Ce mi-a spus Roxana acum câteva zile

Sau, mai degrabă, ce nu mi-a spus.

Nu mi-a spus că ar trebui să renunț la a mai judeca după aparențe. Că uneori e ok să arunci la gunoi jobul de birou și să o iei din nou de la zero. Că ceea ce-ți place să faci e mai important decât ceea ce-ți aduce bani. Că trebuie să fii demn și să nu te plângi de greutățile vieții – nu, nu a spus asta, dar a fost suficient să-și țină coloana dreaptă. Că a avea un vis te ajută să plutești, dar că a te apropia de visul ăsta și a-i simți textura printre degete te face să zbori.

Bun, ca să terminăm cu mugetările pseudointelectuale de liceean visător pe care uneori simt nevoia să le debitez, ce m-a dat pe spate a fost următoarea chestie:

Mi-a spus că nu vrea să lucreze într-o clinică privată, fie ea în țară sau afară, deși asta ar însemna un salariu mai mare, mediu mai curat și oameni mai prietenoși. Că vrea în spital, acolo unde sunt cazurile cu adevărat “frumoase”, unde poate să ajute. Că ar dori să ajute bătrânii, că poate ar rezista în fața bolnavilor în stadiu terminal, dar în mod sigur nu ar putea să vadă copii cu viitorul distrus.

Iar eu nu i-am spus că, deși e doar un kinetoterapeut care își duce zilele masând corporatiști grași, pentru cele de mai sus o respect mai mult decât aș putea respecta un mucos cu aere de manager care minte pentru a-și picta o imagine de om mai valoros decât este.

Leave a Reply

Your e-mail address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.