Ieri seară mă gândeam ce frumos am reușit să fac muci, recent, o prezentare la facultate și cum, după aia, în aceeași zi, am trimis un eseu, pentru altă materie, pe care reușisem să-l scriu abia cu o seară înainte, după ce mi-am “deblocat creativitatea” cu ajutorul unor beri (așa că nu știu cât de bine a ieșit, sper doar că nu am sărit prea tare din Ballmer’s Peak https://www.explainxkcd.com/wiki/index.php/323:_Ballmer_Peak), cât de… neamenințătoare mi se pare acum treaba asta și cum sentimentul ăsta e diferit de tendința pe care o aveam acum mulți ani, pe la prima facultate, când îmi venea să mă dau cu capul de pereți dacă nu ieșea totul țuț.

Partea faină e că seara asta, când în sfârșit am prins și io de picior niște timp nestructurat, am dat de articolul ăsta, într-un fel nemoderat de algoritmi, deci pur întâmplător, care explică foarte bine care-i treaba cu perfecționismul, de unde ar putea să vină, de ce nu e neapărat cea mai bună idee să ne scăldăm la nesfârșit în apele acestuia și ce se întâmplă dacă nu reușim să-l dăm, măcar uneori (acum, eu aș zice de cele mai multe ori), la o parte.

“Perfectionism is slippery. Clinically it is reflected in a dizzying range of symptoms: depression and anxiety, obsessional disorders, narcissism of the “thin-skinned” type (when a projected grandiosity conceals intense fragility), psychosomatic illness, suicidal thoughts, body dysmorphia and eating disorders. Perfectionism has a chameleonic ability to adapt itself to different character types and vulnerabilities, which is perhaps why it has never been categorised as a discrete mental disorder.

[…]

The yearning for something that is intrinsically impossible can result only in feelings of frustration and inadequacy. My own work with perfectionists has led me to reach a similar conclusion. Yet though perfectionism can corrode our sense of self-worth, few of us would want to give up the ambition to develop and grow.

How might we protect this aspiration from the incursions of perfectionist zeal? There are no easy answers. Something about being human makes it difficult to feel that we have done, or are, enough. We are unwilling to extinguish the hope that, one day, we will be recognised as exceptional: the perfect being that our parents once placed on a pedestal.

Serge Leclaire, a French psychoanalyst, posited the intriguing idea that life sets us the task of metaphorically killing this wonderful child. We must continually renounce the fantasy of an ideal self and grieve its impossibility.”

Tot articolul e aici: https://archive.is/JaXUI

Am fost ieri sa cumpar nisip pentru pisici pentru ca se terminase de ceva vreme si deja vedeam matele cum se strambau cand ieseau din litiera cam ca mine atunci cand ies dintr-o buda de benzinarie jegoasa si ma gandesc ca data viitoare poate ar fi mai potrivit si mai igienic sa ma pis, pur si simplu, la vreun colt. Asa ca am luat masuri si m-am dus dis de dimineata pana la Cora, inainte sa merg la munca, cand, speram eu, magazinul ar fi fost inca gol (nu era).

Am ajuns la casa de marcat cu un cos in care aveam 6 saci d-aia de 9 kile fiecare, 5 deodorante (it’s complicated, mi se trage din copilarie, nu intrebati), 4 role de saci de gunoi, 3 sapunuri si doua kile de pulpa de porc (acum ca citesc asta, ma sperie, nu mi-am dat seama ca OCD-ul kicked in si le-am si luat pe toate in ordine). M-am uitat in jur si am vazut o mare de oameni cu masti pe figura si manusi in maini care se uitau la mine cu sprancenele ridicate asa ca-n desene animate, pana dupa linia parului, de parca nu intelegeau cum pot sa fiu atat de prost incat sa ma pregatesc pentru sfarsitul lumii cu nisip de matze, saci de gunoi si deodorant.

Ce-i drept, eram total anti-curent. M-am uitat pe rafturi cand ma plimbam prin magazin si in zonele de faina, zahar si conserve, desi inca mai erau produse pe rafturi, erau si paleti intre rafturi, unii pe jumatate goi, semn ca angajatii tocmai facusera o completare cu marfa proaspata.

