Yearly Archives: 2017

Enter title here. Sau ceva de genul.

Daca as fi in locul tau, as citi asta inainte de a da cu ochii pe ce am scris eu mai jos. 

Acum, trecand peste chestiile legate de spiritualitate si peste cuvantul “mindfulness” care ma irita la culme pentru ca e la mijlocul a o groaza de escrocherii (orice lucru bun trebuie sa fie abuzat, nu?), cred ca ceea ce a scris nenea ala in articolul din link e adevarat si seamana mult cu ceea ce faceam acum ceva vreme, cand mi se spunea ca sunt un ascultator bun (si cand scriam pe blog chestii relevante, de care sunt inca oarecum mandru).

Din pacate, in ultimul timp am devenit un pic reactiv si – total atipic – uneori ma trezesc vorbind aiurea in tramvai fara a avea neaparat ceva de spus.

Ce nu scrie in articolul ala este ca, pentru a putea fi un ascultator bun si pentru ca toate exercitiile alea de introspectie sa functioneze, ai nevoie de cineva care sa fie, la randul sau, un ascultator bun cu tine. Care sa te puna pe tine pe primul loc (dar cu adevarat, nu doar declarativ – adica sa ii pese mai mult de ala din fata sa decat de rahaturile proprii), macar un pic, si care sa nu raspunda cu “stai sa vezi ce am facut eu” cu scopul de a intra in competitie cu tine, si nici care sa inceapa sa vorbeasca despre un alt subiect, care nu are nicio treaba cu starea ta de spirit sau cu ce spuneai tu mai devreme, rupand cursul conversatiei in mod artificial.

Cineva care sa fie interesat de ce spui, sa-ti puna intrebari, sa vrea sa afle mai multe despre ce ai tu de zis, nu care sa-si spuna “bun, da, te-am ascultat, bravo, ma doare-n cur, acu’ hai sa vorbesc despre mine”. Ce-i frumos e ca nimeni nu o sa se simta vreodata neascultat, pentru ca la un moment dat te saturi de vorbit si ii spui tu celuilalt sa mai zica el/ea de ce-l roade. Si atunci sunteti toti fericiti si cu curatenia la mansarda facuta.

E ca un fel de circle jerk, ca sa ii spun asa, un pic vulgar, in lipsa caruia devii foarte singur intr-o mare de oameni.

Pe vremuri ii zicea prietenie… cand stateai si vorbeai despre chestii toata noaptea, fara sa simti nevoia sa te duci intr-un club zgomotos in care lumea oricum nu vorbeste pentru ca e prea ocupata cu a fi cool in singuratate, si fara sa simti nevoia sa-ti verifici cacatul digital din buzunar, poate-poate iti mai ridica cineva, cu un like, spiritul spart ca o oglinda aruncata-n coltul camerei, in care nu se mai uita nici dracu.

Asta asa, in ceas de noapte si pentru ca suntem toti prieteni aici. 🙂

Prima data

Imi aduc aminte casa in care trebuia sa aiba loc concertul, artistii care-si pregateau instrumentele, zumzetul international al oamenilor care asteptau in timp ce stateau pe unde apucau, inghesuiti pe canapea, pe scaune, pe jos sau in picioare. Eram, amandoi, parte din ceva mare intr-un loc mic.

Poate ignoram cantecul asta daca prima data cand il auzeam nu era dupa ce fusesem deja prea mult timp departe unul de celalalt. Daca nu eram in Cambridge, departe de prieteni si de tot ce a insemnat viata noastra pana atunci. Daca nu ne aveam decat unul pe altul. Daca Joseph & Maia nu ar fi cantat la 2-3 metri de noi, si daca nu eram intr-o camera de zi in care vreo 30 de oameni nu aveau curaj nici macar sa respire.

Ochii cascati mari, pielea gaina si, recunosc, apa care se incapatana sa iasa pe langa gene. Cam ca acum, cand am ascultat-o pentru prima data dupa cateva luni.

… asa ca da, mi-e dor si mi-e urat fara tine.

