Din Lebăda Neagră, de Nassim Nicholas Taleb:

Scriitorul Umberto Eco aparţine acelei clase restrânse a savanţilor care sunt enciclopedici, păturnzători şi, în acelaşi timp, deloc plictisitori. El este proprietarul unei mari biblioteci (de treizeci de mii de cărţi) şi îşi împarte vizitatorii în două categorii: cei care au o reacţie de genul “Oo! Signore professore dottore Eco, ce bibliotecă aveţi! Câte cărţi aţi citit din ea?” şi ceilalţi – alcătuind o foarte strânsă minoritate -, care înţeleg că o bibliotecă personală nu este un accesoriu pentru împăunare, ci o unealtă de cercetare. Cărţile scrie sunt cu mult mai puţin demne de pretuire decât cele necitite. Biblioteca trebuie să conţină atâtea lucruri pe care nu le ştim pe cât ne permit mijloacele financiare, ipotecile şi înghesuita piaţă imobiliară. Acumulăm mai multă cunoaştere şi mai multe cărţi pe măsură ce înaintăm în vârstă, iar tot mai numeroasele cărţi de pe rafturi, care rămân necitite, ne vor privi ameninţător. Într-adevăr, cu cât ştim mai multe, cu atât e mai lung şirul cărţilor necitite. Vă propun să numim această colecţie de cărţi necitite “antibiblioteca”.

Din aceeaşi serie cu un citat ce-i aparţine lui Imogen Cunningham:

Which of my photographs is my favorite? The one I’m going to take tomorrow.

Unii oameni îşi lasă toţi banii în baruri. În restaurante scumpe. În supermarketuri, pe produse bio sau pe cremă-cu-zeamă-de-rahat-turcesc-care-ţi-întinde-pielea-din-jurul-anusului (şi, bonus, o şi albeşte). În fast-food-uri. În săli cu jocuri de noroc. La femei. La service auto-moto. La magazinul de vise. La dealerul de la colţul blocului. La tutungerie. În magazinul de vinuri. În magazinul de bijuterii, pe inele, brăţări, ceasuri, coliere. Pe jucării pentru adulţi.

Eu tocmai mi-am tocat ultimii bani pe cărţi, cărţi pe care în mod sigur nu le voi termina de citit înainte de a-mi cumpăra încă o serie. Dar nu e nimic, ele mă aşteaptă acolo, cuminţi, răbdătoare, amintindu-mi că, oricât de mult aş citi, oricât de mult aş învăţa, întotdeauna vor fi lucuri pe care eu să nu le cunosc, la fel cum întotdeuna vor fi oameni care să ştie lucruri de care eu să nu fi auzit vreodată. Iar ăsta, ăsta este un gând extrem de liniştitor.