Tag Archives: bancă

Scurte

1. Sunt treaz de la ora 4:30 şi am o vagă presimţire cum că, în câteva minute, am să aterizez forţat pe undeva prin casă. Sper din tot sufletul ca acel «undeva» să fie în pat, iar singura «forţare» să se întâmple atunci când îmi înfig nasul în pernă. Aş mai fi rezistat o oră-două, dar treaba de la punctul #2 mi-a consumat şi ultimele rezerve de energie.

2. În seara asta am găsit în cutia poştală două hârtii: o citaţie şi o scrisorică de la bancă. Senzatia iniţială a fost la fel cu aia pe care-o simţi atunci când faci un accident, fix în  milisecunda dinainte de a avea loc impactul. Un val sănătos de adrenalină, adică. După şocul iniţial m-am uitat mai atent şi am văzut că scrisoarea de la bancă era pentru mine (s-a dovedit a fi doar o înştiinţare benignă), iar citaţia e pentru foştii proprietari. Să se spele cu ea pe cap, zic.

În România e mai bine să fii proprietar decât chiriaş

Deşi la început nu eram prea convins, acum îmi pare bine că m-am stresat puţin anul trecut şi am reuşit să trec de la statutul de chiriaş la cel de proprietar plătitor de rate la bancă.

Trecând peste condiţiile mai bune de trai, peste faptul că proprietarul rromân nu prea pricepe ce-i aia intimitate (m-am trezit de vreo 2-3 ori cu domnu’ în casă, venit într-un control neanunţat), sau peste faptul că nu ştiam sigur dacă peste 3 luni voi sta sau nu în acelaşi loc (cu contract nu ştii dacă mai are chef să-l prelungească, fără contract… mai bine nu), ajungem la partea financiară.

Chiria medie pentru un apartament de 2 camere în Bucureşti este de 368€ (sumă destul de apropiată de cât plăteam eu), în timp ce rata pe care o plătesc pentru un apartament de 3 camere este mai mică de 300€, diferenţă care se traduce într-un câştig de ~ 70€ lunar, bani la care mai adaugă cei câţiva € pe care-i primesc de la dom’ coleg de apartament – uite că se face o sumă destul de frumuşică, care poate fi investită în curul personal sau în lucruri folositoare pentru apartament. De exemplu, cuierul ăla pe care nu am apucat până acum să-l cumpăr şi să-l montez pe hol. :)

Din seria “Aşa da!” – Cum închizi un cont la BCR

Dat fiind că mi-am mutat toţi banii la ING (şi AlphaBank, dar grecii-s doar pentru credit), e şi normal să renunţ la celelalte conturi şi bucăţi de plastic inutile din portmoneu.

Dacă la BRD m-am lămurit cum stă treaba (am apucat să-mi închid doar contul de economii – cardul încă e activ), felul în care reacţionează BCR-ul în faţa provocărilor ridicate de dificila operaţiune de închidere a unui cont îmi era total necunoscut.

Bun, astea fiind zise, într-o pauză de masă mi-am luat inima-n dinţi şi mi-am deplasat fizicul spre cea mai apropiată sucursală BCR. Intru în bancă, mă duc la un birou ce părea a fi liber, spun ce vreau, mi se dă un formular şi, din cauză că angajatul se ocupa deja de un client (nu observasem haina lăsată pe spătarul scaunului) sunt rugat să-l completez în timp ce aştept să se elibereze unul dintre colegi.

După ce am completat formularul şi am aşteptat vreo 20 de minute, îmi vine şi mie rândul. Pun pe birou formularul, actul de identitate şi cardul. Angajatul le ia, se duce la copiator, îşi face copiile, se întoarce, butonează ceva la calculator, îmi semnează şi ştampilează cererea, la revedere, contul a fost închis.

Cum, spun eu în timp ce fac ochii mari, nu e nicio problemă dacă am deschis contul la altă sucursală? “Nu, au fost probleme de genul ăsta în trecut, dar s-au rezolvat. Acum nu mai contează unde v-aţi deschis contul.”

Timp total petrecut în faţa biroului? Maxim 5 minute. Frumos.

E grele cu Internet Banking

Cine stătea la calculator mai devreme, pe la ora 19:30, înjurând sistemul de internet banking folosit de Alphabank şi pe toţi operatorii de la linia telefonică de suport? Eu, desigur.

Problema 1: Sistemul de internet banking al AlphaBank funcţionează pe bază de certificat şi poate fi accesat doar de pe Windows cu Internet Explorer. În 2010 nu s-a auzit de Mac OS-X, Linux, Firefox, Safari, Opera şi alte cheştii d’astea complicate. Trist.

Bun, ăsta e sistemul, trebuie să ne aplecăm şi să ne luăm partea, aşa că bootez în winblows şi pornesc internet sexplorerul. După ce am citit de vreo 5 ori instrucţiunile şi după tot atâtea încercări eşuate de a instala certificatul lui peşte, recunoscând că-s tembel şi nu mă pricep, mă înfig cu degetul în numărul de telefon de la suport.

