fb

Hai sa bat si eu apa in piua un pic despre relevanta si utilitatea Facebook-ului in vietile noastre.

Acum o saptamana si un pic, pe 1 februarie, am postat pe Facebook ca a fost descoperit un tratament impotriva cancerului, tratament care a fost testat pe soareci cu rezultate extraordinare, fara efecte adverse (chiar de-ar fi, oricum e greu sa fie mai rau decat chemoterapia), si ca vor sa treaca si la teste pe oameni. Pe scurt, asta e o veste extraordinara, acesta fiind unul dintre primele tratamente alternative la operatie+chemo din ultima vreme.

Ieri, m-am gandit sa fac un experiment. Am cautat pe google images “funny cat meme”, am luat la plesneala a 5-a imagine si am postat-o, fara comentariu, fara nimic. E o poza cu care nici macar nu ma identific, pentru ca I’m awesome si atunci cand dorm (ba chiar epic, daca e sa ma iau dupa SnoreLab).

Din astea doua postari, una a primit peste douazeci de like-uri, a doua a primit fix zero. Nu mai scriam daca nu era asa dar da, cea cu pisica a fost cea mai populara.

Din chestia asta, as putea trage mai multe concluzii. Cine nu stie cum functioneaza platforma asta, ar putea spune ca oamenii sunt superficiali, ca nu au chef sa citeasca si ca de ce postez prostii plictisitoare, oricum? Ca articolul asta, pe care-l citesti acum, de exemplu. Partial adevarat, dar mai bine am putea sa ne uitam la cum functioneaza algoritmii din spatele Facebook si cum organizeaza ei postarile din timeline.

Facebook e o afacere. Scopul sau e de a face bani, iar monetizarea se face cu ajutorul reclamelor, mai exact a celor targetate. Din cauza ca impartasim o groaza de date despre noi, treaba asta e foarte usoara si foarte eficienta. Reclamele targetate in cazul FB se impart in doua categorii: cele pasive, cu care nu poti sa interactionezi (in afara de click pe ele – cele din side-bar, in general) si cele interactive, cu care poti sa interactionezi (like, share, comment).

Dar, pentru ca Facebook sa fie in continuare o afacere profitabila, platforma asta trebuie sa fie foarte buna in a ne convinge sa petrecem cat mai mult timp pe ea si sa continuam sa impartasim informatii despre noi. Mecanismul prin care face asta se bazeaza pe exploatarea sistemului de recompense, mai ales a recompenselor pe termen scurt. Cele care ne fac sa ne simtim fericiti instant, dar care, de regula, nu sunt foarte benefice pe termen lung. Cum ar fi fast-food-ul. Nimic nu te binedispune mai mult decat un HappyMeal, nu? Ce conteaza ca vei fi obez, diabetic si cu probleme la inima?

Totul, dar absolut totul din interfata e gandit astfel incat sa “gadile” mecanismul asta si sa ne faca un pic mai “fericiti”, de la notificarile cu rosu (nu stii daca e un like, un comentariu, o postare a unui prieten intr-un grup, o reclama, dar e cu rosu si e fain, asa ca o sa dau click pe ea, yay!), pana la locatia butoanelor, a meniurilor, chiar si iconita globului care a fost schimbata pentru a-ti arata continentul pe care te afli.

Problema cu mecanismul asta este ca genereaza dependenta, la fel cum alcoolul, tigarile si drogurile o fac (alte chestii care te fac sa te simti bine rapid si pe termen scurt).

Acum ceva vreme, Facebook-ul a introdus reactiile. Love, Haha, Wow, Sad, Angry. Oamenii se simteau aiurea sa dea Like unei stiri despre un viol, un atentat, sau oricarei postari in general triste. Asa ca Facebook a “cedat” si le-a adaugat.

Dar stai, daca tot le ai, de ce sa nu si profiti de pe urma lor, nu? Dupa ce a asteptat un pic sa adune date relevante din reactiile nou introduse, Zuckerberg a declarat ca, incepand cu 2018, va fi introdus un bias puternic in favoarea postarilor care ne fac sa ne simtim bine si care promoveaza interactiunile “meaningful”. Ce inseamna meaningful, nu stim, dar stim ca site-ul asta e o afacere care are nevoie de multi, multi, multi utilizatori, si ca in ultima vreme traficul a cam scazut. In contextul asta, meaningful ar putea fi orice ii tine pe oameni cu ochii lipiti de ecran si cu degetul scrolland, eventual obisnuindu-se sa dea mai multe like-uri (sau reactii, whetever), astfel incat sansele de a da si peste o reclama sa creasca.