In zona de ulei nu erau nici paleti si nici ulei. Doar ala de floarea soarelui, sa fim intelesi, ca toate celelalte erau din plin. Deci, cine vrea sa se pregateasca de armageddon a pierdut trenul, asta e, trebuie sa o arda in figuri cu oloi de masline.

Pe la carne liniste si pace, adica nicio urma de nimic pre-ambalat in caserola, in schimb in zona de “vrac” nu erau probleme. Am luat doua kile de pulpa, planuiesc un curry mai incolo, cand o sa fie panica mai mare si stiu ca o sa saliveze vecinul ala care nu si-a luat decat orez simplu si care o sa se prinda abia mult prea tarziu ca e de cacat sa il mananci fara sos.

Am fost si pe la cosmetice, peste tot parea in regula pana am ajuns in zona produselor dezinfectante, unde era un raft intreg, pe 4-5 niveluri, dedicat spirtului. Raftul in curs accelerat de golire, doi baieti foarte bine facuti incarcau ultimele doua baxuri intr-un carucior deja agomerat de malai, orez si ulei (au prins ulei, norocosii!). Am gasit si eu doua sticle de spirt cazute pe jos la vreo doi metri de ei, probabil nu avusesera loc in vreun alt carucior supraaglomerat, asa ca le-am luam si le-am pus repede la mine-n cos. Nu suficient de repede, m-au vazut baietii aia, au marait un pic dar m-am facut repede nevazut, asa ca am scapat basma curata.

Pe la sapunuri nu erau probleme de stoc in afara de raftul cu Protex. Acolo nu mai era nimic-nimic. Tocmai trecea o babuta pe acolo care ofta catre o nepoata, ceva: “oooof, nu mai e sapun dintr-ala bun, asta e, nu mai luam nimic”. Nepota-sa a apucat sa zica ceva de genul “da’ sa luam atunci…” dar baba era deja plecata pusca inspre raftul cu spirt, asa ca a lasat-o balta. Apropo de lasat, am lasat aici o sticla de spirt; m-am gandit un pic si deja mi se pareau prea multe doua. Am luat 3 sapunuri Palmolive, nu de alta, dar ma simteam prost sa plec de-acolo cu mana goala.

La deodorante m-a batut un gand sa ma intorc dupa sticla de spirt lasata la sapun, dar trebuia sa trec pe langa baietii de mai devreme, asa ca am zis ca nu-i bai, m-oi descurca eu cu una singura.

Revenind la casa, dupa ce ma uit in jur si-mi dau seama cat de inadecvat sunt, ma uit din nou in cos si vad sticla de spirt care ramasese acolo. Imi aduc aminte ca ultima data cand am vrut sa folosesc spirt a fost cand m-am mutat in apartament si am vrut sa curat niste vopsea de pe geamuri dar m-am prins ca o lama e mai buna decat licoarea magica, asa ca am pus sticla neinceputa in acelasi sertar in care sta, cred, de vreo 9 ani. Sper sa nu se fi evaporat de tot, poate mai scot niste bani din ea pe OLX, o vand pe post de Mona XO, pentru cunoscatori.

Asa ca ratiunea a invins, am luat sticla de spirt din cos si am pus-o, pe ascuns, cu maxim de jena, pe raftul cu guma de mestecat de la casa. Am luat si o cutie de Orbit, nu aveam neaparat nevoie dar chiar nu voiam sa se prinda cineva ca am facut ce am facut si voiam sa explic cumva miscarea mainii spre raft. E ok, pun pariu ca m-a filat ala din spatele meu si ca a luat-o el, cu manuta lui protejata de o manusa chirurgicala cu care se scarpina compulsiv la nas, pe sub masca, din 2 in 2 minute. Si pot pune la fel pariu ca s-a gandit ca eu sunt motivul pentru care rasa umana nu va reusi sa supravietuiasca unui scenariu apocaliptic nuclear. D-aia rezista gandacii, ca aia isi fac stocuri, taticule, de spirt, de faina, zahar si ulei, nu de nisip de pisici si deodorant, ca toti fraierii.