Că astăzi m-am trezit prins între două clișee, așa cum prinzi un iepure între faruri, fără să mai am putere să ripostez cu altceva în afară de tâmpenia “things I cannot change, I accept”. Eu, cel care îi ridicam în slăvi tocmai pe cei care schimbă lumea luptând cu morile de vânt: https://rasebo.ro/2011/10/06/frumosii-nebuni.html
Că nu știu dacă să fiu slab și să mă refugiez într-una dintre sticlele de vin bun care mă așteaptă în rastel, sperând că nu voi intra într-o spirală descendentă, sau dacă să înnăbuș explozia în mine și să sper că nu rupe nimic, așa cum a rupt cea de anul trecut.
Că inima nu ține cont de logică. Că stabilitatea și ordinea proaspăt descoperite s-au dus dracului. Că fericirea e un pitic. Sau nu e. Acum nu e.