Cu riscul de a fi făcut ipocrit (deși n-am nicio problemă să recunosc că nu-s într-o poziție care să-mi permită să fiu primul care aruncă cu pietre) mă gândesc că acum, după ce am terminat cu adunatul în jurul căminelor familiale și uneori prea familiare, după ce ne-am mai zis și anul ăsta că suntem mai buni, mai onești, mai iertători și mai plini de valori morale creștine, ar trebui poate să ne uităm din nou înspre noi la modul sincer și să aducem cumva și următoarele trei linii mai aproape de valorile noastre de viață, mai ales atunci când ne trezim trăncănind, metaforic sau nu, despre alții:
Is it true?
Is it good?
Is it useful?
E oarecum cunoscut și acceptat acum faptul că bârfa este un mecanism evoluționar care, de-a lungul existenței noastre ca specie, ne-a ajutat foarte mult atât să transmitem normele și valorile tribului nostru dar și să ne protejăm de outsiderii care, deși apăreau destul de rar comparativ cu ritmurile societății actuale, de cele mai multe ori aveau intenții mai puțin bune (iarăși, în opoziție cu ce se întâmplă în zilele noastre).
Din păcate, din cauză că lumea în care trăim acum este atât de diferită de aia în care am evoluat până acum (da, știu, evoluționismul e reducționist, bla. bla.), e foarte ușor să alunecăm pe panta maladaptativă (sau toxică, că e la modă termenul) a bârfei, mai ales cu ajutorul tehnologiei prin intermediul căreia acum putem avea un partener de refulat diverse la câteva secunde distanță, imediat după ce s-a întâmplat evenimentul bârfibil, timp mult prea scurt pentru a mai sta noi cu gândurile noastre și astfel de a ne da o șansă să digerăm ceea ce vrem să dăm mai departe (și poate să reușim să vedem bârna din propriii ochi).
Cum în momentul ăsta nu-s destul de cool pentru a da citate direct din cercetări, las aici unul dintr-o publicație mai la îndemână (întreg articolul este super valid, totuși https://www.scientificamerican.com/article/the-science-of-gossip/):
“The aspect of gossip that is most troubling is that in its rawest form it is a strategy used by individuals to further their own reputations and selfish interests at the expense of others. This nasty side of gossip usually overshadows the more benign ways in which it functions in society.”
Așadar, deși bârfa poate fi sănătoasă și utilă, revin la cele trei linii puse la început și zic din nou că poate ar trebui să le interiorizăm, ca un mecanism conștient de control care să compenseze degradarea celui natural. Nu zic că ar trebui să fie perfect, nici noi nu suntem și nu prea avem cum să fugim de realitatea pornirilor noastre lăuntrice dar, după ce dăm cu bățul în baltă, măcar să ne dăm seama că am făcut-o, să recunoaștem și să corectăm, conștient, răul făcut, astfel încât să ajungem să o folosim mai rar “at the expense of others”. Dacă tot suntem golani, măcar să fim onești și cu cap, fără talking smack gratuit. Și între hoți există onoare, știi ce zic?
Spre încheiere, merită să ne aducem aminte și că în era asta, în care informația circulă extraordinar de rapid și în direcții greu de controlat, nu doar avantajele acestui comportament adaptativ sunt mai facile (cu riscul de a aluneca spre toxicitate, cum ziceam mai sus), ci și părțile riscante ale bârfei, efectele secundare carevasăzică, au șanse mult mai mari să se întâmple. Dacă nu îți dai seama că-l rănești pe celălalt prin judecata celorlalți care ajung să-l cunoască diform, fără să-l cunoască, de fapt, măcar să știi la nivel cognitiv că faci lucrul ăsta și că asta e ceva ce te rănește, de fapt, și pe tine. Cel mai nasol risc e ăla ca cel bârfit să afle că un presupus aliat, eventual unul care ar trebui să îi fie aproape de suflet, e ocupat cu olecuță de trădare.
Nu suntem singuri în societate. Seneca ‘ăl tânăr, în înțelepciunea lui, zicea că “veritas numquam perit”, iar în momentul în care adevărul iese la iveală (pentru că întotdeauna iese), s-ar putea să ne doară, ca inițiatori ai bârfei nedrepte, mai mult decât ne-ar fi durut, la timpul ei, confruntarea propriei noastre nesiguranțe, cea care ne-a împins de fapt spre a-i judeca și trimite la spânzurătoarea societății pe ceilalți.
Apropo de confruntarea nesiguranțelor, tot Seneca, într-una dintre scrisorile sale (nu mai știu exact care, să-mi fie rușine), zicea:
“It is better to conquer our grief than to deceive it. For if it has withdrawn, being merely beguiled by pleasures and preoccupations, it starts up again and from its very respite gains force to savage us. But the grief that has been conquered by reason is calmed for ever. I am not therefore going to prescribe for you those remedies which I know many people have used, that you divert or cheer yourself by a long or pleasant journey abroad, or spend a lot of time carefully going through your accounts and administering your estate, or constantly be involved in some new activity. All those things help only for a short time; they do not cure grief but hinder it. But I would rather end it than distract it.”
Așa că, rămânând pe filiera stoică: “Acta non verba”. Fiți mai buni, nu doar vorbiți, în preajma sărbătorilor, despre a fi mai buni.
