Author Archives: rasebo

As conduce 4 ore pentru a vota

De dragul transparentei si in spiritul sarcasmului, sunt unul dintr-aia din Diaspora si am auzit ca as fi prieten cu un evreu. Sau sunt platit de el, nu sunt sigur. Ce e clar e ca sunt unul dintr-aia care cica lucreaza cu sistemul. Care anume, nu stiu, dar nu pot presupune decat ca e vorba de sistemul de calcul, pentru ca oricare alt sistem tinde sa-mi provoace greata.

Lasand gluma la o parte, daca as avea masina, as conduce 4 ore de unde sunt acum, doua dus si doua intors, pentru a sta la coada si vota. Nu am, asa ca ma gandesc serios sa iau trenul pana la cea mai apropiata sectie de mine. Sigur, as fi putut vota mai simplu, prin corespondenta dar, din pacate, informatia despre celelalte acte in afara de certificatul de rezidenta fiscala pe care le puteam prezenta a aparut fix la spartul targului, cand era prea tarziu sa ma inscriu. Sunt scuze, da, si probabil fix asta spune orice alt roman in ziua votului: sectia e la 20 de minute dus-intors de mine, dar nu am apucat pentru ca a batut vantul prea tare si mi-a mutat extorsiunea degajamentului in partea cealalta, asa ca am tras plapuma mai iaca-na pe mine. Din punctul asta de vedere, nu sunt cu nimic mai bun decat toti cei care vor sta acasa, din comoditate, duminica asta. Sau poate or avea planuri mai importante, cum ar fi sa se dea cu schiurile.

Daca citesti asta as vrea, totusi, sa mergi la vot. Daca esti prea comod, inteleg, asta e, nu o sa te scoata nimeni din casa nici cu macaraua dar, daca te numeri printre cei care nu voteaza pentru ca sunt de parere ca nu au cu cine, as vrea sa te duci. Apoi, cand te duci la vot, sa nu il anulezi. Pune stampila pe orice in afara de partidele care au format majoritatea ce a luat deciziile care te-au dezamagit in ultimii 4 ani. De ce?

Cum adica de ce? E simplu, pentru ca toti cei care te-au furat si pe care i-ai urat in ultimii 4 ani fix asta vor, sa nu mergi la vot. Pardon, in ultimii 26 de ani. Serios acum, crezi ca ii doare in cur cate voturi anulate vor fi sau cati oameni nu s-au prezentat pentru ca asa cred ei ca se protesteaza? Ba, din contra, chiar asta isi doresc; sa te simti lipsit de putere si sa stai acasa sau sa te duci dar sa iti anulezi votul.

Daca as fi in locul lor, as fi fericit daca tu ai sta acasa. Ba nu, as fi in extaz. As scoate whisky-ul ala bun si as savura un pahar in momentul in care vor fi anuntate rezultatele. M-as da pe net si as rade de comentariile indignatilor. Unora, le-as da si like. As invita colegii de partid la mine acasa, as face o hora in sufragerie, as rade si as petrece doua saptamani. Dupa care as rade si petrece inca patru ani.

Asa ca, daca tu stai acasa sau daca iti anulezi votul, ei au castigat; au o masa de oameni care ii voteaza, cu religiozitate, alegeri dupa alegeri. Electoratul lor este, cu mici abateri, acelasi. Procentele sunt, cu mici abateri, cam aceleasi. Problema esti tu si toti cei ca tine. Cei care ati putea sa ii dati la o parte, dar care credeti ca nu contati. Cei care credeti ca sunt toti hoti. Ca sunt toti facuti din acelasi aluat expirat.

Anul asta m-am uitat din afara si am vazut ca nu e chiar asa. Anul asta am vazut o Romanie in care imi doresc sa ma intorc. Am vazut o Romanie care a crescut intr-un an, asa, ca Fat Frumos, mai mult decat in ceilalti patru dinainte. Am vazut un guvern capabil, un guvern care lucreaza pentru tara, nu pentru propriul buzunar. Am vazut ca pot sa imi platesc taxele fara sa fiu in tara si sa ma duc la ore fixe la Taxe si Impozite, ca din ce in ce mai multi corupti sunt pusi la zid, ca salariile bugetarilor pot fi indexate in mod corect si sustenabil, pentru toata lumea, ca putem moderniza institutiile statului si fara Ghita si firmele lui, ca avem oameni care ne pot reprezenta si cu care liderii europeni pot discuta de la egal la egal, fara sa simta ca stau la masa cu clownii unui circ ambulant. Da, liderii europeni sunt importanti si ii vrem aproape de noi. Nu de alta, dar fara ei s-ar putea sa folosim alt alfabet in cativa ani.

