Din păcate, numai Sâmbătă, că Duminică am stat în pat ca o legumă puturoasă. Daaaar, despre asta, altă dată.
După ce mi-am condus prietena la munca, m-am urcat într-un autobuz până în Piaţa Dorobanţi, după care m-am îndreptat agale spre Arcul de Triumf, care a fost deschis publicului în acest weekend. Cu toate că asta nu e prima oară când publicul poate urca pe Arc, asta a fost prima dată când am reuşit să ajung şi eu pe acolo.
De pe Arc, priveliştea e super-misto, în ciuda faptului ca Mănăstirea Caşin din apropiere arată ca un kitsch de mare clasă cu al ei acoperiş verde, iar copacii încă nu au reuşit sa înverzească cum trebuie. Sunt curios cum arată Bucureştiul văzut de pe Arcul de Triumf în timpul verii şi al toamnei, când parcul Herăstrău se colorează în verde şi cărămiziu.
Pe arc, am întâlnit un alt Nikonist, înarmat c-o frumuseţe de D200, un obiectiv din ăsta montat pe el. M-a rugat, la un moment dat, să îi fac o poză alături de prietena sa, ocazie cu care am pus şi eu lăbuţele pe aparatul lui (e greu în draci, cred că avea pe puţin 1.5 kg – ca o comparaţie, D40-ul meu e ca o săpuniera pe lângă el).
După ce am tras câteva poze pe arc, a început să plouă şi m-am adăpostit rapid, de frică să nu-mi buşesc prea tare aparatul. După ce s-a oprit ploaia, am ieşit de sub arc şi am luat-o la pas vioi pe Strada Constantinescu Alexandru şi pe Bulevardul Mărăşti, trecând pe lângă Stadionul Kiseleff, până în dreptul intrării în Agronomie, unde am făcut la dreapta spre Herăstrău.
Odată ajuns în Herăstrău, am ales o altă rută decât cea urmată de restul lumii, sărind pe fundul secat al lacului, în dreptul podului dinspre Insula Trandafirilor. Pe acolo am făcut câteva poze, apoi mi-am continuat drumul, ieşind în parc, de pe fundul lacului, undeva în dreptul foişorului de după Insula Trandafirilor.
Mi-am odihnit o vreme ciolanele pe-o bancă, după care am făcut cale întoarsă – de data asta “la suprafaţă” – ieşind din parcul Herăstrău în dreptul capătului lui 41. De acolo, înapoi în jos pe Kiseleff, prin parcul Kiseleff, spre Piaţa Victoriei, Calea Victoriei şi casă.
Pozele de la plimbare le găsiţi aici (sau click pe poza de mai jos).