Mancatul de sub unghii

Daca ii intrebi, sunt cei mai tari din lume, cei mai bogati, cei mai urbanizati, cei cu puterea de cumparare cea mai mare. Ei sunt mai cu mot in frunte si se descurca mai bine de unii singuri, asa ca da-i dracului de Europeni, cu Uniunea lor cu tot. Sunt peste lumea intai, toti ceilalti sunt de cacat. Si mai fac si glume bune.

Avand asta in minte, isi cumpara o casa pe 4 nivele (demisol, parter, etaj 1, mansarda) intr-o zona de super fite, intr-un oras nu tocmai ieftin. Isi cumpara fiecare cate o masina faina, el cu felina pe capota, ea cu multe cerculete si 4×4. Isi cumpara cea mai mare plasma pe care am vazut-o in viata mea, cat un perete intreg (nu exagerez). Nu conteaza ca stau la 2 metri de ea, ca deh, asa sunt livingurile pe aici.

Cu toate astea, cultura locala le spune ca, in acelasi timp, trebuie sa fie “chibzuiti”.

Asa ca inchiriaza mansarda pentru a-si suplimenta veniturile. Fierbatorul de apa care face zgomote dubioase nu e inlocuit, e scos din priza dupa ce e folosit. Masina de spalat trebuie sa spele doar la 40 de grade, programul de juma’ de ora (nu conteaza ca nici nu spala nici nu clateste pe programul ala), ca la 60 de grade si doua ore consuma prea mult curent si apa. Termostatul in casa e setat pe 18 grade, iar caldura merge doar de 3 ori pe zi, cate o ora de fiecare data. Cand gatesc, nu deschid geamul pentru ca iese caldura (nu, nu au auzit de hote) si nici nu inchid usa de la bucatarie, asa ca pute a ceapa prajita de la demisol la mansarda.

Si, pentru ca nimic nu e perfect, uneori incalzirea “se strica”. Curios este ca, de fiecare data, fix romanul si italianul care inchiriaza cele doua camere de la mansarda sunt primii care se prind ca in casa e frig de-ti ingheata cacatu-n mate. Dupa care incalzirea “isi revine”. Miraculos.

Astazi dimineata erau 16 grade in camera, iar in seara asta, cand am ajuns acasa, erau un pic sub 12. M-am dus la proprietara, am intrebat-o daca nu i se pare ca e un pic cam rece, la care ea mi-a pus placa cu “asa e programat, eu nu ma pricep, stie sotul, da’ el nu e acasa”. Ma uit la controller, era pe off, asa ca m-am dus la colegul de mansarda sa il intreb daca nu-l deranjeaza chestia asta. Mi-a zis ca da, dupa care mi-a aratat, discret, aeroterma din coltul camerei. Am dat din cap, m-am incaltat si m-am dus sa-mi iau si eu una. Poza e facuta dupa ce am pornit-o, de aia arata aproape 13 grade. La juma’ de ora dupa ce am luat aeroterma, si-a “revenit” si caldura-n calorifere. Sotul inca nu ajunsese acasa dar controllerul trecuse, miraculos, pe “on”.

Civilizatii astia de care scriu tusesc magareste, pe doua voci, de o luna. Acum cateva zile, ea imi spunea ca nu intelege cum de nu le trece raceala asta odata. Sa le explic?

As prefera sa stau in apartamentul meu din Romania, sa castig mai putin, daca e, dar macar sa am caldura-n casa. Sa o dau dracului de treaba si sa schimb ceva cand se strica, nu sa stau sa astept pana imi ia foc casa din cauza ca mi-a explodat fierbatorul de apa in fata. Sa imi spal hainele astfel incat sa nu imi iasa bube pe piele din cauza ca nu au fost clatite cum trebuie de detergent, si nici sa nu puta a transpiratie cand le scot din masina pentru ca, de fapt, nu s-au spalat.

Casa mai mare, televizor, masini? Ma lipsesc. Prefer sa mananc din farfurie, nu de sub unghii.