoperitori pentru scaunul de toaletă, cu săpun lichid lângă chiuvete, cu şerveţele de hârtie şi cu uscător electric. Mă uitam ca viţelul la poartă nouă. Asta, în timp ce la noi în ţară încă era plin de bude pline de rahat pe pereţi (nu că acum o fi altfel). Acum 8-9 ani, apropo.

Un an mai târziu, am văzut primul supermarket. Supermercado, pe limba lor. Eram obişnuit cu alimentarele noastre, unde ceri şi unde eşti nevoit să înghiţi rahatul vânzătoarei ce s-a trezit cu curul la perete. Nu unde poţi pune mâna pe produs, unde poţi să-i citeşti eticheta, unde poţi să îl analizezi şi să decizi în timpul tau dacă îţi este necesar sau nu.

În Ungaria am văzut primele şosele. Nu drumuri comunale, ca la noi. Graniţa dintre România şi celelalte ţări se simţea nu pe paşaport, ci în suspensiile maşinii.

În Metamorfosis, Grecia, aproape de plajă, este un băruleţ mic, numit Burn Out. Era chiar lângă un supermarket, unde lucra un tip ce voia să viziteze mănăstirile din România. Patronul băruleţului era biker şi avea, pe atunci, o Honda Transalp. Acolo am gustat prima porţie de servicii cu adevărat europene. Într-un bar din România, ţi se cere să-ţi iei berea şi să te cari mai repede după ce o bei. În băruleţul din Grecia au scos din congelator halba mătuită, îngheţată, şi au adus-o la masă împreună cu o farfurie cu alune. Din partea casei. Prima oară când nu mi-a părut rău să las bacşiş. Prima dată când chelneriţa mi-a adus bacşişul înapoi la masă, crezând că am dat din greşeală mai mult. Acum 5 ani.

F64 este un magazin de echipamente foto, situat pe undeva prin spatele blocurilor de lângă Parcul Izvor. Am ajuns la ei după ce mi-au fost recomandaţi de un amic. De acolo mi-am luat aparatul foto, geanta, obiectivul, trepiedul, diverse filtre şi restul mărunţişurilor pentru aparat. În total, cred că le-am făcut vreo 4-5 vizite, iar de fiecare dată am fost tratat regeşte, indiferent că am cheltuit 50 sau 1500 de lei. La ei, în urma recomandărilor mele, s-au dus şi nişte amici şi şi-au cumpărat aparate foto şi alte accesorii. Şi ei, la fel de mulţumiţi ca mine. Momentan cred că F64 este, dacă nu singurul, atunci cu siguranţa printre prea-puţinele magazine din România în care lucrează personal cu adevărat calificat. Felicitări.

***

Suntem cu ani buni în urma Europei, dar în loc să înfigem bărbia în piept şi să ne punem pe muncă, avem tupeul să comentăm şi să îi înjurăm pe cei care refuză să zică “las’ că merge ş-aşa”. Poate sunt eu prea neamţ. Sau poate nu.

Şi nu, nu mă laud cu nimic. Doar compar două zone diferite ale Europei, în care am avut norocul să pot ajunge.

Apropo. Dacă reuşesc să ajung astăzi prin toaletele din pasajul de sub Piaţa Universităţii, am să pun un articol cu două poze. Înainte şi după. Să se vadă cât de bine ştim noi, Românii, să păstrăm.

În praful șanțurilor

Îi vezi, îi auzi, îi miroşi. Îi înjuri când împarți acelaşi autobuz cu ei, te împiedici de ei pe stradă, calci pe casele lor de carton fără milă, îi scuipi când îşi îndreaptă mâna tremurândă spre tine. Ei sunt oamenii străzii, nespălaţi, nesimţiţi, needucaţi. Ei sunt Prinții Cerșetori, cei ce câștigă mai mult decât majoritatea oamenilor muncitori din țara asta.

Ei sunt adevăratele scursori ale societății, deșeurile civilizației moderne, inconștienții ce și-au vândut șansa pe un pahar de vodkă ieftină, pe conținutul unui buzunar străin, pe o doză de halucinații, sau pe cine știe ce alt moț de praf strălucitor. Este vina lor, sunt deciziile lor proaste, luate în pripă, greșelile lor. Ei și-au ales calea, ei au ales să trăiască în propriul lor jeg.

Veți spune că sistemul bolnav din România e de vină. Că statul nu ajută pe nimeni să-și construiască un viitor, că tot ce știe e să ceară dar să nu dea nimic înapoi cu adevărat. Dar totuși, sistemul ăsta al nostru nu este cu mult diferit față de cel din oricare altă țară.

Așa zisa democrație (nu cea teoretică, utopică – cea practică, cea de zi cu zi, cea aplicabilă) este doar o fațadă șubredă ce acoperă adevărata lege, cea a junglei. Competitivitatea este dusă la extrem, orice mijloace fiind acceptate pentru eliminarea indivizilor slabi. Asta nu este o problemă defel, deoarece animalul uman e o ființă destul de tare pentru a se ridica din propria-i cenușă. Da, maimuța bipedă, creatura fără gheare, colți sau blană, dar cu un creier imens în comparație cu restul animalelor – maimuța asta e adevărata pasăre Phoenix. Problema e că animăluţul ăsta roz este comod și leneș, de multe ori neavând chef să profite de unicul ei avantaj în fața celorlalte forme de viață de pe Terra: inteligența. În era asta, ca în orice altă eră, de altfel, comoditatea și lenea reprezintă slăbiciuni de neiertat.

***

Acum, după ce ați citit asta, sunt curios câți dintre voi ați fost de acord cu ceea ce am spus mai sus. Câți ați fost atât de dobitoci încât să credeți că o persoană, după ce a fost batjocorită și bătută toată viața de către cei ce au avut mai mult noroc, după ce a mâncat din gunoaie, după ce frica de a-și ridica capul din noroi i-a fost inscripționată adânc în conștiință – câți sunteți îndeajuns de dobitoci încât să credeți că acel om va mai avea curajul sau puterea să-și ridice capul și să lupte pentru mai mult, pentru o viață bună?

Și să zicem că acel om își va ridica, la un moment dat, capul din noroi. Va lupta el corect? De ce să nu fure, când alții, îmbrăcați mult mai bine decât el, i-au furat papucii jerpeliți într-o noapte rece? De ce să nu-i dea cuiva în cap, când niște capete seci l-au trosnit în stația de tramvai cu curelele lor dotate cu catarame grele inscripționate D&G? Ba din contra, va considera că ceea ce face el este corect; el fură și bate pentru supraviețuire, pentru hrană, pe când ceilalți l-au agresat doar de dragul distracției.

E greu să te pui în pielea unei astfel de persoane? Corect, poate fi puțin mai dificil.

Să presupunem că ați locuit o viață întreagă într-un loc al vostru – numai al vostru – și, dintr-o dată, vă treziți că nu mai aveți absolut nimic. Pereții ce vă apărau până acum de toanele vremii, de privirile curioase ale celorlalți, pereții ce vă adăposteau toată agoniseala de-o viață au dispărut dintr-o dată. Câți dintre voi, dacă ați fi în situația celor de mai jos, ați mai avea puterea psihică de a renaște, ca pasărea mitologică, din propria cenușă?

Eu nu cred că aș rezista. Nu cred că aș avea destulă putere pentru a o lua de la capăt. Aș deveni o umbră ce ar începe să bântuie străzile orașului, fără țintă, fără scop.