O sa spui ca sunt orb si nu vad mocirla pentru ca nu stau cu cizmele in ea. Ca ignor satele in care se moare de foame si ca, din Diaspora, totul pare roz si frumos si ca nu inteleg. Ca nu pot sa inteleg. Sper sa nu te superi (tu, cititor imaginar), dar cred ca astea sunt povestile unor oameni care nu se uita decat la covrigii din cozile cainilor gentilomi cu baston si joben. Nu am vazut cozile purtatoare de covrigi, nu am vazut nici gentilomi. Ce am vazut, in schimb, este ca noi, in general, nu apreciem cu adevarat locul in care ne-am nascut, crescut si care, fie ca ne convine sau nu, ne-a format. In mare parte, suntem asa cum suntem din cauza mediului. Cu bune si cu rele.

Nu m-am tampit, stiu ca multe nu merg. Avem infrastructura varza, avem orase triste si prafuite, sate in care oamenii traiesc fara ca nevoile lor de baza sa fie indeplinite, inca avem accese de birocratie mostenita de la tovarasii care ne trimit, cu dedicatie, Crivatul (mult mai putina in ultima vreme, ce-i drept). Cu toate aste, asa cum spuneam mai sus, am avut un an in care lucrurile au inceput sa se schimbe si imi doresc ca tara asta sa isi pastreze directia. Nu se vor schimba toate peste noapte. Nu se vor schimba nici peste 5 ani. Dar se vor schimba, si an de an am putea fi o idee mai fericiti si multumiti de tara asta in care ne ducem zilele.

M-am uitat la emisiunea de pe Antena3 cu Gadea si Ciolos. Nu pot spune decat ca paralela facuta de Ciolos intre Antena 3 si Radio Yerevan este extraordinar de potrivita, iar asta pentru ca glumele cu Yerevan isi au originea in URSS, de unde pare sa isi aiba originea si atitudinea celor ce lucreaza in groapa aia de gunoi mediatic. De altfel, mi-am adus aminte de ce am renuntat acum mai bine de 10 ani la a ma uita la televizor. Singurul castig pe care l-am avut dupa ce m-am uitat la emisiunea asta este ca mi s-a confirmat ca volumul de cacat mancat de prezentatori a crescut exponential fata de cand eram abonat la emisiunile autohtone.

Nu vreau sa mai vorbesc despre media. Nu merita. Merita, in schimb sa revin la vot.

Iesi din casa, da cu stampila, nu anula votul. Contezi, chiar daca ei vor ca tu sa crezi ca nu e asa. Contezi mai mult decat iti imaginezi.

La mulți ani, bă

Inainte, in timpul si dupa ziua Romaniei, mi-am pus viata in cutii. Am ramas cu echivalentul a doua valize generoase, care trebuie sa ma tina inca vreo trei luni, asa. Dupa lunile astea ma voi intoarce printre prieteni, printre oamenii care vorbesc si care simt la fel ca mine.

Mi-a fost, la un moment dat, rusine cu faptul ca sunt roman. Scriam Romania cu doi de “r”. Credeam ca umblu cu ciunga in par si ca toti strainii ma arata cu degetul pe strada. Credeam ca suntem, intr-adevar, inapoiati.

A trebuit sa stau un an printre altii pentru a intelege ca nu suntem asa. Avem defecte, clar, dar avem si calitati. Calitati garla si dintr-alea bune de tot, gen onestitate, caldura, calitate umana. Suntem pasnici, intelegatori, suntem oameni si interactionam cu oamenii pentru ca ne plac de ei, nu pentru ca avem neaparat ceva de profitat de pe urma lor. Putem bea o noapte intreaga fara sa fim alcoolici, si putem sa fim suparati pe viata si fara a fi deprimati.