Problema 2: Vedeţi programul de mai sus? Sau pe ăla de mai jos? Ei bine, pe la ora 19:30 nu mai răspundea nici dracu’ la telefon. Şi credeţi-mă, ştiu să fiu foarte insistent şi să sun foooarte mult. Vreo 30 şi ceva de minute, aşa.

Olandezii de la ING cum de au făcut în aşa fel încât să poţi folosi Home Bank-ul ăla de pe orice calculator, orice sistem de operare şi orice browser? Fără probleme, fără să fie nevoie să sun la suport şi să nu găsesc pe nimeni în timpul orelor de program?

Din păcate, câţiva ani buni nu am cum să-mi bag picioarele-n banca grecilor ăstora, că am de rambursat una bucată sănătoasă de credit. Poate totuşi în anii ăia se trezesc omuleţii şi implementează un sistem de internet banking mai ok.

BRD: “Cum naiba se aplică comisionul ăla de retragere numerar?!”

Weekend-ul ăsta am tras o tură rapidă până acasă, pentru a-mi repara mai ieftin decât în Comuna Bucureşti o măsea găurită de carii. Profitând de drumul ăsta şi dorind să scap de posibilul scandal din vreo sucursală aflată la mulţi km distanţă, am zis să trec şi pe la BRD, să închid contul de care vorbeam mai devreme.

Ajung pe la ora 11:30 în bancă, iau un număr de ordine şi mă aşez pe un scaun. După vreo 30 de minute de aşteptat (văd că e modă – sucursala principală a oraşului lucra doar la 2 ghişee pt pers. fizice), îmi vine rândul şi mă  înfiinţez la ghişeu. Îi explic domnişoarei că vreau să închid atât contul de economii, cât şi contul deschis în Bucureşti, pe când eram student. “Durează mai mult”, îmi spune ea, aşa că sunt trimis la unul dintre ghişeele pentru persoane juridice.

Mai spun odată poezia, aştept să se verifice că sunt destui bani în bancă (iar am fost porc şi n-am anunţat), se dă ok-ul şi se pune don’şoara pe treabă.

După 5 minute de tastat, o văd că se încruntă uşor. Mai trec încă 5 minute, pe faţă-i apar ceva grimase furioase şi zgomotul tastelor se aude ceva mai tare. După încă 5 minute, afişează o privire de viţel la poartă nouă şi scoate un “Cum naiba se aplică comisionul ăla de retragere numerar?!”.

Mă uit năuc la ea, mă uit şi la colega din stânga ei şi încep să-mi fac griji serioase în legătură cu siguranţa banilor mei. E cam groasă treaba când un angajat care lucrează zi de zi la ghişeul unei bănci nu ştie cum se aplică un amărât de comision de retragere numerar. O operaţiune deloc specială, ce ar trebui să fie la ordinea zilei, la o adică.

După încă 5 minute, cheamă o colegă, încep amândouă să se uite pe ecran, mai cheamă una, se uită toate trei la ecran, se scarpină în cap, se mai uită puţin la calculator. La un moment dat apar alte două pupeze şi, deja simţindu-mă ca-ntr-un adevărat film de comedie, văd cum cinci angajate ale unei bănci de top din rromânia privesc uşor tâmp ecranul calculatorului, fără să ştie pe ce naiba să dea clic în continuare. Deja trecuseră aproximativ 40 de minute de când ocupasem ghişeul.

Eh, un singur angajat poate mai are o scuză când se împiedică în proceduri – poate e nou, nu are experienţă, e obosit la sfârşit de program, etc. Deşi nici aşa nu ar trebui să fie scuzat; se lucrează cu bani, până la urma urmei. Dar când 5 pupeze afişează aceeaşi privire tâmpă, treaba e gravă. Rău de tot. Gravă ca în “BRD dă faliment”, de exemplu. Oricum, în momentul în care asistam la acea scenă, în mintea mea banii-mi erau deja încurcaţi prea tare în sistemul informatic al băncii pentru a mai putea fi scoşi, sau chiar pierduţi prin contul unei asociaţii caritabile, ceva.

Nu are rost să mai dau prea multe detalii. După nişte “dumnezei” înăbuşiţi, multe încercări eşuate de a “păcăli sistemul” şi o problemă de logică gen “cum îi dau eu clientului mărunţişul de 60 şi ceva de eurocenţi din cont?” – nu aveau cum închide contul dacă rămânea chiar şi-un cent acolo – domnişoarei angajate îi ies calculele, eu îmi primesc banii şi, în sfârşit, pe la orele 14, reuşesc să plec din sucursala lui peşte.

Toată distracţia, 2 ore jumătate, cu tot cu aşteptat la coadă. Halal.