Uitându-mă la filmuleţul de mai jos, dar şi citind câteva articole în ultimele zile, mi-am dat seama că până acum am greşit fundamental în felul meu de a trăi.
EDIT: n-am zis ce legătură are filmuleţul cu felul meu de a trăi: omuleţul ăla, deşi face nişte lucruri incredibile, presupun că şi trebuie să mănânce, ceea ce înseamnă că are un loc de muncă, ceea ce-l face să fie exact ca mine, ca tine sau ca… nah, ca majoritatea oamenilor de pe planetă. Omul are o pasiune, iar pentru pasiunea lui munceşte în timpul lui liber de-i sar capacele (asta, dacă nu crede cineva cumva că trick-urile alea îi ies toate din prima). Timp liber aiurea zis, că nu există aşa ceva. În fine, ideea e că tre’ să-mi mişc naibii curu’!
De când m-am angajat, nu mai sunt atât de activ ca în trecut, lucru care se vede şi se simte.
Tot timpul am fost mai critic cu cei din jurul meu decât cu mine, chestie care nu e tocmai ok, mai ales că lucrurile pe care le reproşez celor din jur sunt fix alea de care nici eu nu-s mândru că le fac când le fac. Pentru că-s bou şi fac multe tâmpenii.
M-am plafonat dpdv profesional din toate punctele de vedere – oarecum un efect al ultimelor două paragrafe, dar plafonarea e atât de gravă pentru cineva de vârsta mea, încât merită menţionată ca o… chestie de sine stătătoare.
Aşadar, e timpul pentr-o schimbare.
Numa’ că una e să zici, alta e să faci.
