Monthly Archives: May 2016

drum-ntins

Acum cateva ore ii comentam pe facebook, usor acid, unui tip pe care nu-l stiu in viata reala. Postase un filmulet cu niste gasti de cocalari pe motociclete care o ard pe o roata, in grupuri haotice, si adaugase caption-ul “freedom”.

M-am gandit ca e o idee faina sa-i arat ce inseamna freedom, de fapt, asa ca i-am dat reply si am postat o poza cu o mobra plina de bagaje, pe un drum neasfaltat, in spatele careia era unul dintre cele mai misto peisaje pe care poti sa le vezi vreodata.

A raspuns: “prea batranesc pentru mine”.

Dar e ok. E ok, pentru ca sunt usor ametit din cauza (datorita? sa traiaisca!) prietenului Tallisker, trai-i-ar Storm-ul sa-i traiasca.

Revenind, e ok pentru ca de vreo doua ore adun materiale pentru a face un traseu cu mobra prin Scotia (de ce sa nu profit, daca tot sunt aici, la vreo doua aruncaturi de prajina de highlands…), si tocmai mi-am seama de o chestie.

Mi-am dat seama ca, dupa ce m-am uitat la cati kilomteri are traseul si am vazut ca am ajuns la vreo 3000, asa, rotunjind in minus, prima reactie nu a fost de “sa-mi bag p…icioarele, ce mult e”.

Prima reactie a fost “pai is oleaca cam putini, cre’ ca ar mai intra ceva acolo”. Nu, nu-s nebun, stiu ca unii isi baga mobra la iernat la sfarsitul lui August dupa ce au facut 3000 de km tot anul si sunt fericiti ca au avut un sezon plin. Da’ la fel sunt oameni care, dupa 1000 de km de mers cu motorul, beau o bere, fac un dus, se baga la somn, iar a doua zi se trezesc, beau o cafea, si mai baga inca 1000.

Asa ca… ce ar mai intra? Ar mai intra ceva libertate. Niste freedom dintr-asta.

Libertatea mea e fericirea mea, iar fericirea nu am gasit-o pe o roata, grabindu-ma prin oras catre urmatorul semafor. Am gasit-o cand am ajuns departe, cand am vazut locuri noi, cand am fost plouat, cand m-am dat pe drumuri faine si ondulate, cand am stat noaptea la cort.

Cativa dintre cei mai buni prieteni de-ai mei din adolescenta au fost motociclisti (unii inca mai sunt). Am invatat mirosul de benzina de mic, am mers pasager cu o casca de infanterist nazist in cap, am invatat cum sunt, in realitate, cei care merg pe doua roti. Cei care fac asta nu pentru ca e cool si pica fetele ca mustele, ci pentru ca asa simt acolo undeva in adancul lor. Pentru ca asta e libertatea. Sa simti aerul in ochi si musca in dinti. Sa ai mainile unse cu ulei, iar buzunarele unse cu bani de gaz si-atat.

Asa ca mi-e greu sa inteleg cum cineva poate trai intr-o cutie atat de mica incat sa creada ca esenta “freedom-ului” sta in comportamentul unor cocalari samantari de Victoriei cu impresii de outlaws, care nu sunt nimic altceva decat o gasca de adulti cu mintea blocata in teribilismul adolescentei.

Cu toate astea, incerc sa raman cu mintea destupata si sa accept ca sunt unii oameni care vad chestia asta drept “freedom”.

Incerc, incerc, dar, totusi… doar 3000 de km?