Monthly Archives: June 2013

Livrați-aș coletu’!

Sistemele de curierat moderne sunt niște nestemate ale logicii și organizării umane. Pe bune, nu am decât cuvinte de laudă la adresa celor care stau în spatele logisticii, o mână de indivizi care au o dexteritate mentală ce probabil ar pune la respect multi generali de armată.

Totul este monitorizat cu precizie, nodurile de distribuție sunt poziționate strategic, nimic nu se pierde, pot afla când pleacă pachetul meu din localitatea anonimă în care-și are depozitul magazinul de unde mi-am cumpărat rahaturile, când ajunge și când pleacă din următorul centru de distribuție, Herne-Boernig, apoi din Nurnberg, Viena, Vecses, după care… nimic, sănătate și la revedere. Coletul meu ajunge în gaura neagră numită România, văgăună în care nici măcar cei de la relatii cu clienții nu-mi pot spune ce dracu se întâmplă.

Apoi, mă trezesc dintr-o dată cu un telefon dat de Ghiță care așteaptă cu cutia-n brațe la portiță, Și Ghițuș ăsta îmi spune suav la telefon, cu o voce d-aia de domnișoară la 60 de ani căreia îi pute tot și care se irită de la orice îndrăznește să nu fie în ton cu standardele ei unice, în neconcordanță cu acelea ale societății în care trăiește. În fine, îmi spune să cobor mai repede și să îl scap de cutie, că el se grăbește și nu stă după fundul meu.

La Ghițuș nu merge cu scuze penibile gen “stați vă rog 10 minute să-mi trag nădragii”, sau “dacă nu puteți sta 10 minute, lăsați vă rog coletul la recepție, e ok, am încredere în cei de acolo”. El mă vrea pe mine și mă vrea acum, iar dacă nu pot în secunda asta, nu-i bai, trece și mâine prin zonă. Dar nu care cumva să mă pună naiba să nu răspund sprințar nici a doua zi la apel, că auf wiedersehen, dăm coletul la retur. Mai ceva ca un neamț, monșer.

Acuma, io-l înțeleg pe om, probabil are mult de muncă, e grăbit. Dar sper să mă înțeleagă și el pe mine că, datorită grabei ăsteia inexplicabile, am simțit nevoia să depun o reclamație. Adică, cine știe, o fi vreo problemă de la firmă, vreo greșeală, ceva, de i-au încărcat programul atât de tare. Iar în cazul ăsta, să-mi fie cu pardon, dar Ghițuș ar trebui să-mi fie recunoscător – mă gândesc că o asemenea intervenție din partea mea ar putea avea ca rezultat eliberarea măcar parțială a programului său. Sau, cine știe, poate chiar îl eliberează de tot, că e păcat să trăiești stresat.