Tag Archives: circ

Da’ du-te tu!

Edit: Am citit din nou articolul şi stupefiat am observat că nu se ieste concluzia. Băgând la înaintare scuza cu “mi-a mâncat căţelul tema” (da, bine, paragraful), încerc să repar stricăciunea, introducând, cu italics, paragraful lipsă.

Astăzi, în timp ce galopam pe Str. Nerva Traian, prin faţa fostei clădiri Connex, văd una bucată balenă Maybach (am scris corect?), posibil al lui Jiji (dacă are ADA la număr, aia e) trântită în silă pe diagonală, pe două locuri de parcare, chiar în faţa unei intrări. Să zicem că l-aş putea înţelege pe şofer, nu prea ai cum să parchezi camionul ăla drept, perperndicular cu trotuarul, fără să blochezi toată parcarea.

Apare un tip cu o maşină de cărat chestii (ceva gen Kangoo) care ori avea loc rezervat acolo, ori trebuia să livreze ceva. Avea treabă cu unul dintre locurile ale de parcare. Îl cheamă pe paznic şi îl întreabă nu-ştiu-ce, în timp ce arăta spre balena tolănită pe cele două locuri de parcare. Am auzit doar răspunsul dat de paznic: “Dacă vrei, poţi să urci şi să îi spui lui să o mute”.

Dar de ce să se ducă şoferul respectiv la nenea bogat, să îl roage să-şi mute maşina de acolo? Paznicului îi este frică? I-o fi ruşinică, poate? Niciodată nu am înţeles de ce cei care crapă de atâţia bani au dreptul să încalce după bunul lor plac regulile, să facă numai ce au ei chef să facă. Pentru că…au bani? Aşa şi? Nu ar fi trebuit să ne supunem acelorlaşi reguli (nu spun legi pentru că aici e clar). Sincer, dacă aş fi fost în locul posesorului de Maybach, m-aş fi bucurat dacă ar fi venit cineva la mine şi mi-ar fi spus “Ştiţi, ocupaţi două locuri de parcare. Credeţi că ar putea muta cineva maşina puuuuţin mai la dreapta?” Bine, hai poate nu chiar bucurat, pentru că probabil aş avea atâta lene în mine încât nu aş fi avut niciun chef să-mi mişc fundul din fotoliu, dar măcar apreciat gestul. Apreciat că sunt tratat la fel ca un om normal. Dar astea-s idealuri, utopii.

Inspiraţie de moment: Care e diferenţa Între un Maybach şi o Dacie 1310? Pe cupola Maybach-ului poţi să sari ca ţăranul fără nicio grijă, în timp ce, dacă ai pus piciorul pe cupola unei Dacii, ai toate şansele să-ţi faci o trapă custom. Depinde cât de mult a plouat în ultimele două luni. În rest, sunt cam la fel. Roţi au, motor au, scaun şi colac din ala de învârtit cu mâinile au, chestii de apăsat pe podea au. Amândouă cred că au şi băţ de amestecat mămăliga în dreapta (nu-s sigur de Maybach). Şi dacă le loveşti, pe amândouă tot cu ranga le repari.

Fain, nu? Nu am stat să fac poză maşinii pentru că riscam să fiu confundat cu una bucată cocalarex care se udă la vederea unui tir în 4 portiere.

Despre strâmbe

NU, nu e vorba de fundul meu care ocupă jumătate de poză.

E vorba de domnişoara cucuvea din stânga-jos. Pasăre de noapte ce s-a aventurat în timpul zilei prin Cişmigiu, probabil în recunoaştere, cu scopul clar definit de a localiza cele mai bune locuri pentru a-şi surprinde următoarea victimă.

Înţeleg că natura nu a binevoit să înzestreze fiecare om cu o moacă secsi, înţeleg nevoia femeilor de a-şi evidenţia unele trăsături folosind ceea ce mie mi se pare a fi o trusă plină cu instrumente de tortură. E perfect acceptabil să te machiezi, cât timp o faci cu gust, cât timp nu ieşi din casă arătând ca şi cum ţi-ai fi băgat capul într-o pungă plină cu…chestii colorate şi ai fi scuturat capul energic. De mai multe ori.

Să mai spun de părul decolorat până la refuz sau de cămaşa înnodată ca la ţară? Dar de ţinuta tip “drept ca băţu” şi de pumnii strânşi, îndreptaţi spre exterior? Mai bine tac, nu?

Nu spun că-s mare guru într-ale modei. Din contră, regula mea de aur e: “Pute? Dacă nu, atunci îmbracă. Dacă da, lasă pe podea.”. Dar măcar nu fac pe dracu în patru pentru a arăta ca o “păpuşe” scoasă de pe câmp.

Notă: Click pe poză şi folosiţi butonul de zoom din dreapta sus pentru a o vedea mai bine. Ţineţi minte că cacafonie culorile sunt mult mai vii în realitate.

Încredere…

Cum să mai am eu încredere în ea când aseară, dacă aveam inima puţin mai slabă, picam pe jos? Pentru că l-am văzut pe unul când o conducea acasă. Asta după după ce mi-a spus, când a plecat de la mine, că se duce acasă să spele hainele şi să-şi facă de mâncare. Da, ne certasem. Şi? Eu nu am făcut asta niciodată, cu absolut nicio prietenă, indiferent de cât de aiurea a fost cearta respectivă. Nu m-am dus să caut alinare în braţele alteia.

Cum aş mai putea avea eu încredere în ea, după ce aflu că ar fi vrut să se despartă de mine pentru că avea impresia că ţine la ăla, nu la mine? Şi că se gândea la asta de Vineri. Şi eu sunt “prostuţ” când îi spun că îmi dau seama că ceva nu e în ordine. Ea nu îmi spune, ea nu are nimic.

Da, s-a întors la mine. Cică şi-a dat seama că a greşit. Că cică eu aş fi mai bun, că la mine ţine. Dar oare îşi dă seama că, oricât de mult aş iubi-o, nu mai pot să am încredere în ea?

Hai, ultimul articol pe tema asta. Nu vreau să-mi transform jurnalul într-o baltă sentimentalistă.

Luni

Mulţumită “distracţiei” de aseară, am mai pierdut un centimetru pătrat din părul de pe cap. Mi-e lene, mi-e silă şi de ieri seară stau foarte prost cu încrederea în oameni.

Nu am chef să termin niciunul dintre drafturi. Mai ales cel în care vorbesc de “distracţia” mai sus amintită.

Da, ziua de luni e o zi de căcat.