Pentru TSK, cel care a venit cu ideea, proiectul ăsta ar trebui să fie o încercare de a vedea lumea prin ochii unui analfabet. Lumea unuia pe lângă care trec toate ofertele verii cu produsul minune 13-în-1 şi-un sugiuc gratis, în care afişele lipite pe stâlpi sunt doar nişte pătrăţele colorate ciudat, în care comanda la restaurant nu se face după meniu, iar plata consumaţiei se face sperând că chelnerul nu te trage în piept când citeşte totalul de pe chitanţă.

Pentru mine, deşi sună pretenţios, proiectul are rol terapeutic. Este un refugiu digital din calea reclamelor de pe stâlpi, firmelor agresive cu neoane şi litere fosforescente, din faţa super-ofertelor, a pliantelor, a reducerilor şi a preţurilor afişate cu caractere de-o şchioapă pe sticla vitrinelor mici şi hidoase, vitrine care parcă încearcă să te apuce cu gheare formate din mai-sus-menţionatele cifre şi litere, să te tragă înăuntru şi să-ţi golească, dacă se poate, atât portofelul cât şi contul bancar.

“Fericiţi cei săraci cu duhul” scria un anume Matei acum multe sute de ani, nu?

În orice caz, ideea nu este originală. Deşi scopul este oarecum diferit, ne-am inspirat din ceea ce a făcut Matt Siber într-al său Untitled Project.