Nu, încă n-am terminat filmul, aşa ca mai am de aşteptat până când văd ce aberaţii am scos. Până atunci, doar câteva impresii despre trasul pe film.

***

Pe digital, aveam tendinţa de a trage rafale ca tâmpitul, sperând să (fiind sigur că voi) prind(e) măcar un cadru acceptabil. Eram mai puţin atent şi ştiam că, dacă fac o dudă, nu e nicio problemă – pot să văd imediat dacă am buşit un cadru, de cele mai multe ori având cum să îl refac fără prea mari probleme; am histogramă, pot evidenţia zonele arse, pot da zoom pe ecranul aparatului pentru a verifica clarul… nu e mare stress-ul.

De asemenea, pe digital, dacă aş vrea, aş putea trimite mai departe un cadru imediat după ce biţii se scurg de pe senzor; trebuie doar legat aparatul foto la un calculator conectat la net şi, cu ajutorul unui soft (de fapt sunt mai multe care ar putea face asta), pot trimite pozele în cealaltă parte a globului în câteva secunde.

Pe film, din cauză că sunt limitat de un număr de cadre şi de bani, trebuie fiu atent la compoziţie, să anticipez acţiunea, să aştept momentul în care sunt sigur că vreau să apăs pe declanşator. Interesant e că, în ultimul timp am început să fac la fel şi pe digital, de multe ori ajungănd acasă (după o zi de plimbat cu camera prin oraş) cu doar 40-50 de poze (e puţin, înainte făceam cu sutele şi umpleam carduri pe bandă rulantă).

Ca viteză de… livrare a pozelor, filmul stă ceva mai prost. Va trebui să aştept până când apuc să-l duc la developat, până când se mişcă nenea de la laborator şi-l developează, până când le scanez, etc. Dar, la o adică, asta poate fi şi o chestie mişto, mai ales pentru cei care  developează filmele singuri şi care se joacă în camera obscură, pentru ei pasul ăsta fiind practic parte a procesului de fotografiere.

Ca o mică paranteză, pe site-ul fotografului Rolfe Horn (în secţiunea technique) se poate vedea cam ce se poate face numai în camera obscură, fără niciun fel de software (asta, cu dedicaţie pentru cei care strâmbă din nas când aud de programele de editare grafică).

Revenind la aşteptarea dintre momentul în care ai apăsat declanşatorul şi până când ai poza-n mână, aceasta mai face ceva – amplifică bucuria sau dezamăgirea descoperirii unui cadru bun, respectiv a unuia ce credeai că va fi ok dar care de fapt a ieşit… nu chiar atât de bine – cam ca atunci când erai mic şi aşteptai cadoul de crăciun sau de ziua ta şi primeai ori jucăria pe care ţi-ai dorit-o dintotdeauna, ori un alt pulover anost.

***

În fine, mai am de expus vreo 15 cadre până când voi vedea ce dude am scos. Din vina mea s-a dus naibii cel puţin un cadru, când am apăsat din greşeală declanşatorul în timp ce încercam să reglez expunerea (o să iasă o chestie supraexpusă, mişcată şi nefocalizată). Am ceva emoţii şi în ceea ce priveşte starea aparatului – mi-e să nu am ceva ligh-leak-uri şi să nu funcţioneze cum trebuie declanşatorul.

Oricum, până la urmă ăsta e filmul de test, aşa că nu-mi pun mari speranţe în el. În funcţie de rezultate, voi afla dacă va trebui să trimit aparatul la doftor sau nu.

Jucărica din poză e “noul” meu aparat foto pe film. L-am luat pe puţini bani şi, cam ca toate lucrurile suspect de ieftine, din cauza foştilor proprietari care l-au cam abuzat, are câteva probleme.

Din punct de vedere estetic, carcasa pentaprismei este îndoită în două locuri, patina blitz-ului este zgâriată destul de adânc, iar pe fund are câteva urme de lovituri. Pielea se cam dezlipeşte, dar asta nu e o problemă majoră – se schimbă/lipeşte la loc uşor.

Dpdv funcţional, timerul nu mai funcţionează corect, blocându-se pe la sfârşitul cursei şi – chestia care mă îngrijorează cel mai mult – shutter-ul are un soi de delay. Nu ştiu dacă este normal sau nu dar, când apăs declanşatorul, întaintea deschiderii cortinei se aude un soi de… fâsâit scurt. Din câte mi-am dat seama, acel fâsâit se datorează braţului care controlează diafragma. Din nou, nu ştiu dacă este normal sau nu să aibă delay-ul ăsta.

Am terminat cu body-ul, aşa că trecem la obiectiv (tokina 28-70 2.8-4.3), al cărui inel de zoom se mişcă foarte greu de la 28 la 50 şi care… scărţâie uşor.  În plus, un defect pe care l-am observat abia acum câteva minute, este inelul de focalizare care pare să fie crăpat pe toată lăţimea sa, pe sub banda de cauciuc.

Pe la următorul salariu, e posibil să-l trimit la “doctor”. Până atunci… s-ar putea să trag un film cu el, să văd ce iese. :)

s/n Body Minolta XD7: #2054234

s/n Obiectiv Tokina 28-70 2.8-4.3: #8602975

Edit 15 Sept 2009 : pare-se că e o problemă de jeg. Posibil să mă aventurez diseară să o operez.