Monthly Archives: January 2012

Twitter Weekly for 2012-01-22

Powered by Twitter Tools

Aproape un sfert de înţelepciune la un sfert de veac

Mulţumesc contează. Contează atât când îl primeşti, cât şi când îl faci cadou altcuiva. Bunicii şi părinţii mei erau foarte stricţi din punctul ăsta de vedere şi-mi aduceau aminte să zic mulţumesc de fiecare dată când uitam. Mi-a intrat în reflex de-a lungul timpului, dar, pe lângă automatism, a şi început să-mi placă efectul pe care-l are cuvântul ăsta asupra oamenilor. Îmi place sticlirea aia specială care apare în ochii celor care nu se aşteaptă la mulţumesc. Din păcate, dacă prin anii ’90 mai vedeam părinţi care-şi corectau odraslele,  acum cei care fac asta sunt o raritate. E păcat. Fără “mulţumesc” suntem un popor din ce în ce mai trist, mai ignorant, mai puțin capabil de a aprecia munca celuilalt.

Întotdeauna să răspunzi. Nu fi un înfumurat, nu te considera mai deştept sau mai valoros decât ceilalţi, pentru că nu eşti.  Dar nu fi nici timid, retras, antisocial. Răspunde la salutul unui necunoscut, la mesaje, la e-mail-uri, la comentariile de pe blog, facebook sau twitter. Nu doar la cele bune, ci la tot. Feedback-ul negativ, atunci când îl primeşti, este o comoară. Cei care-ţi spun cu ce greşeşti sunt poate cei mai de valoare prieteni sau aliaţi pe care-i poţi avea. Şi oricum, în general este un sentiment mişto să vezi că efortul pe care l-ai făcut pentru a stimula doi neuroni, a deschide gura sau a muta degetele pe tastatură este apreciat.

Nu uita să visezi şi să-ţi imaginezi imposibilul. Fără oprire, fără limite, fără reguli. Când eram mici voiam să fim astronauţi, balerine, pompieri. Ne jucam cu o cărămidă şi spuneam că e o navă spaţială. Ne jucam cu un camion şi spuneam că e cărămidă. O piatră putea fi o roată de maşină, Enterprise, un Ferrari, un bloc, o planetă, un soldat, orice. Adulţii nu trebuie să fie scorţoşi şi plictisitori. Go wild!

Tu contezi, tu nu eşti mic şi neînsemnat. Tu poţi fi pietricica care împânzeşte tot lacul cu valuri.  Tu poţi crea şi, cu puţin noroc, inspira. Tu poţi să votezi şi nu să stai acasă. Nu-i pedepseşti pe cei ce se vor aleşi, singurul pedepsit eşti vei fi tu. Tu poţi să freci la cap poliţia, adp-ul, primăria, parlamentul şi, de ce nu, preşedintele pentru a ţi se rezolva o problemă. Da, poţi. Tu, împreună cu ceilalţi la fel ca tine, eşti o forţă mult mai mare decât poate orice politician corupt poate stăpâni. Pe de altă parte, tu eşti bun, tu eşti deştept, tu eşti important (trebuie citit articolul, chiar dacă e mai lung).

Nu minţi, nu încerca să manipulezi. Oamenii au, în general, un detector de bullshituri mai bun decât te-ai aştepta. Şi să zicem că reueşti să scapi o odată, de două ori, de zece ori, până la urmă vei da cu uliciorul de pământ şi o vei muşca. Rău de tot. Apoi, nu-ţi place când ţi se întâmplă ţie, sunt sigur.

Fii flexibil şi spontan, pentru că nimic nu este bătut în cuie. Mâine cade un ghiveci şi tu sau cineva apropiat ţie îşi încetează existenţa. Mâine începe războiul. Mâine eşti dat afară de la serviciu. Mâine cade blocul în urma unui cutremur. Mâine câştigi la lotto. Mâine primeşti o mărire de salariu. Mâine îţi găseşti jumătatea. Mâine te alege un căţel pe stradă pentru a-i fi stăpân. Aşteaptă-te la neaşteptat, învaţă să primeşti surprizele cu demnitate, şi trăieşte, în pula mea, fără a te teme de niciun drob de sare.

Tratează-i pe alţii la fel cum ai vrea tu să fii tratat. Aici nu vorbim despre cei care se aşteaptă să fie trataţi ca nişte cerşetori pentru că trăim în România şi asta ne ocupă tot timpul. Fataliştii ăştia de doi bani reprezintă fix acea masă imensă, acea gaură neagră care-i atrage, care alimentează ura şi comportamentul de doi lei al celor care, de fapt, de bine sau de rău şi-ar dori un mediu mai civilizat. Cel din faţa ta a făcut ceva mişto şi tu, dacă ai fi în locul lui ai dori să fii apreciat? Apreciază-l! A greşit şi crezi că trebuie să fie pedepsit? Ţie, dacă ai fi în locul lui, ce pedeapsă ţi s-ar părea onorabilă? Apropo, onoarea este un defect doar în ochii unui psihopat. Fii onorabil!

În final, poate cel mai de valoare lucru pe care l-am învăţat este că toate cele de mai sus pot fi nişte aberaţii crunte şi e absolut normal să mă înşel. Pe bune, chiar e ok să nu ai dreptate.