O văd în aproape fiecare zi, dar abia aseară m-am gândit să-i fac o poză. Din când în când, pe lângă ea stă şi un frate mai… tânăr de-al ei – un Porsche Carrera.

Aşa-i că maşinuţele astea parcă au ceva al lor? Un soi de personalitate, care nu dispare odată cu trecerea timpului. În schimb, maşinile noi parcă sunt făcute toate după acelaşi model inflexibil, sec. E ca diferenţa între un hippie cu iarba-n colţul gurii şi un corporatist îmbrăcat într-un sicriu cu cravată.