O sa spuneti ca sunt nebun. Ca sunt orb si ca ignor ce se intampla in tara. Ca nu ii vad pe Ponta, Dragnea, Firea si pe restul pionilor, nebunilor si cailor din armata de hoti care parca vor sa ne impinga de pe marginea prapastiei. Ii vad. Ii vad prea bine si ma doare. Dar ii vad si pe cei de pe partea celalta a baricadei si stiu ca putem repara totul. Trebuie doar sa intelegem ca meritam o tara curata, fara rebuturi la conducere, si ca trebuie sa ne implicam pe cat posibil in a ne asigura ca se intampla asta. Cel mai simplu e un vot. Cel mai complicat e sa fim noi acolo, unde ii putem reprezenta pe cei ca noi.

A durat un an sa inteleg asta. Mi-as dori ca toti cei care sunt dezamagiti de tara asta sa plece macar un an si sa stea printre altii, dar sa nu se coaguleze in comunitati de romani. Nu, sa traiasaca ca cei pe care ii admira, sa vorbeasca cu ei, sa incerce sa ii inteleaga.

Toata lumea e diferita, asa ca unii vor fi mai fericiti acolo. Sa ramana, cred ca cel mai important in viata e sa fii fericit. Dar garantez ca cei cativa care se vor intoarce vor fi mai linistiti, mai siguri pe ei, mai impacati cu originile lor.

Nu e vorba de nationalism aici. Nu. E vorba de a fi impacat cu cine si ce esti. Eu sunt botosanean, roman, balcanic si european. Mi-as dori ca cei din jurul meu sa fie si ei impacati cu ceea ce sunt si sa se concentreze pe ce e important. Mi-as dori sa construim.

ah, deci am fost prost

In general, sa fii prost e de rau doar daca nu ai un mecanism care sa iti permita sa iti dai seama cand faci o prostie. Mecanismul asta trebuie sa fie perfect, e de ajuns sa prinzi doar din cand in cand fuck-up-urile pe care le faci, dar trebuie sa fie acolo. Intr-o alta categorie, catastrofala, se situeaza cei care isi dau seama si totusi nu faci nimic, dar asta e deja o alta discutie.

Sunt de parere ca oamenii ar trebui sa fie cat se poate de deschisi spre a invata lucruri noi, si asta nu doar in anii de scoala si facultate, ci de-a lungul intregii lor vieti. Din pacate, invatatul asta continuu vine la pachet si cu obligatia de a accepta ca e foarte posibil ca ieri sa fi spus niste rahaturi mai mari decat tine. Asadar…

Unu. Acum ceva vreme (nu multa) ii spuneam unui dev destul de bun, foarte sigur pe mine, ca pentru a putea fi developer nu ai nevoie de matematica. Omul se uita la mine si tacea. Acum am inceput sa inteleg de ce.

Doi. Tot ceva vreme in urma credeam ca fac chestii interesante si foarte… destepte. Ce faceam de fapt, era sa caut pe net si sa combin/adaptez/rafinez ceea ce au facut altii deja. Sa nu reinventezi roata este o chestie desteapta, clar, si merge mana-n mana cu un concept numit testul StackOverflow. Testul asta spune ca, daca nu gasesti o tona de intrebari cu raspunsuri pentru o anume tehnologie pe care vrei sa o folosesti, inseamna ca trebuie sa faci oleaca de munca de pionier, ceea ce poate sfarsi cam naspa. Ce nu spune conceptul asta este ca satisfactia este direct proportionala cu riscul, asa ca atunci cand chiar ajungi sa faci acea munca de pionier si iti si iese, sentimentul pe care-l obtii e incredibil (plus ca apuci sa fii tu ala care raspunde pe Stackoverflow – yay!).

Trei. Eram de parere ca toate lucrurile pe care trebuie sa le inveti pentru a fi ok in domeniul in care lucrez eu se gasesc moka, pe net, asa ca de fiecare data cand vedeam pe cineva cu o carte tehnica pe birou, il judecam ca fiind varza dpdv tehnic si mandru de asta. Mi-am mai nuantat parerea si, desi cred in continuare ca cine-si cumpara carti cu nume de genul “Invata Python in 24 de ore” sau carti despre Git, Nmap sau Puppet (pe bune, cine kkt cumpara carti despre Puppet????) e un idiot notoriu, acum sunt de parere ca majoritatea lucrurilor pe care trebuie sa le inveti pentru a fi ok in domeniul in care lucrez eu se gasesc moka, pe net. Pana acum am doua carti tehnice pe care le citesc, iar ambele au un lucru in comun: nu incearca sa ma invete cum sa fac ceva, ci incearca sa explice de ce unele lucruri se fac cum se fac.