Avand in vedere bias-ul trecut, cel care intai iti erau puse in fata postarile platite, dupa care, poate, cele cu adevarat postate si sharuite de cei din lista ta de prieteni, si bias-ul curent, cel pentru promovarea interactiunilor “meaningful”, ajungem la o mare varza in ceea ce priveste “recomandarile” (oricum recomandarile sunt cam tot ce vedem pe Facebook). Nu ca inainte ar fi fost mai ok.

Problema cu algoritmii astia care decid in locul nostru ce anume ar trebui sa consumam, este ca nu sunt umani. Recomandarea unui continut sau a altuia este o treaba foarte complexa, care depinde de niste lucruri pe care nu am reusit inca sa le replicam artificial. Un algoritm ar trebui sa aiba simt critic, bullshit-filter, sensibilitate culturala, capacitatea de a interpreta informatia in functie de context. Exista oameni care sunt buni la asta, asa supravietuiau ziarele si publicatiile inainte de epoca internet. Ba chiar si dupa ce a devenit mainstream internetul, existau bloggeri, critici care scriau publicatii online, recenzii scrise de oameni, etc. Exista un filtru uman, foarte bun, de altfel.

Dar sa revenim la superficialitatea oamenilor. Spuneam ca este doar partial adevarata si ca faptul ca pur si simplu nu vezi postarea ar putea duce, ei bine, la ramanerea acesteia in anonimat.

Asa cum spuneam mai sus, oamenii se pricep destul de bine sa filtreze informatiile, dar au nevoie de timp si spatiu pentru a face asta, pentru ca e destul de obositor. Din cauza asta, editorii umani, cei care doar cu asta se ocupa, sunt foarte utili. Nu erau toti extraordinar de buni, dar aveau ceva de pierdut: reputatia. Fara reputatie, nu mai ramaneau pe piata si trebuiau sa se reorienteze catre o alta activitate (sau sa-si gaseasca alta nisa). Un fel de filtru pentru cei care filtreaza informatia, un sistem bun si sustenabil.

Dar acum nu mai suntem in contact direct cu ei, ci cu un algoritm biased catre reclame, click-bait-uri, si alte prostii superficiale care ne fac fericiti repede-repejor. Acum avem in fata un feed care nu se mai termina (care tot e o chestie facuta anume, sa nu te opresti asa de repede din scrollat si “dezgropat” lucruri “interesante”), plin de zgomot: in el gasim atat postari lungi si posibil interesante, cat si postari lungi si neimportante, statusuri sharuite de prietenii nostri, reclame, poze, reclame, alte statusuri, ceva fake news de la comisarul sau alt site de duzina, reclame.

Pentru ca e ca un vanzator enervant care incearca sa ne bage rahaturi pe gat (oamenii nu au iubit niciodata reclamele), reputatia algoritmului e la pamant, asa ca incercam sa filtram noi din zgomotul de pe feed. Dar e mult si nu se mai termina. Fiind atat obositi cat si deja antrenati ca, in momentul in care intram pe Facebook sa ne asteptam la si sa reactionam la quick rewards, normal ca vom dori sa dam like la ceva lejer, dupa care sa sarim peste chestiile mai greu de consumat, dupa care iar ceva lejer (you get a high cand apreciezi ceva si faci acest lucru public, apropo).

Asa ajunge o poza cu o pisica luata la intamplare de pe internet sa fie mai apreciata decat o stire despre un posibil leac impotriva cancerului.

Ce putem face? Pai, putem reactiona fix ca inainte cand, in momentul in care calitatea si reputatia unei surse de informatii scadea, ne orientam catre alta sursa. Schimbam ziarul, revista, scoteam blogul din RSS reader, nu mai intram pe site-ul respectiv. Putem renunta la algoritmii astia, numai ca, din pacate, treaba asta e la fel de dificila ca renuntatul la fumat. Nu e doar un ziar sau o publicatie. E un drog.

Problema drogurilor e ca, dupa ce devenim dependenti de ele, efectele negative incep sa fie din ce in ce mai vizibile. In cazul Facebook-ului, faptul ca ne-a obisnuit cu un anumit nivel de superficialitate si ca ne bombardeaza cu ce informatii vrea el (preferabil )informatiile extrem de multe si filtrate prost incep sa aiba efecte si in viata reala. Relatiile (atat de prietenie cat si sentimentale) sunt mai greu de mentinut, lucrurile care nu ne aduc satisfactie imediata sunt din ce in ce mai dificile si ajungem sa renuntam la ele in favoarea celor care ne “gadila” frumos si repede.

Apropo, va recomand Minunata Lume Noua a lui Huxley si, mai ales daca nu le prea aveti cu cititul, serialul Black Mirror.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *