Zapaday.com

Zapaday este o unealtă foarte, foarte faină cu care mă tot joc de câteva zile încoace. Este un calendar global, o agendă în care sunt trecute o tonă de evenimente ce vor avea loc peste o zi, peste o săptămână, peste un an. Sunt o groaza de domenii acoperite: de la alegeri, summit-uri, întâlniri diplomatice, până la meciuri, concerte, expoziţii, lansări de discuri/carte/software, etc. Evenimentele pot fi introduse ori de echipa zapaday (impropriu spus, e un bot care crawlează mai multe site-uri, echipa doar editează/moderează), ori de comunitate.

Nu e prima unealtă de acest gen, dar este prima care oferă informaţiile astea în mod gratuit. Până acum, dacă voiai să ai acces la aşa ceva, trebuia să scoţi din buzunar sume destul de frumoase de bani, sume pe care nu şi le permiteau decât poate cei al căror job chiar depindea de aşa o unealtă (agenţii de presă, media, diverse instituţii, etc.).

Băieţii sunt în Alpha momentan, lansează Beta-ul public peste câteva zile, pe 5 ianuarie, deci baza de date cu evenimente nu este chiar atât de bine dezvoltată (România, de exemplu, nu prea există). Totuşi, chiar şi-n stadiul ăsta incipient, site-ul pare bine construit, iar serviciul e util şi interesant (dacă eşti blogger sau jurnalist, Zapaday este o mină de aur). Sper doar să se descurce pe viitor şi dpdv. financiar şi să nu fie nevoiţi să închidă taraba, dar nici să nu se apuce să ceară bani pentru a avea acces la informaţii.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *