Teoretic, luna Decembrie ar trebui să fie una dintre cele mai frumoase perioade din an. Cel puţin pentru mine, care pe 15-mi sărbătoresc ziua de naştere, pe 18 ziua de nume şi pe 24 ar trebui să primesc căruţa de cadouri de la moş (şi/sau babă, după caz :) ).
Andrei vorbeşte de cel mai frumos Crăciun din viaţa lui. Ei bine, eu voi explica de ce urăsc sărbătoarea asta: Continue reading
În timp ce scriam, acum 3 zile, articolele despre excursia din clasa a 9-a, mi-am adus aminte brusc de prima excursie în care am fost vreodată, în clasa a 4-a.
Despre clasa a 4-a, aș putea spune cu mâna pe inimă că a fost un an de caca, din simplul motiv că atunci am avut cele mai multe experiențe neplăcute legate de conținutul intestinului gros. Despre una dintre aceste experiențe am vorbit și într-un articol trecut. Continue reading
Am făcut clasele primare la o școală de arte, în Botoșani. Ca orice elev sârguincios, intram în sala de clasă la ora 8 dimineața, târât de mânuță de mama ori tata, cu ochii încă umpluți de nisipul lui Moș Ene și câscând ca un ursuleț deranjat din hibernare. Cu mult chef, adică.
Cam în fiecare zi, ai mei îmi dădeau niște bănuți pentru a-mi lua ceva de ronțăt de la chioșcul de lângă școală. Dar cum mie nu îmi plăcea nimic din vasta ofertă a acelui magazin (pufuleți, pufarin, eugenii și niște biscuiți suspecți rău), mergeam după ore la o gogoșerie ce se afla pe drumul spre casă. Cum abia scăpasem de hepatită și trebuia să urmez, timp de un an, un regim care interzicea, printre altele, chestiile prăjite, vă dați seama cât de bine îmi făceau mie gogoșile alea. Abia muuult mai târziu s-a prins mama de ce îmi ieșeau mie analizele nașpa.
Era o toamnă destul de caldă și uscată. Țin minte că în ziua aia aveam și ora de pian, așa că am ieșit mai târziu de la ore. Cum eu nu am suportat niciodată ora aia de pian, eram hotărât să-mi îndulcesc existența cu o gogoașă proaspătă și caldă.
Eh, ies eu din liceu, fac la stânga și cam pe când ajung prin fața intrării profesorilor, încep să simt o presiune familiară prin burtă. Mă opresc instant și cu ochii înlăcrimați, strâng tare, într-o încercare disperată de a mai amâna inevitabilul. Stau așa vreo 2-3 minute, până când simt că totul ar fi ok, timp în care sunt forțat sa iau prima decizie cu adevărat importantă din viața mea: scurtătura spre casă sau gogoșeria.
O iau tot înainte la pas repejor, traversez, fac stânga, mai merg puțin în față și ajung… la gogoșerie. Mă pun la rând, aștept să-si ia o babă niște covrigi (de atunci cred că am inceput să urăsc babele care se mișcă în reluare), îmi iau o gogoașă mare, simplă, și mă pornesc spre casă. Nu am mușcat din ea imediat, pentru că era atât de proaspătă și fierbinte încât abia puteam să o țin în mână. Pe la jumătatea drumului, după ce am suflat în gogoașa aia disperat, salivând și plescăind limba-n gură, mă opresc și iau o gură imensă din ea. Ah, parcă și acum îmi aduc aminte… ce gust, ce savoare… ți se topea în gură… ce sentiment de relaxare totală…
Dintr-o dată, îl simt. Era moale, călduț, lipicios, era al meu. Da, mă căcasem pe mine.
Articol inscris la concursul lui VisUrat si Arhi.
***
Vreo câteva zile nu am să mai scriu nimic. Astăzi îmi duc calculatorul în apartamentul nou, unde încă nu am net. Ne auzim Luni…sau Marți.
***
Ce anume determină un om să-și schimbe total domeniul în care alege să profeseze? De la real la uman (presupunând că teologia face parte din uman), de la matematică la religie. Dar nu despre asta este vorba.
Cum poate un adult să înghită tot soiul de căcaturi ieftine, venite din partea unor copii de clasa a 11-a și a 12-a? L-am văzut pe omul ăsta primind șuturi în fund, palme peste ceafă și înjurături de la elevi, atât în timpul orelor, cât și în pauze. Cum poate un profesor, o persoană care ar trebui să fie demnă și care să știe cum să strunească o hoardă de elevi înecați în hormonei, să accepte un astfel de comportament?
Vorbesc de fostul meu profesor de religie, peste al cărui blog am dat astăzi, din greșeală.
Nu am fost niciodată credincios. Ba din contra, m-am împotrivit întotdeauna ideii de religie, în mare parte din cauza potențialului enorm (exploatat la maxim, de altfel) ce-l are în a controla eficient masele. De asta, probabil că am avut tendința de a fi și eu la fel de nesimțit ca și restul colegilor mei, dar doar sfidând presupusa autoritate a profesorului, fără a recurge la înjurături (deși nu prea obișnuiesc să mă cenzurez) sau la violență fizică.
De data asta a fost mult mai bine, am stat Intr-un compartiment cu 4 locuri, cu oameni civilizaţi şi am reuşit să dorm puţin, chiar dacă puțin cam stâmb. Dar: