Author Archives: rasebo

fb

Leave a Reply

Hai sa bat si eu apa in piua un pic despre relevanta si utilitatea Facebook-ului in vietile noastre.

Acum o saptamana si un pic, pe 1 februarie, am postat pe Facebook ca a fost descoperit un tratament impotriva cancerului, tratament care a fost testat pe soareci cu rezultate extraordinare, fara efecte adverse (chiar de-ar fi, oricum e greu sa fie mai rau decat chemoterapia), si ca vor sa treaca si la teste pe oameni. Pe scurt, asta e o veste extraordinara, acesta fiind unul dintre primele tratamente alternative la operatie+chemo din ultima vreme.

Ieri, m-am gandit sa fac un experiment. Am cautat pe google images “funny cat meme”, am luat la plesneala a 5-a imagine si am postat-o, fara comentariu, fara nimic. E o poza cu care nici macar nu ma identific, pentru ca I’m awesome si atunci cand dorm (ba chiar epic, daca e sa ma iau dupa SnoreLab).

Din astea doua postari, una a primit peste douazeci de like-uri, a doua a primit fix zero. Nu mai scriam daca nu era asa dar da, cea cu pisica a fost cea mai populara.

Din chestia asta, as putea trage mai multe concluzii. Cine nu stie cum functioneaza platforma asta, ar putea spune ca oamenii sunt superficiali, ca nu au chef sa citeasca si ca de ce postez prostii plictisitoare, oricum? Ca articolul asta, pe care-l citesti acum, de exemplu. Partial adevarat, dar mai bine am putea sa ne uitam la cum functioneaza algoritmii din spatele Facebook si cum organizeaza ei postarile din timeline.

Facebook e o afacere. Scopul sau e de a face bani, iar monetizarea se face cu ajutorul reclamelor, mai exact a celor targetate. Din cauza ca impartasim o groaza de date despre noi, treaba asta e foarte usoara si foarte eficienta. Reclamele targetate in cazul FB se impart in doua categorii: cele pasive, cu care nu poti sa interactionezi (in afara de click pe ele – cele din side-bar, in general) si cele interactive, cu care poti sa interactionezi (like, share, comment).

Dar, pentru ca Facebook sa fie in continuare o afacere profitabila, platforma asta trebuie sa fie foarte buna in a ne convinge sa petrecem cat mai mult timp pe ea si sa continuam sa impartasim informatii despre noi. Mecanismul prin care face asta se bazeaza pe exploatarea sistemului de recompense, mai ales a recompenselor pe termen scurt. Cele care ne fac sa ne simtim fericiti instant, dar care, de regula, nu sunt foarte benefice pe termen lung. Cum ar fi fast-food-ul. Nimic nu te binedispune mai mult decat un HappyMeal, nu? Ce conteaza ca vei fi obez, diabetic si cu probleme la inima?

Totul, dar absolut totul din interfata e gandit astfel incat sa “gadile” mecanismul asta si sa ne faca un pic mai “fericiti”, de la notificarile cu rosu (nu stii daca e un like, un comentariu, o postare a unui prieten intr-un grup, o reclama, dar e cu rosu si e fain, asa ca o sa dau click pe ea, yay!), pana la locatia butoanelor, a meniurilor, chiar si iconita globului care a fost schimbata pentru a-ti arata continentul pe care te afli.

Problema cu mecanismul asta este ca genereaza dependenta, la fel cum alcoolul, tigarile si drogurile o fac (alte chestii care te fac sa te simti bine rapid si pe termen scurt).

Acum ceva vreme, Facebook-ul a introdus reactiile. Love, Haha, Wow, Sad, Angry. Oamenii se simteau aiurea sa dea Like unei stiri despre un viol, un atentat, sau oricarei postari in general triste. Asa ca Facebook a “cedat” si le-a adaugat.