Apropo de asta, patru. Ultimul punct nu e despre o greseala, ci despre lucrul care a stat la baza descoperirii atat a celor de mai sus, cat si a multor altora.

Este singura intrebare care, asa cum ti-ar spune si un copil, merita pusa la infinit: de ce?

rasebo

25/08/2016

Primul episod din Cosmos: A Spacetime Oddisey e arhisuficient sa te faca sa te simti mic. Depresie sau admiratie, ce sa fie?

drum-ntins

Acum cateva ore ii comentam pe facebook, usor acid, unui tip pe care nu-l stiu in viata reala. Postase un filmulet cu niste gasti de cocalari pe motociclete care o ard pe o roata, in grupuri haotice, si adaugase caption-ul “freedom”.

M-am gandit ca e o idee faina sa-i arat ce inseamna freedom, de fapt, asa ca i-am dat reply si am postat o poza cu o mobra plina de bagaje, pe un drum neasfaltat, in spatele careia era unul dintre cele mai misto peisaje pe care poti sa le vezi vreodata.

A raspuns: “prea batranesc pentru mine”.

Dar e ok. E ok, pentru ca sunt usor ametit din cauza (datorita? sa traiaisca!) prietenului Tallisker, trai-i-ar Storm-ul sa-i traiasca.

Revenind, e ok pentru ca de vreo doua ore adun materiale pentru a face un traseu cu mobra prin Scotia (de ce sa nu profit, daca tot sunt aici, la vreo doua aruncaturi de prajina de highlands…), si tocmai mi-am seama de o chestie.

Mi-am dat seama ca, dupa ce m-am uitat la cati kilomteri are traseul si am vazut ca am ajuns la vreo 3000, asa, rotunjind in minus, prima reactie nu a fost de “sa-mi bag p…icioarele, ce mult e”.

Prima reactie a fost “pai is oleaca cam putini, cre’ ca ar mai intra ceva acolo”. Nu, nu-s nebun, stiu ca unii isi baga mobra la iernat la sfarsitul lui August dupa ce au facut 3000 de km tot anul si sunt fericiti ca au avut un sezon plin. Da’ la fel sunt oameni care, dupa 1000 de km de mers cu motorul, beau o bere, fac un dus, se baga la somn, iar a doua zi se trezesc, beau o cafea, si mai baga inca 1000.

Asa ca… ce ar mai intra? Ar mai intra ceva libertate. Niste freedom dintr-asta.

Libertatea mea e fericirea mea, iar fericirea nu am gasit-o pe o roata, grabindu-ma prin oras catre urmatorul semafor. Am gasit-o cand am ajuns departe, cand am vazut locuri noi, cand am fost plouat, cand m-am dat pe drumuri faine si ondulate, cand am stat noaptea la cort.

Cativa dintre cei mai buni prieteni de-ai mei din adolescenta au fost motociclisti (unii inca mai sunt). Am invatat mirosul de benzina de mic, am mers pasager cu o casca de infanterist nazist in cap, am invatat cum sunt, in realitate, cei care merg pe doua roti. Cei care fac asta nu pentru ca e cool si pica fetele ca mustele, ci pentru ca asa simt acolo undeva in adancul lor. Pentru ca asta e libertatea. Sa simti aerul in ochi si musca in dinti. Sa ai mainile unse cu ulei, iar buzunarele unse cu bani de gaz si-atat.

Asa ca mi-e greu sa inteleg cum cineva poate trai intr-o cutie atat de mica incat sa creada ca esenta “freedom-ului” sta in comportamentul unor cocalari samantari de Victoriei cu impresii de outlaws, care nu sunt nimic altceva decat o gasca de adulti cu mintea blocata in teribilismul adolescentei.

Cu toate astea, incerc sa raman cu mintea destupata si sa accept ca sunt unii oameni care vad chestia asta drept “freedom”.

Incerc, incerc, dar, totusi… doar 3000 de km?