Ultima apariție cinematografică al cărei nume pare să fie pe buzele tuturor este Nymphomaniac, un film controversat ce a luat nastere de unde altundeva decât dintre circumvoluțiunile lui Lars von Trier, un regizor care, printre altele, a scos si ceva filme porno, două dintre care chiar au contibuit la legalizarea pornografiei in Norvegia.

Varianta scurtată și cumințită a lui Nymphomaniac se întinde de-a lungul a 3 ore, așa că, din motive oarecum evidente, s-a decis împărțirea acestuia în două volume ce vor fi proiectate în cinematografe ca două filme separate.

Am fost la prima parte în ceea ce cred că e cel mai civilizat cinematograf din Bucuresti (nu am să spun care, sic, pentru că vreau să rămână așa), atât din perspectiva sunetului, cât și a imaginii, a scaunelor, a calității oamenilor care-l frecventează și a faptului că nu se vând nici băuturi și nici crănțănele. Un… hai sa zic templu dedicat filmului, nu consumului de carbohidrați dătători de nevi în timpul proiecției. Am precizat asta pentru că nu am avut parte de co-spectatori care să comenteze de-amboulea la fiecare scenă mai altfel, lucru care contribuie extraordinar de mult la calitatea experienței cinematografice.

Pe foarte scurt, a fost foarte interesant și sunt de părere că este un film bun. Au fost și niste scene ceva mai explicite, au răzbătut și niște versuri ale lu’ nenea Poe, mi-am îmbunătățit și cultura generala cu niste paralele la pescuit, s-a vorbit și de Fibonacci, am avut parte si de destul de multe scene în care trebuie să gândești nițel pentru a-ți da seama despre ce este vorba. În mare, nimic extraordinar de scandalos, dar destul de multe lucruri spuse într-un mod foarte… sugerat. Nu mă refer la partea strict sexuală aici, din punctul ăsta de vedere sunt foarte puține lucruri spuse în mod indirect.

Tipic lui Lars von Trier, totuși, și în concordanță cu experiența mea trecută cu Antichrist, se pare că prima jumătate a lui Nymphomaniac este destul de digerabilă. Spun asta, pentru că cei de la CNC (Comisia de rating a Centrului Naţional al Cinematografiei) au decis să catalogheze Nymphomaniac Vol. II drept IM – 18 XXX, ceea ce încadrează filmul în categoria „filmelor interzise minorilor şi proiecţiei cu public”.

Adevărul e că Herr Trier are tendința de a deveni mai brutal spre a doua jumătate a filmului, dar Indiferent de cât de explicită și scandaloasă ar fi a 2-a parte, decizia CNC-ul spune foarte multe despre nivelul la care suntem plasați de către autorități, în ideea că se presupune că nu suntem capabili să luam, de capul nostru, o decizie informată cu privire la cantitatea de scene explicite pe care putem să o digerăm.

Soluția este, se pare, să bage filmele care contin astfel de scene dar care au valoare artistica și al căror scop principal nu e pornăiala (deși scenele explicite în cazul ăsta au un rol destul de important în… exprimarea ideii autorului) în aceeași găleată cu filmele porno de duzină și astfel să îi scape de câteva nopti nedormite pe idioții care nu sunt în stare să-și facă temele înainte de a-și mișca fundul la cinema.

Înțeleg nevoia de a limita accesul la filme de genul pe posturile de televiziune publică, unde poate intra un copil din greșeală. Dar cum nici merele nu-s pere și nici iarna nu-i ca vara, cinematograful nu e un loc în care să te afli din întâmplare, mai ales cu toată familia după tine, ci e unul în care te duci cu premeditare și, sper eu, în urma unei minime documentări.

În realitate, se pare că asta nu se prea întamplă. Pot da drept exemplu un cuplu care și-a târât boracul de vreo 10 anișori, așa, la The Weight, un film coreean cu scene destul de explicite și cu un trailer care setează extraordinar de corect așteptările. Să exemplific:

Cu alte cuvinte, dacă parinții ăia idioți care s-au ridicat revoltați la mijlocul filmului pentru a-și salva odrasla de ororile de pe marele ecran s-ar fi uitat la acel trailer sau dacă ar fi citit vreo recenzie, ceva, ar fi știut că ăla nu e un film la care să-ti duci copilul.

Dar nu, nu au facut asta, și mulțumită idioților care… hai să zic că vor să fie surprinși de viață, CNC-ul a decis că partea a doua a peliculei lui Lars von Trier e prea pornache pentru pudicul public din Românica, asa ca trebuie interzisă în cinematografe.

Am spus idioți de prea multe ori? Bine, pentru că asta sunt. Niște idioți.

În timpul ăsta, publicul comân consumă pornache mizerabil pe bandă rulantă și bârfe de duzină despre cine s-a futut cu cine în toate ziarele de “mare” cultură ce sunt afișate fără inhibiții pe toate tarabele. Nu mai spun că din secunda doi în care dai drumul la televizor ești asaltat de talk-show-urile și de reality-show-urile căcăcioase care sincer cred că-s mult mai dăunatoare decât imaginea unei felații în tren, felație care oricum nu are decât foarte puțină treabă cu actul sexual în sine. Dar nu, astea-s ok, problema e cu un regizor danez care a avut tupeul să facă filme cu scene explicite care nu pot fi înțelese la un alt nivel decât cel carnal și al căror rol nu e in niciun caz să provoace un orgasm unui popor îndobitocit de Libertăți, Click-uri și Can-can-uri. Poate doar unul intelectual, dacă publicul nu ar fi impotent la capitolul ăsta.

Dacă nu ați făcut asta deja, recomand cu tărie citirea articolului din link-ul de mai sus, asta pentru a vedea mai bine cine este în comisia care a decis că Nymphomaniac, Vol. II este prea hardcore pentru a fi difuzat într-un cinematograf.

A, am spus că suntem prima țară din Europa care cenzurează filmul ăsta în cinematografe? Măcar la asta, la cenzură adică, să excelăm, dacă la altceva se pare că nu suntem în stare.