Dar stai, daca tot le ai, de ce sa nu si profiti de pe urma lor, nu? Dupa ce a asteptat un pic sa adune date relevante din reactiile nou introduse, Zuckerberg a declarat ca, incepand cu 2018, va fi introdus un bias puternic in favoarea postarilor care ne fac sa ne simtim bine si care promoveaza interactiunile “meaningful”. Ce inseamna meaningful, nu stim, dar stim ca site-ul asta e o afacere care are nevoie de multi, multi, multi utilizatori, si ca in ultima vreme traficul a cam scazut. In contextul asta, meaningful ar putea fi orice ii tine pe oameni cu ochii lipiti de ecran si cu degetul scrolland, eventual obisnuindu-se sa dea mai multe like-uri (sau reactii, whetever), astfel incat sansele de a da si peste o reclama sa creasca.

Avand in vedere bias-ul trecut, cel care intai iti erau puse in fata postarile platite, dupa care, poate, cele cu adevarat postate si sharuite de cei din lista ta de prieteni, si bias-ul curent, cel pentru promovarea interactiunilor “meaningful”, ajungem la o mare varza in ceea ce priveste “recomandarile” (oricum recomandarile sunt cam tot ce vedem pe Facebook). Nu ca inainte ar fi fost mai ok.

Problema cu algoritmii astia care decid in locul nostru ce anume ar trebui sa consumam, este ca nu sunt umani. Recomandarea unui continut sau a altuia este o treaba foarte complexa, care depinde de niste lucruri pe care nu am reusit inca sa le replicam artificial. Un algoritm ar trebui sa aiba simt critic, bullshit-filter, sensibilitate culturala, capacitatea de a interpreta informatia in functie de context. Exista oameni care sunt buni la asta, asa supravietuiau ziarele si publicatiile inainte de epoca internet. Ba chiar si dupa ce a devenit mainstream internetul, existau bloggeri, critici care scriau publicatii online, recenzii scrise de oameni, etc. Exista un filtru uman, foarte bun, de altfel.

Dar sa revenim la superficialitatea oamenilor. Spuneam ca este doar partial adevarata si ca faptul ca pur si simplu nu vezi postarea ar putea duce, ei bine, la ramanerea acesteia in anonimat.

Asa cum spuneam mai sus, oamenii se pricep destul de bine sa filtreze informatiile, dar au nevoie de timp si spatiu pentru a face asta, pentru ca e destul de obositor. Din cauza asta, editorii umani, cei care doar cu asta se ocupa, sunt foarte utili. Nu erau toti extraordinar de buni, dar aveau ceva de pierdut: reputatia. Fara reputatie, nu mai ramaneau pe piata si trebuiau sa se reorienteze catre o alta activitate (sau sa-si gaseasca alta nisa). Un fel de filtru pentru cei care filtreaza informatia, un sistem bun si sustenabil.

Dar acum nu mai suntem in contact direct cu ei, ci cu un algoritm biased catre reclame, click-bait-uri, si alte prostii superficiale care ne fac fericiti repede-repejor. Acum avem in fata un feed care nu se mai termina (care tot e o chestie facuta anume, sa nu te opresti asa de repede din scrollat si “dezgropat” lucruri “interesante”), plin de zgomot: in el gasim atat postari lungi si posibil interesante, cat si postari lungi si neimportante, statusuri sharuite de prietenii nostri, reclame, poze, reclame, alte statusuri, ceva fake news de la comisarul sau alt site de duzina, reclame.

Pentru ca e ca un vanzator enervant care incearca sa ne bage rahaturi pe gat (oamenii nu au iubit niciodata reclamele), reputatia algoritmului e la pamant, asa ca incercam sa filtram noi din zgomotul de pe feed. Dar e mult si nu se mai termina. Fiind atat obositi cat si deja antrenati ca, in momentul in care intram pe Facebook sa ne asteptam la si sa reactionam la quick rewards, normal ca vom dori sa dam like la ceva lejer, dupa care sa sarim peste chestiile mai greu de consumat, dupa care iar ceva lejer (you get a high cand apreciezi ceva si faci acest lucru public, apropo).

Asa ajunge o poza cu o pisica luata la intamplare de pe internet sa fie mai apreciata decat o stire despre un posibil leac impotriva cancerului.

Ce putem face? Pai, putem reactiona fix ca inainte cand, in momentul in care calitatea si reputatia unei surse de informatii scadea, ne orientam catre alta sursa. Schimbam ziarul, revista, scoteam blogul din RSS reader, nu mai intram pe site-ul respectiv. Putem renunta la algoritmii astia, numai ca, din pacate, treaba asta e la fel de dificila ca renuntatul la fumat. Nu e doar un ziar sau o publicatie. E un drog.

Problema drogurilor e ca, dupa ce devenim dependenti de ele, efectele negative incep sa fie din ce in ce mai vizibile. In cazul Facebook-ului, faptul ca ne-a obisnuit cu un anumit nivel de superficialitate si ca ne bombardeaza cu ce informatii vrea el (preferabil )informatiile extrem de multe si filtrate prost incep sa aiba efecte si in viata reala. Relatiile (atat de prietenie cat si sentimentale) sunt mai greu de mentinut, lucrurile care nu ne aduc satisfactie imediata sunt din ce in ce mai dificile si ajungem sa renuntam la ele in favoarea celor care ne “gadila” frumos si repede.

Apropo, va recomand Minunata Lume Noua a lui Huxley si, mai ales daca nu le prea aveti cu cititul, serialul Black Mirror.

Enter title here. Sau ceva de genul.

Leave a Reply

Daca as fi in locul tau, as citi asta inainte de a da cu ochii pe ce am scris eu mai jos. 

Acum, trecand peste chestiile legate de spiritualitate si peste cuvantul “mindfulness” care ma irita la culme pentru ca e la mijlocul a o groaza de escrocherii (orice lucru bun trebuie sa fie abuzat, nu?), cred ca ceea ce a scris nenea ala in articolul din link e adevarat si seamana mult cu ceea ce faceam acum ceva vreme, cand mi se spunea ca sunt un ascultator bun (si cand scriam pe blog chestii relevante, de care sunt inca oarecum mandru).

Din pacate, in ultimul timp am devenit un pic reactiv si – total atipic – uneori ma trezesc vorbind aiurea in tramvai fara a avea neaparat ceva de spus.

Ce nu scrie in articolul ala este ca, pentru a putea fi un ascultator bun si pentru ca toate exercitiile alea de introspectie sa functioneze, ai nevoie de cineva care sa fie, la randul sau, un ascultator bun cu tine. Care sa te puna pe tine pe primul loc (dar cu adevarat, nu doar declarativ – adica sa ii pese mai mult de ala din fata sa decat de rahaturile proprii), macar un pic, si care sa nu raspunda cu “stai sa vezi ce am facut eu” cu scopul de a intra in competitie cu tine, si nici care sa inceapa sa vorbeasca despre un alt subiect, care nu are nicio treaba cu starea ta de spirit sau cu ce spuneai tu mai devreme, rupand cursul conversatiei in mod artificial.

Cineva care sa fie interesat de ce spui, sa-ti puna intrebari, sa vrea sa afle mai multe despre ce ai tu de zis, nu care sa-si spuna “bun, da, te-am ascultat, bravo, ma doare-n cur, acu’ hai sa vorbesc despre mine”. Ce-i frumos e ca nimeni nu o sa se simta vreodata neascultat, pentru ca la un moment dat te saturi de vorbit si ii spui tu celuilalt sa mai zica el/ea de ce-l roade. Si atunci sunteti toti fericiti si cu curatenia la mansarda facuta.

E ca un fel de circle jerk, ca sa ii spun asa, un pic vulgar, in lipsa caruia devii foarte singur intr-o mare de oameni.

Pe vremuri ii zicea prietenie… cand stateai si vorbeai despre chestii toata noaptea, fara sa simti nevoia sa te duci intr-un club zgomotos in care lumea oricum nu vorbeste pentru ca e prea ocupata cu a fi cool in singuratate, si fara sa simti nevoia sa-ti verifici cacatul digital din buzunar, poate-poate iti mai ridica cineva, cu un like, spiritul spart ca o oglinda aruncata-n coltul camerei, in care nu se mai uita nici dracu.

Asta asa, in ceas de noapte si pentru ca suntem toti prieteni aici. :)

Prima data

Leave a Reply

Imi aduc aminte casa in care trebuia sa aiba loc concertul, artistii care-si pregateau instrumentele, zumzetul international al oamenilor care asteptau in timp ce stateau pe unde apucau, inghesuiti pe canapea, pe scaune, pe jos sau in picioare. Eram, amandoi, parte din ceva mare intr-un loc mic.

Poate ignoram cantecul asta daca prima data cand il auzeam nu era dupa ce fusesem deja prea mult timp departe unul de celalalt. Daca nu eram in Cambridge, departe de prieteni si de tot ce a insemnat viata noastra pana atunci. Daca nu ne aveam decat unul pe altul. Daca Joseph & Maia nu ar fi cantat la 2-3 metri de noi, si daca nu eram intr-o camera de zi in care vreo 30 de oameni nu aveau curaj nici macar sa respire.

Ochii cascati mari, pielea gaina si, recunosc, apa care se incapatana sa iasa pe langa gene. Cam ca acum, cand am ascultat-o pentru prima data dupa cateva luni.

… asa ca da, mi-e dor si mi-e urat fara tine.

Mancatul de sub unghii

2 Replies

Daca ii intrebi, sunt cei mai tari din lume, cei mai bogati, cei mai urbanizati, cei cu puterea de cumparare cea mai mare. Ei sunt mai cu mot in frunte si se descurca mai bine de unii singuri, asa ca da-i dracului de Europeni, cu Uniunea lor cu tot. Sunt peste lumea intai, toti ceilalti sunt de cacat. Si mai fac si glume bune.

Avand asta in minte, isi cumpara o casa pe 4 nivele (demisol, parter, etaj 1, mansarda) intr-o zona de super fite, intr-un oras nu tocmai ieftin. Isi cumpara fiecare cate o masina faina, el cu felina pe capota, ea cu multe cerculete si 4×4. Isi cumpara cea mai mare plasma pe care am vazut-o in viata mea, cat un perete intreg (nu exagerez). Nu conteaza ca stau la 2 metri de ea, ca deh, asa sunt livingurile pe aici.

Cu toate astea, cultura locala le spune ca, in acelasi timp, trebuie sa fie “chibzuiti”.

Asa ca inchiriaza mansarda pentru a-si suplimenta veniturile. Fierbatorul de apa care face zgomote dubioase nu e inlocuit, e scos din priza dupa ce e folosit. Masina de spalat trebuie sa spele doar la 40 de grade, programul de juma’ de ora (nu conteaza ca nici nu spala nici nu clateste pe programul ala), ca la 60 de grade si doua ore consuma prea mult curent si apa. Termostatul in casa e setat pe 18 grade, iar caldura merge doar de 3 ori pe zi, cate o ora de fiecare data. Cand gatesc, nu deschid geamul pentru ca iese caldura (nu, nu au auzit de hote) si nici nu inchid usa de la bucatarie, asa ca pute a ceapa prajita de la demisol la mansarda.

Si, pentru ca nimic nu e perfect, uneori incalzirea “se strica”. Curios este ca, de fiecare data, fix romanul si italianul care inchiriaza cele doua camere de la mansarda sunt primii care se prind ca in casa e frig de-ti ingheata cacatu-n mate. Dupa care incalzirea “isi revine”. Miraculos.

Astazi dimineata erau 16 grade in camera, iar in seara asta, cand am ajuns acasa, erau un pic sub 12. M-am dus la proprietara, am intrebat-o daca nu i se pare ca e un pic cam rece, la care ea mi-a pus placa cu “asa e programat, eu nu ma pricep, stie sotul, da’ el nu e acasa”. Ma uit la controller, era pe off, asa ca m-am dus la colegul de mansarda sa il intreb daca nu-l deranjeaza chestia asta. Mi-a zis ca da, dupa care mi-a aratat, discret, aeroterma din coltul camerei. Am dat din cap, m-am incaltat si m-am dus sa-mi iau si eu una. Poza e facuta dupa ce am pornit-o, de aia arata aproape 13 grade. La juma’ de ora dupa ce am luat aeroterma, si-a “revenit” si caldura-n calorifere. Sotul inca nu ajunsese acasa dar controllerul trecuse, miraculos, pe “on”.

Civilizatii astia de care scriu tusesc magareste, pe doua voci, de o luna. Acum cateva zile, ea imi spunea ca nu intelege cum de nu le trece raceala asta odata. Sa le explic?

As prefera sa stau in apartamentul meu din Romania, sa castig mai putin, daca e, dar macar sa am caldura-n casa. Sa o dau dracului de treaba si sa schimb ceva cand se strica, nu sa stau sa astept pana imi ia foc casa din cauza ca mi-a explodat fierbatorul de apa in fata. Sa imi spal hainele astfel incat sa nu imi iasa bube pe piele din cauza ca nu au fost clatite cum trebuie de detergent, si nici sa nu puta a transpiratie cand le scot din masina pentru ca, de fapt, nu s-au spalat.

Casa mai mare, televizor, masini? Ma lipsesc. Prefer sa mananc din farfurie, nu de sub unghii.

bun, s-a votat, acum ce? – ganduri care au doar tangential legatura cu votatul

Leave a Reply

Acum o sugem, товарищи.

Punandu-mi palaria de paranoic (aia din folie de aluminiu ;)) si uitandu-ma la ce se intampla in lume, vad ca indiciile pe care le tot primim de vreo cativa ani incoace incep usor usor sa devina certitudini.

Ursul din Est s-a trezit din hibernare, si-a scuturat blana cu Georgia si Crimeea, s-a intins un pic cu avionul doborat deasupra Ucrainei, iar acum incepe sa se indrepte inspre zone mai imbelsugate, de unde sa-si traga resursele necesare pentru a-si reface rezervele de grasime pierdute in urma somnului lung.

Apoi, in Vest, ceea ce parea a fi idealul cooperarii si a colaborarii Europene incepe sa se destrame. Britanicii care erau tot timpul cu curul in doua luntre au decis sa iasa din Uniune (sobolanii sar primii dintr-o nava care se scufunda), Franta, Olanda, Italia, Germania fierb si dau sa dea si ele pe dinafara de atata populism spumos. In zile de sarbatoare, concerte, Craciun extremistii isi imbraca bombele cele mai bune, pun mainile pe arme si se urca la volanul camioanelor, distrugand iluzia de siguranta care a caracterizat, pana de curand, batrana Europa de Vest.

Europa de Est, o zona care a fost intotdeauna mai cu ciunga-n par, mai saraca, mai des calcata de popoare straine, mai amestecata de valurile istoriei, incepe sa fie din ce in ce mai aproape de taigaua Siberiana.

Noi, urmand imnul cantat de masinaria de propaganda ruseasca, am votat un parlament corupt, pro-rus, sau am ajutat acest vot stand in case si scarpinandu-ne in cur. Discursul sovietic este la fel ca intotdeauna, nesofisticat dar extraordinar de eficient; la fel cum cei mai scarbosi copii strica ceva si nu incearca sa minta ascunzand stricaciunea sau spunand ca nu stiu cum s-a intamplat, ci se duc, inainte ca boacana sa fie descoperita, si-si parasc, fals, fratii, fara ca ei sa fie vinovati. La fel, mesajul e ca niste forte exterioare, eventual oculte (intotdeauna trebuie sa apelezi la orice ar putea mista un popor superstitios), incearca sa slabeasca suveranitatea Romaniei, asa ca votati cu fortele exterioare care incearca sa slabeasca suveranitatea Romaniei. Si prostii cred asta si voteaza sau, la fel de rau, stau in casa.

In Asia Mica si Orientul Mijlociu, musulmanii s-au aliat cu rusii si lucreaza de zor la distrugerea ultimelor junghiuri locale din coastele celor ce vor ca femeile sa umble imbracate in cort. Ca intotdeauna, totul se intampla sub umbrela luptei impotriva terorismului, umbrela lasata deschisa de catre “prietenii” de peste ocean, anul 2016 fiind primul in care rusii au spus ca se alatura acesteia, ca niste vajnici aparatori ai lumii libere ce sunt. DIferenta dintre o revolutie menita sa imbunatateasca traiul oamenilor si terorism este, desigur, infima, asa ca rusii au ales partea sustinuta de Turcia si Iran. Pana la urma, si Nelson Mandela a fost considerat terorist la vremea lui.

Din nou, masinaria de propaganda ruseasca este incredibil de eficienta, si poate fi vazuta in toata splendoarea sa in momentul in care devine evident ca declaratiile nu au nicio treaba cu actiunile. Dar nu conteaza, continuam cu declaratiile, oamenii oricum au memoria colectiva mai scurta decat un bat de curatat in urechi, iar filtul anti-minciuna este usor de dezactivat.

Inamicul declarat este DAESH, dar actiunile sunt de a distruge Rojava, o republica definita prin democratie directa (nu ii spun a..ltfel, ca nu stiu ce prost citeste asta), cu ai sai kurzi care reprezinta (sau reprezentau) o amenintare reala pentru “bunul mers al lucrurilor” din zona. Turcii oricum au fost intotdeauna in conflct cu kurzii, Siria risca sa piarda o bucata buna de teritoriu din Nord (in care sunt unele dintre cele mai fertile bucati de pamant din toata tara) iar restul lumii musulmane vede in democratie, egalitate si in detasamentele kurde formate din femei cel mai mare inamic la adresa statului islamic. Ce-i drept, au dreptate, Kurzii au fost singura forta din zona care chiar a luptat impotriva DAESH-ului, si care a avut success in a-i impinge inapoi in Sud. Asadar, Rojava este acum strivita sub cizma ruso-turco-iraniana, trei tari atat de puternice incat nu poti decat sa te intrebi ce poate justifica un asemenea exces de forta.

Aproape in mod ironic, asta s-a mai intamplat in timpul Revolutiei Spaniole cand Catalonia Revolutionara, o republica a… la fel definita prin democratie directa a fost distrusa tot prin interventie ruseasca (fiind de fapt, unul dintre rarele momente in care s-a vazut ca rusii pot colabora cu success si cu vesticii).

De peste ocean, un Trump aparent tovaras cu Putin tace malc, iar tot batutul cu pumnul in piept despre lupta impotriva terorismului si a DAESH-ului nu mai este, acum, decat un mic susur de greier, lasand tot Orientul Mijlociu sub “protectia” rusilor si a iranienilor. Nu conteaza ca tot rahatul asta este vina lor, ca ei sunt cei care au destabilizat cel mai tare zona in ultimele decenii, acum au alte prioritati; au de construit un zid pentru ca si-au dat seama ca problemele lor sunt, de fapt, cauzate de mexicani.

In Asia, pekinezii care latra tare din Coreea de Nord au inceput sa testeze arme nucleare, iar dictatorul lor a tot schimbat vizite de curtoazie cu taica Putin. China, prieten vechi si rosu al rusilor, de vreo cativa ani incoace cumpara cu disperare aur, argint si proprietati in Europa si America, in timp ce ignora avertismentele NATO si-si creste bazele militare din Marea Chinei. Unde mai pui ca se pare ca le plac si dronele americane, asa ca au decis sa le colectioneze. Mai in Est, Japonia ignora tratatul de dupa al 2-lea Razboi Mondial care practic ii interzicea sa aiba armata si creste bugetul armatei. Nu mai spun de atentatele din zona, care sunt multe si mai sangeroase decat cele din Europa, din simplul motiv ca nici media nu a zis nimic de ele; pana la urma, ce e in afara bulei vestice nu prea conteaza, nu?

Ce vreau sa spun este ca lumea fierbe, polii puterii se schimba si e foarte probabil ca urmasii nostri sa citeasca in cartile de istorie despre 2016 drept anul in care a inceput razboiul. Ce e interesant de acum incolo e sa vedem unde se vor opri polii puterii si cum va arata lumea dupa ce se linistete in urma rahatului astuia. Bine, cine apuca.